În ciuda vârstei avansate, cariera unui fotbalist cu o experiență de aproape 20 de ani în Liga 1 a cunoscut o evoluție neașteptată tocmai în acest sezon. Ajuns la aproape 35 de ani, vedeta Petrolului Ploiești a reușit o performanță rar întâlnită în fotbalul românesc.
Gicu Grozav, căci despre el este vorba, are un palmares impresionant, devenind unul dintre cei mai experimentați fotbaliști din campionatul intern.
Cu aproape 500 de meciuri în carieră și 31 de selecții pentru echipa națională a României, Grozav este un nume cu greutate în Liga 1.
Cariera sa a început în 2007, când a debutat în fotbalul profesionist la Unirea Alba Iulia, la doar 17 ani. De-a lungul celor aproape două decenii de activitate, Grozav a jucat pentru cluburi de renume din România (Universitatea Cluj, Petrolul Ploiești și Dinamo), iar pe plan extern a bifat experiențe la Standard Liege, Terek Groznii, Karabukspor, Bursaspor, Kisvarda și Diosgyor.
În 2022, s-a întors la Petrolul, unde imediat a devenit jucător de bază.
Dar sezonul 2024-2025 s-a dovedit a fi unul cu adevărat special pentru Gicu Grozav. El a evoluat în toate cele 39 de meciuri ale formației prahovene, ceea ce reprezintă o premieră în cariera sa. Deși a trecut prin 17 sezoane de Superligă, Grozav nu a mai reușit până acum să joace fiecare partidă de-a lungul unui întreg an competițional.
Mai mult de atât, experimentatul mijlocaș a fost și golgheterul echipei, cu 10 goluri marcate. Este al treilea an la rând în care Gicu Grozav a fost cel mai bun marcator, având 11 goluri în 2022-2023 și 9 în sezonul 2023-2024.
Cifrele vorbesc de la sine despre ce înseamnă Gicu Grozav pentru Petrolul Ploiești. A ajuns la 170 de meciuri și 46 de goluri, iar acest sezon a fost unul dintre cele mai bune din cariera sa. Deși putea termina cu și mai multe reușite, având în vedere că două dintre golurile sale au fost anulate în meciul cu UTA, iar două penaltyuri au fost ratate (ambele împotriva Gloriei Buzău), Grozav a demonstrat încă o dată că este o piesă esențială în angrenajul echipei.
Și, cu toate că are aproape 35 de ani, Grozav nu se gândește încă la retragere. Contractul său cu Petrolul expiră la finalul sezonului următor, dar el deja se pregătește de noi provocări.
Până la finalul carierei, fostul internațional s-a înscris la cursurile pentru obținerea licenței de director sportiv organizate de Federația Română de Fotbal (FRF). Alături de el, Cristi Săpunaru, Dragoș Grigore și moldoveanul Armaș, de la Voluntari, sunt și ei interesați să urmeze o carieră în administrație sportivă.
Cum comentează Ilie Dumitrescu transferul „petrolistului” Mihnea RĂDULESCU la Universitatea Craiova. „Mister” a remarcat un aspect esențial
Detalii NEȘTIUTE despre transferul lui Mihnea Rădulescu de la Petrolul la Universitatea Craiova
Tottenham – Manchester 1-0. Radu DRĂGUȘIN, cu tricolorul pe podium, după finala Europa League. Românul și-a trecut în palmares primul trofeu
FCSB dă coloana echipei naționale! Pe cine va convoca Mircea Lucescu de la campioana Ligii 1