Mult-anunțata Ordonanță „Trenuleț”, pe care o pregătesc guvernanții, ar urma să aducă o serie de măsuri menite să ușureze povara fiscală de pe umerii statului român. Documentul, aflat acum în lucru la Ministerul de Finanțe, așteaptă constituirea noului guvern pentru a putea fi adoptat. Potrivit unui draft din care au fost date publicității celor de la G4media, vor dispărea voucherele de vacanță pentru bugetari, vor fi înghețate angajările, se vor amâna pensiile speciale pentru primari și șefi de consilii județene, până în 2026 etc.
Salariile și sporurile bugetarilor vor rămâne la același nivel, tot anul viitor, iar pensiile speciale pentru primari și șefi de consilii județene se amână până în anul 2026, iar pensiile obișnuite își vor menține valoarea punctului de pensie la 81 de lei. Aceste măsuri, precum și multe altele, sunt prevăzute în noua Ordonanță „Trenuleț”.
Care sunt principalele modificări aduse de noua lege fiscală:
CITEȘTE ȘI: