Liderul AUR, George Simion, a fost întrebat la Antena 3, luni seară, într-o transmisiune directă din SUA, dacă va candida la alegerile prezidențiale sau îl va susține pe Călin Georgescu.
„Dacă am învățat ceva din zilele acestea petrecute în Statele Unite, cred că trebuie să respectăm voința poporului. Iar dacă românii l-au votat pe domnul Georgescu într-un număr mare și sondajele dumneavoastră care au fost arătate, mai devreme, pe post au arătat că ar fi votat din nou, dorința noastră este de a-l sprijini pe domnul Georgescu. Nu voi candida, atât timp cât se respectă democrația. Noi trebuie să fim niște apărători ai democrației și să admitem că domnul Georgescu, cu bune și rele, este cel preferat de români”, a spus George Simion, la Antena 3.
Totodată, el a fost întrebat și despre afirmația lui Călin Georgescu referitoare la invitația în Statele Unite, la învestirea lui Donald Trump, spunând că a primit o invitație și a refuzat.
De asemenea, a fost adusă în discuție și baza americană din România, despre care vorbea în niște termeni care nu sunt nici în acord cu NATO, nici în acord cu parteneri americani, în sensul în care vor să atace Rusia prin baza noastră.
„Să mă înțelegeți corect. Eu nu sunt un apărător al domnului Georgescu, am văzut că are mulți avocați, eu sunt un apărător al democrației, al statului de drept, al libertății. Și, din acest punct de vedere, eu susțin că trebuie să avem alegeri libere, alegeri corecte și trebuie să respectăm voința românilor. Nu toate ideile noastre corespund cu ideile domnului Georgescu. Nu știu și nu am informații despre invitația pe care a primit-o aici, în Washington DC. Pot să vă dau detalii despre participarea noastră aici, pentru că am fost împreună cu o delegație mai mare, atât membri ai Parlamentului, membri AUR, cât și membri ai Partidului European din care facem parte, Partidul Georgiei Meloni. Noi ne-am dori mai multe baze NATO, nu doar baze americane în România. Avem nevoie de securitate, avem nevoie să întărim actualele acorduri de securitate, care au fost încălcate de către Rusia”, a afirmat liderul AUR.
Președintele AUR, George Simion, se află în Statele Unite, unde a participat la evenimentele prilejuite de învestirea noului președinte, Donald Trump.
El a fost invitat în calitate de vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) și de lider al AUR.