Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunțat joi, după ședința de guvern, că au fost identificate programele de finanțare necesare pentru a sprijini reindustrializarea României. El a subliniat că pentru a deveni competitivi pe piața industrială, țara noastră trebuie să dispună de energie „verde, curată și ieftină”.
„Ultima strategie industrială a României a fost promovată în 2005, iar acum venim cu o nouă strategie pentru perioada 2024-2030, care ia în considerare toate evoluțiile recente. Vom pune accent pe tranziția industriei românești către energie curată”, a declarat ministrul.
Ministrul a detaliat cele șase obiective strategice ale noii strategii industriale, care includ retehnologizarea, inovarea, dezvoltarea industriilor verzi, stimularea exporturilor și reziliența lanțurilor de valoare. De asemenea, se va pune un accent deosebit pe crearea de locuri de muncă înalt calificate și accesul la finanțare pentru companii.
Ce este important, că au fost identificate programele de finanţare pentru a putea vorbi despre reindustrializarea României. Sunt acele scheme de ajutor de stat, acele programe anunţate deja de către premierul Marcel Ciolacu, peste un miliard de euro pentru susţinerea companiilor. Lucrurile acestea fac ca România să poată beneficia de şansa unică pe care o avem astăzi în peisajul european.
În plus, ministrul Oprea a vorbit și despre o a doua strategie care vizează resursele minerare neenergetice, având în vedere dezvoltarea unui lanț integrat în industria minieră, cu tehnologie prietenoasă cu mediul, pentru a sprijini economia durabilă a României.
Aici avem în vedere interesul economic a României de dezvoltare a unui lanţ integrat în industria minieră, de la cercetare, prospecţiune, exploatare, dezvoltare, explorare, preparare, concentrare, până la prelucrare şi valorificare. Viziunea se referă la România 2035, ţară cu industrie minieră responsabilă şi transparentă.
Sursa FOTO: Gov.ro