Poliția rutieră implementează sistemul e-Sigur la nivel național. Unde au fost deja instalate primele radare fixe

Poliția rutieră implementează sistemul e-Sigur la nivel național. Unde au fost deja instalate primele radare fixe
📅 2025-01-08

Directorul adjunct al Direcţiei Rutiere din cadrul Poliției Române, comisarul şef de poliţie Bogdan Oproiu, a declarat marți că a început monitorizarea traficului rutier cu radare prin sistemul e-Sigur, acestea fiind amplasate deja pe A1, pe A2 şi pe DN 2, în judeţul Vrancea, iar ulterior vor fi introduse în toată ţara. Bogdan Oproiu a explicat că scopul principal al acestui sistem de monitorizare a traficului este reducerea cu 50% a mortalităţii prin accidente rutiere în următorii cinci ani, transmite News.ro.

”Aş vrea să reamintim faptul că, începând cu 1 ianuarie 2025, a fost operaţionalizat sistemul de monitorizare a traficului rutier e-Sigur, sistem care presupune supravegherea drumurilor naţionale sau a drumurilor cu risc rutier de la nivelul României, supraveghere prin intermediul dispozitivelor radar. Vorbim despre dispozitive radar tip pistol, care vor fi montate pe trepied. Ele vor putea fi observate pe marginea drumului, vor fi la vedere, vor funcţiona într-un mod automat, ceea ce presupune înregistrarea tuturor vehiculelor care depăşesc limita de viteză”, a declarat, marţi, Bogdan Oproiu.

A1, A2 și DN2, primele rute monitorizate

El a precizat că primele radare au fost montate deja.

”În această perioadă ne aflăm într-o etapă de debut a sistemului e-Sigur, fapt pentru care îl putem întâlni momentan doar pe autostrada A1, tronsonul Bucureşti-Piteşti, Autostrada A2 Bucureşti-Constanţa şi pe DN 2 pe raza judeţului Vrancea, iar etapizat acest sistem va fi implementat la nivelul întregii ţări. Scopul principal al sistemului este acela de a asigura o fluenţă a traficului rutier şi de a ne îndeplini ţinta de ţară, respectiv reducerea cu 50% a mortalităţii până în anul 2030”, a explicat directorul adjunct al Direcţiei Rutiere.

Cum funcționează e-Sigur

Bogdan Oproiu a explicat cum vor fi sancţionaţi şoferii care au depăşit viteza legală.

”Procesul de implementare a acestui sistem e-Sigur va fi următorul: după încheierea activităţii, poliţistul rutier va descărca toate datele ce au fost înregistrate de către aparatul radar, iar colegii care se află în Centrul de management al traficului vor proceda la prelucrarea datelor, vor identifica proprietarii autovehiculelor care au fost depistate circulând cu viteză, îi vor notifica, proprietarii autovehiculelor au obligaţia de a comunica Poliţiei Rutiere datele conducătorului auto, după ce poliţiştii rutieri primesc aceste date vor întocmi direct procesul verbal faţă de şofer pe care îl vor transmite către domiciliul acestuia”, a arătat Bogdan Oproiu.

Zonele negre de pe șosele

El a menţionat că aceste radare vor fi amplasate în zonele cu risc rutier.

”Aceste dispozitive radar pe trepied vor fi întâlnite exclusiv în zonele cu risc rutier. Aţi adus în discuţie Autostrada 1 Bucureşti-Piteşti. Pe această arteră avem mai multe zone cu risc rutier, astfel că astăzi dispozitivul radar va putea fi observat într-o zonă cu risc rutier, mâine în altă zonă astfel încât etapizat să atingem toate zonele. Vor fi amplasate în fiecare zi în zonele cu risc rutier astfel încât etapizat să putem atinge toate zonele cu risc rutier din România în toată ţara. Pentru acest proiect, acest sistem e-Sigur, avem pregătite 700 de dispozitive radar de tip pistol, care vor putea fi observate treptat pe marginea drumului public, alături de un echipaj de Poliţie Rutieră, bineînţeles”, a declarat Bogdan Oproiu.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gandul

O româncă aflată în Italia a fost CONDAMNATĂ la 3 ani de închisoare. Ce acuzații i se aduc femeii

O româncă a fost condamnată în Italia la 3 ani de închisoare, după ce a încercat să fure toată averea bătrânului pe care l-a avut în grijă. Fost antreprenor, bărbatul avea aproximativ 2 milioane de euro, iar după moartea sa, moștenitorii au constatat că lor nu le-a mai rămas nimic. Femeia este ac...

Burduja recomandă OMV Petrom să renunțe la LITIGIUL împotriva statului după acordul de vânzare de gaze din Neptun Deep în Germania. Poziția companiei

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, recomandă companiei OMV Petrom, operator și partener egal, alături de Romgaz, al proiectului de exploare a gazelor naturale în perimetrul de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, să renunțe la litigiul internațional intentat României, asta după ce pres...

Procurorii verifică dacă generalii SRI (r) Coldea și Dumbravă au „FENTAT” controlul judiciar: „Suspiciune de încălcare a obligațiilor stabilite”

Surpriză de proporții în cazul foștilor generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, după ce procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) i-au acuzat de trafic de influență. În cadrul acestei anchete, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului...

Stare de urgență în Los Angeles: Atenționare de călătorie emisă de MAE în urma unui INCENDIU devastator

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis, miercuri, o atenționare de călătorie pentru cetățenii români, în urma incendiului masiv din Los Angeles. Ministerul de Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Statele Unite ale Americii că zona ...

Deși majorate, sute de oameni stau la COADĂ pentru a plăti taxele și impozitele din 2025. Ghișeele din întreaga țară, luate cu asalt de români

Sute de oameni stau la cozile serviciilor de taxe și impozite din întreaga țară și au venit de la primele ore să-și achite dările majorate către stat. Spun că vor să beneficieze de reduceri. De exemplu, la Direcția de Taxe și Impozite a Sectorului 3 zeci de oameni au venit oamenii de la primele o...

Scenarii pentru PREZIDENȚIALE și provocările Coaliției pro-europene. Politolog: „Orice modificare ar însemna o renegociere a acordului de guvernare”

Alegerile prezidențiale din 2025 se apropie cu pași rapizi, iar scena politică din România este din ce în ce mai agitată pe măsură ce partidele care formează Coaliția de guvernare pro-europeană (PSD, PNL, UDMR și minorități) caută să își stabilească un candidat comun pentru funcția de președinte....

Iranul a eliberat-o pe Cecilia Sala /JURNALISTA va reveni în scurt timp în Italia

Jurnalista Cecilia Sala, cetățean italian, a fost eliberată de autoritățile iraniene și urmează să revină în Italia, anunță Guvernul de la Roma, la finalul campaniei de presiuni diplomatice asupra Teheranului. ”Grație eforturilor intense pe canale diplomatice și ale serviciilor de informații, con...

Obicei unic în Oltenia. Cu URÂȚII pe ulițe, pentru a alunga spiritele rele

Un obicei aparte, care marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi care se petrece în comuna Caraula, în ziua de 8 ianuarie a fiecărui an, este MERSUL CU URÂŢII. În această zi, tinerii care au păzit fântânile – şi care au mers apoi cu Iordănitul – se îmbracă în nişte costume speciale...

Mircea Dinescu, MESAJ în apărarea lui David Popovici. Ce spune despre CTP, „împăratul în trening”: „Specialist în « porche miseria »”

Criticile publice ale gazetarului Cristian Tudor Popescu, după ce înotătorul David Popovici și-a cumpărat un Porsche Spider, mașina visurilor sportivului, în valoare de 150.000 de euro, nu au rămas fără ecou. Au curs miile de mesaje și criticile internauților pe pagina jurnalistului cu ștate vech...

Horoscop 9 ianuarie 2025. ZODIA care are sarcini de rezolvat

Nu te lăsa convins să faci ceva ce nu ai chef să faci. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de joi, 9 ianuarie 2025. Berbec Este posibil ca un partener de dragoste să fie plecat, ceea ce te face să fii nevoit să îți pui pasiunile și dorințele – ca să nu mai vorbim […]

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.