Lotul 3 al Autostrăzii Moldova a fost inaugurat vineri, anunță Ministerul Transporturilor și CNIR. Practic, se circulă pe drum de mare viteză de la Buzău dincolo de Focșani. Segmentul de autostradă are peste 80 de kilometri. Luni, va fi deschis circulației și primul lot, 21 de kilometri, din Autostrada Ploiești-Buzău. În total, o treime din Autostrada Moldovei este finalizată.
Am deschis astăzi circulația pe ultimul din cele 4 tronsoane ale secțiunii de autostradă Buzău – Focșani (A7).
Cei 36,1 km ai tronsonului Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni se adaugă celorlalte tronsoane deschise tot anul acesta pe secțiunea de autostradă Buzău-Focșani (aproximativ 80 km), construită prin PNRR, postează ministrul Transporturilor.
Este un jalon extrem de important pentru economia Moldovei, care prin infrastructura modernă de transport va putea recupera rapid decalajele față de celelalte regiuni istorice ale României.
Luni, va fi dat în circulație și primul lot din Autostrada Ploiești-Buzău, cu o lungime de 21 km.
Astfel, până la final de an, românii vor putea utiliza aproximativ 102 km din Autostrada Moldovei (319 km).