Liderii PNL discută la Vila Lac mandatul de negociere cu care vor merge la consultările de la Cotroceni pentru noul Guvern

Liderii PNL discută la Vila Lac mandatul de negociere cu care vor merge la consultările de la Cotroceni pentru noul Guve
📅 2025-05-21

Liderii PNL se întrunesc miercuri, de la ora 18:00, într-o ședință informală la Vila Lac. Liberalii trebuie să stabilească mandatul de negociere cu care vor merge la consultările cu Nicușor Dan, în vederea formării unei majorități parlamentare care să dea noul Guvern.

 

UPDATE, ORA 18.00

A început ședința PNL, de la Vila Lac, cu participarea lui Ilie Bolojan.

 

ȘTIREA INIȚIALĂ

Nicușor Dan, președintele ales al României, și-a exprimat și înainte de votul din 18 mai, și după, dorința de a-l pune pe Ilie Bolojan premier.

Sebastian Burduja a spus, miercuri, la Digi 24, că Ilie Bolojan este omul potrivit pentru funcția de premier. Întrebat dacă PNL ar fi dispus să cedeze funcția de premier în cazul în care PSD o va revendica, Burduja a subliniat că partidul va avea o poziție deschisă dialogului, dar a precizat că Ilie Bolojan este susținut ferm pentru această funcție.

„În acest moment, există foarte mulți români care au această așteptare de la domnul Bolojan. Este un om integru, corect și pregătit să ia măsurile necesare, așa cum a făcut-o la Oradea și în Bihor”, a precizat Sebastian Burduja. (Citește mai multe AICI)

La ședința PNL este așteptat să participe și Ilie Bolojan.

PSD i-a dat mandat în alb de negociere lui Sorin Grindeanu

Ședința PNL vine după ce, marți, liderii PSD l-au ales pe Sorin Grindeanu, cu 67 de voturi, drept președintele interimar al partidului, după demisia lui Marcel Ciolacu. Grindeanu a primit din partea colegilor „un mandat deschis” de negociere pentru formarea viitorului Guvern.

Până în acest moment se conturează două scenarii: unul al unui guvern minoritar format din PNL-USR-UDMR și susținut de social-democrați în Parlament. A doua variantă ar fi un guvern larg, format din toate forțele pro-europene, la care să participe și PSD.

Vezi cum arată calculele din Parlament și ce variante de guvernare sunt – AICI.

Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe ... vezi toate articolele
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gandul

Zeci de apicultori sunt ACUZAȚI că au prezentat documente false pentru a încasa subvenții din bani europeni

O fraudă de peste 1.000.000 euro este anchetată de procurorii europeni în România. Zeci de apicultori ar fi prezentat documente false pentru a încasa subvenții din bani europeni. Procurorii cred că astfel s-ar fi făcut sute de plăți ilegale. Pentru a aduna dovezi, au organizat zeci de percheziții...

Franța și Italia convoacă ambasadorii Israelului după incidentul armat asupra diplomaților /Barrot: ”Este INACCEPTABIL”

Franța și Italia au condamnat vehement, miercuri, incidentul armat din Cisiordania, care a vizat diplomați europeni, inclusiv din România, iar Guvernul de la Roma cere încetarea imediată a invaziei israeliene în Fâșia Gaza. ”O vizită în orașul Jenin la care participa unul dintre diplomații noștri...

Taiwanul respinge PRETENȚIILE de suveranitate ale Chinei/ „Întreaga lume ne vede ca pe o țară”

China nu are dreptul să decidă dacă Taiwanul este sau nu o țară, având în vedere că își alege propriul Guvern, a declarat, miercuri, ministrul de Externe, Lin Chia-Lung. „Dacă Taiwanul este sau nu o țară nu depinde de Wang Yi, nici de Republica Populară Chineză. Întreaga lume ne vede ca pe o țară...

Apa potabilă din două localități prahovene este CONTAMINATĂ cu o substanță care poate provoca boli grave, inclusiv cancer

Un număr de 6.000 de oameni din două localități din Prahova nu pot bea apă de la robinet pentru că este contaminată cu arsen, un metal greu care ar putea provoca boli grave, inclusiv cancer. Arsenul a fost identificat în apa potabilă distribuită în rețeaua publică a localităților Mănești și Cocor...

Buletine noi, probleme noi. Nu mai au inscriționate adresa de domiciliu a titularului

Buletinele electronice sunt mai mici, mai comode și conțin un cip în care se află o serie de date complexe. Însă în acest moment nu sunt complet eficiente. Principala problemă este că nu mai au inscripționate adresa, astfel că anumite procedee, inclusiv cel de angajare, sunt îngreunate. Noile bul...

Sorina Matei PUNCTEAZĂ mesajul generalului Michael Flynn, prietenul lui Trump: „Există o fraudă electorală masivă în alegerile din România”

Jurnalista Sorina Matei atrage atenția asupra postării generalului Michael Flynn, prietenul lui Donald Trump, fostul șef al serviciului de informații al Armatei americane, care dezvăluie că: „Există o fraudă electorală masivă în alegerile din România, la fel cum a existat o fraudă masivă în...

Liderul Hamas, Muhammad Sinwar, ar fi fost UCIS într-un raid aerian israelian /Serviciile israeliene verifică informațiile

Muhammad Sinwar, liderul organizației islamiste Hamas, a fost ucis într-un raid aerian israelian, afirmă surse palestiniene citate de presa arabă. Muhammad Sinwar, liderul organizației islamiste Hamas și al Brigăzilor Al-Qassam, a fost ucis într-un tunel din orașul Khan Younis, afirmă surse pales...

VREMEA se va încălzi mâine și poimâine, dar se va răci sâmbătă și duminică. Sunt anunțate ploi și căderi de grindină

Temperatura aerului va continua să crească mâine și poimâine, va fi în scădere sâmbătă și duminică, așa încât și la începutul săptămânii viitoare vom vorbi de o vreme mai rece decât în mod obișnuit în această perioadă. Și vântul va avea unele intensificări și acele intensificări vor fi în princip...

Roberta Metsola ajunge la București, în același avion cu Emil Hurezeanu. Șefa Parlamentului European se va întâlni cu Nicușor Dan

Roberta Metsola, preşedinta Parlamentului European se va întâlni, miercuri seară, la Bucureşti, cu preşedintele ales Nicuşor Dan, înainte de a merge la Timişoara, unde urmează să primească Premiul Timişoara pentru Valori Europene.  UPDATE, ora 20.45 Potrivit surselor noastre, Roberta Metsola vine...

Incident la deschiderea Cazinoului din Constanța. Fosta crainică TV, Cristiana Bota, s-a împiedicat de o treaptă și a fost rănită

Un incident a avut loc la deschiderea Cazinoului din Constanța. O femeie s-a împiedicat de o treaptă și a fost rănită. La fața locului, au intervenit de urgență medicii. Inaugurarea Cazinoului din Constanța a fost umbrită de un eveniment mai puțin fericit. O femeie de 78 de ani s-a rănit grav, du...

Good News

Only good and positive news.