Robert F. Kennedy, nominalizat de Trump pentru a conduce Departamentul de Sănătate al SUA, nu mai vine în România. Politicianul urma să își lanseze o carte despre pandemie – „Adevăratul Anthony Fauci, Bill Gates, Big Pharma și războiul global împotriva democrației și sănătății publice” -, a cărei prefață a fost semnată de Călin Georgescu, candidat la funcția de președinte al României.
Inițial, potrivit informațiilor apărute în mass-media din România, Robert F. Kennedy ar fi trebuit să ajungă în România în data de 5 decembrie. În context a fost vehiculat și numele analistului Tucker Carlson, care era și el așteptat în România.
Gândul i-a cerut analistului american Tucker Carlson unele precizări referitoare la această eventuală vizită în România, dar acesta nu a răspuns, încă, solicitării.
Totodată, Călin Georgescu nu primise nici luni dimineață confirmarea că Robert F. Kennedy sau Tucker Carlson vor sosi la București, cu toate că erau așteptați – dar nu pentru data de 5 decembrie, ci pentru 7 sau 8 decembrie – să aterizeze în România.
„Cartea lui Robert F. Kennedy Jr demonstrează fără putință de tăgadă că suntem conduși la nivel mondial de un grup oligarhic pentru care niciun adjectiv nu este prea puternic spre a-i descrie abjecția, o tagmă care ar face să pălească până și grupările mafiote de tip Cosa Nostra. O cârdășie a răului care face experimente medicale pe noi, folosind, pe post de gauleiteri, medici care au trădat jurământul lui Hipocrate și politicieni care au îngropat Biblia și Constituția”, a notat Călin Georgescu în prefața cărții scrise de Robert F. Kennedy.
Totuși, surse G4Media au confirmat că Robert F. Kennedy nu va mai sosi în țara noastră, iar motivul ar fi acela că „legea americană le interzice demnitarilor numiți sau nominalizați să se implice în politica altor state”.
Cum Călin Georgescu este unul dintre cei doi finaliști care se vor „duela” în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, vizita lui Robert F. Kennedy ar fi ridicat mari semne de întrebare.
Hatch Act din 1939 (An Act to Prevent Pernicious Political Activities) este o lege federală a Statelor Unite care interzice angajaților din administrația publică din ramura executivă a guvernului federal, cu excepția președintelui și vicepreședintelui, să se angajeze în anumite forme de activitate politică. Aceasta a devenit lege la 2 august 1939.
În schimb, Brad Parscale, fostul manager de campanie al lui Donald Trump, va sosi la București în zilele următoare, chiar înaintea turului al doilea al alegerilor prezidențiale.
Brad Parscale a făcut anunțul pe X și pare a sugera că unul dintre scopurile vizitei ar fi să-l sprijine pe Călin Georgescu, candidatul-surpriză la alegerile prezidenţiale.
„Este foarte probabil ca România să devină măreață din nou după alegerile de duminica viitoare. Sunt nerăbdător să văd ce va realiza @campnucleus în continuare. Pentru presa din România: am fost director digital în 2016, manager de campanie în 2020, iar @campnucleus a sprijinit campania din 2024”, a scris Brad Parscale pe X. (mai multe detalii AICI)
Foto – Profimedia Images
Ursula von der Leyen regretă îndepărtarea GEORGIEI de parcursul european /„Ușa UE rămâne deschisă”
The Guardian: Călin Georgescu, cel mai nou lider populist al Europei /The Times: „Un politician pro-Putin pe flancul estic al NATO”
Financial Times: Piețele financiare vor trebui să se acomodeze cu abordarea mercantilistă a lui TRUMP
Sky News: Zelenski sugerează că ar accepta ARMISTIȚIU dacă Ucraina va adera la NATO, chiar dacă Rusia menține temporar controlul teritorial