Jandarmeria Bucureşti a taxat INCIDENTELE de la mitingul din Parcul Carol I. Lansatorii dronei au fost amendați

Jandarmeria Bucureşti a taxat INCIDENTELE de la mitingul din Parcul Carol I. Lansatorii dronei au fost amendați
📅 2025-02-11

Lansatorii dronei care a extaziat mulțimea strânsă în jurul lui Călin și Cristela Georgescu în Parcul Carol au fost amendați. Jandarmeria Bucureşti a întocmit acte de sesizare pentru două infracţiuni după protestul din Bucureşti. Este vorba de port de obiecte periculoase şi substanţe interzise. Au aplicat şi cinci amenzi. Una dintre acestea, în valoare de 15.000, a fost dată pentru ridicarea ilegală a unei drone deasupra Capitalei.

Sute de persoane s-au adunat, vineri, în zona Parcului Tineretului, din Capitală, la apelul fostului candidat independent la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu de a se prinde pentru 15 minute într-o Horă a Unirii.

Jandarmeria Bucureşti a anunţat, vineri seară, că, după manifestările din Capitală au fost întocmite două acte de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, astfel:

”De asemenea, au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 18.400 de lei. Dintre acestea, subliniem o sancţiune contravenţională în valoare de 15.000 de lei, în conformitate cu prevederile art. 11, lit. j din Hotărârea de Guvern nr. 859/2021 pentru aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor cu aeronave în spaţiul aerian naţional, cu modificările şi completările ulterioare”, a transmis sursa citată.

Pe persoană fizică

Jandarmeria menţionează că ”toate aceste măsuri coercitive nu vizează organizatorii sau participanţii la adunarea publică desfăşurată cu respectarea cadrului legal în vigoare în Piaţa Victoriei, de către Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate şi ROMIL”.

”În acest context, dorim să mulţumim organizatorilor şi participanţilor la adunarea publică din Piaţa Victoriei, care s-au dezis de orice încălcări ale cadrului normativ şi au ales să oprească adunarea publică ce se desfăşura în mod legal. De asemenea, mulţumim participanţilor de bună credinţă de la cealaltă manifestaţie, care s-au delimitat de grupul care a exercitat presiune pe cordonul de ordine publică al Jandarmeriei Capitalei”, a transmis Jandarmeria.

Oficialii acesteia au precizat că ”este regretabil că organizatorii şi participanţii la adunarea publică din Parcul Tineretului au ales sa nu respecte cele declarate către Comisia de Avizare a Adunărilor Publice din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti şi au efectuat un marş neanunţat către Piaţa Victoriei, afectând total traficul rutier pe bulevardele centrale ale Capitalei, creând un disconfort ridicat celorlaţi cetăţeni şi punând în dificultate adunarea publică de protest organizată şi desfăşurată în condiţii legale la Piaţa Victoriei”.

”În continuare, facem verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au provocat forţele de ordine, au exercitat presiuni asupra dispozitivului de jandarmi şi au incitat la violenţă, încălcând cadrul legal în vigoare. Reiterăm faptul că în contextul presiunii exercitate în Piaţa Victoriei de către un grup de manifestanţi, jandarmii nu au folosit substanţe iritant-lacrimogene sau alte materiale din dotare”, a mai transmis Jandarmeria.

Citiți și: Ce au văzut pe cer susținătorii lui Călin Georgescu la mitingul de Ziua Unirii: „E un semn divin”

Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca ... vezi toate articolele
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gandul

TRUMP îl trimite în Ucraina pe secretarul Trezoreriei, în efortul de oprire a conflictului cu Rusia /„Acest război se va încheia curând”

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat, marți, trimiterea secretarului Trezoreriei, Scott Bessent, în Ucraina, în eforturile de oprire a războiului izbucnit prin invazia militară rusă. ”Îl trimit în Ucraina pe secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, pentru a se întâlni cu președintel...

Ilie Bolojan, despre preluare mandatului de la COTROCENI: „Sunt pregătit să fac acest lucru cu decență, să susțin stabilitatea țării noastre”

Ilie Bolojan va prelua de miercuri mandatul interimar pe o perioadă de trei luni la Cotroceni, iar marți seara a declarat în cadrul unei conferințe de predă că este pregătit ca „începând de mâine să exercit această poziție onorantă la Cotroceni, încercând ca prin atitudinea pe care o voi av...

Obiectele din TEZAURUL României readuse din Olanda după furtul din Muzeul Drents pot fi văzute la Muzeul de Istorie

Muzeul Național de Istorie a României a prezentat bunurile culturale din categoria Tezaur, aflate în colecția muzeului, care au făcut parte din expozițiile internaționale „Dacia! Empire of Gold and Silver” și „First Royals of Europe”. Artefactele, aflate deja în expoziția ...

O femeie șaman din Austria, care își înșela clienții, e CĂUTATĂ acum în Europa. În schimbul falselor servicii, cerea sume mari de bani sau bijuterii

O cheamă Amela și a tras pe sfoară mii de oameni, pretinzând că este șaman. Austriaca de origine sârbă le pretindea clienților sume fabuloase și, dacă nu puteau plăti cu bani, atunci trebuiau să achite în obiecte de valoare, cum ar fi bijuteriile. În schimb, femeia de 44 de ani oferea predicții, ...

Franța, China și India au semnat un protocol „etic” la summitul Inteligenței Artificiale /Macron, VIDEO în ipostaze false pentru promovarea reuniunii

Franța, China și India au semnat un protocol ”etic” la summitul Inteligenței Artificiale, fără participarea Statelor Unite și Marii Britanii. Statele care au semnat protocolul s-au pronunțat, de asemenea, pentru o coordonare stabilă a guvernării domeniului Inteligenței Artificiale, care necesită ...

Marius Sponoche, managerul Spitalului Cernavodă, reţinut în flagrant de DNA pentru luare de mită

Marius Ion Sponoche, managerul Spitalului Orăşenesc din Cernavodă, judeţul Constanţa, a fost reţinut de procurorii DNA pentru luare de mită. Medicul este acuzat că a primit șpagă de la un contractor pentru execuția unui contract comercial  pentru renovarea secției de ATI. Sponoche a fost victima ...

Raport ONU: RECONSTRUCȚIA Fâșiei Gaza ar costa peste 51 miliarde de euro

Reconstrucția Fâșiei Gaza, devastată de mai bine de un an de război, va necesita peste 51 de miliarde de euro, dintre care peste 19 miliarde de euro în primii trei ani, potrivit unei estimări ONU publicate marți. “Sumele necesare pentru recuperarea și reconstrucția pe termen scurt, mediu și lung ...

Mandat prezidențial pe pierdere, pentru Klaus Iohannis/ Venituri mai mici, pentru fostul președinte, în declarațiile de avere

Averea lui Klaus Iohannis a mers în pierdere, în 10 ani, după ce a trecut de la funcția de primar al Municipiului Sibiu la aceea de președinte de țară. Prima declarație a fost depusă în 2015, iar ultima, în 2024.  Klaus Iohannis este un proprietar de case, fără terenuri. Potrivit declarațiilor sa...

Egiptul îi transmite lui Marco Rubio că statele arabe resping planul lui TRUMP în Fâșia Gaza

Ministrul de Externe al Egiptului, Badr Abdelatty, i-a transmis secretarului de Stat al SUA, Marco Rubio, că statele arabe resping planul președintelui Donald Trump în Fâșia Gaza. Badr Abdelatty a susținut, în cadrul unei întâlniri de la Washington, importanța reconstruirii Fâșiei Gaza, dar cu co...

Cât vor COSTA florile, de Ziua Îndrăgostiților. O variantă mai ieftină și mai de durată pentru florile clasice ar putea fi și plantele exotice

Vineri, 14 februarie, este Valentine’s Day, celebra Zi a Îndrăgostiților, o sărbătoare la care țin foarte mulți români. Iar asta se vede în vânzări, dar și în prețuri. E momentul, acum, să veden cât costă buchetele de flori anul acesta și să ne facem o idee pentru această zi specială „Ne-am...

Good News

Only good and positive news.