După Bulgaria, și Turcia devine anul acesta o destinație de vacanță mai SCUMPĂ. Ce trebuie să știe turiștii români

După Bulgaria, și Turcia devine anul acesta o destinație de vacanță mai SCUMPĂ. Ce trebuie să știe turiștii români
📅 2025-01-30

Purtătorul de cuvânt al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Traian Bădulescu, a anunțat că Turcia este o destinație de vacanță mai scumpă anul acesta.

Acesta estimează că, pentru luna august, turiștii români vor achita aproximativ 3.000 de euro sau chiar și mai mult de atât. Tocmai de aceea le recomandă oamenilor să achiziționeze ofertele din timp, ca să nu plătească prea mult.

„În Turcia, prețurile au crescut destul de mult, mai ales în zona Antalya la hotelurile de top. La un hotel de lux, unde o familie putea merge cu 2500 – 3000 de euro în august, acum plătește dublu sau mai mult. Au crescut foarte mult tarifele. Tocmai de aceea ofertele early booking sunt avantajoase. În cazul Turciei sunt oferte și cu 50%. Cine vrea să stea la un resort de top, îi recomand or să rezerve cât mai din timp early booking. Dacă vrea în sezon sau să meargă în aprilie – mai sau septembrie – octombrie, când tarifele sunt mult mai mici, iar vremea foarte bună”, a explicat Traian Bădulescu, potrivit dcnews.ro.

El este de părere că lunile de toamnă sunt potrivite pentru a vizita Turcia, deoarece nu este foarte cald. Temperaturile sunt suficient de ridicate pentru a intra în mare, chiar și până pe 1 noiembrie.

Și, chiar dacă prețurile au crescut destul de mult, Traian Bădulescu susține că încă sunt zone unde costurile nu sunt ridicate. Unele dintre acestea se găsesc la Marea Egee, Bodrum, Kusadasi și Marmaris. Aici oamenii găsesc hoteluri de calitate.

Această regiune este renumită și pentru faptul că seamănă cu stil cu Grecia, o altă țară adorată de turiștii români, unde există numeroase restaurante, taverne și obiective istorice ce pot fi vizitate.

„Pe de altă parte, în Antalya un resort e ca un mic orășel și turiștii preferă să-și petreacă timpul exclusiv acolo”, a completat consultantul în turism.

De altfel, pachetele turistice în Europa sunt mai scumpe cu 11,5% faţă de 2024. Călătoriile pe coasta de litoral a Bulgariei de la Marea Neagră au crescut cel mai mult. Vacanța medie, de o săptămână, a crescut de la 1.234 de euro la 1.375 de euro/persoană. Asta înseamnă că un cuplu va plăti, în medie, cu 283 de euro mai mult în acest an, pentru o rezervare.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, ... vezi toate articolele
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gandul

Primăria Sectorului 6 își face companie de evenimente. Ciprian Ciucu: Avem nevoie. Primăria Capitalei toacă milioane pe sindrofii. Unde sunt banii?

Consiliul Local Sector 6 (CL 6) a aprobat, joi, un proiect prin care se va trimite o solicitare către Consiliul General al Municipiului București de a acorda CL 6 împuternicirea în vederea înființării unei societăți cu răspundere limitată, cu capital public integral de stat, „în scopul organizări...

Mașina VIITORULUI a fost construită la Cluj. Utilizează energie solară și cântărește sub 200 de kilograme

40 de studenți de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca au construit mașina viitorului. Este un automobile 100% solar și foarte ușor, sub 200 de kilograme. Inventatorii o să participe cu ea la o competiție în Australia. Acum se fac reglajele finale, înainte ca monopostul construit de echipa So...

Se reduce sau nu numărul de salariați la ANRE? George Niculescu: Nu ne dorim să scadă calitatea actului de reglementare

Președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a declarat, joi, că își dorește menținerea la un nivel ridicat al calității actului de reglementare, acesta fiind răspunsul său la întrebările jurnaliștilor privind discuțiile de la nivelul guvernulu...

BOALA din cauza căreia Robert F. Kennedy Jr. vorbește „ciudat”. Este o afecțiune întâlnită foarte rar / „Nu mă pot asculta când vorbesc”

Audierea lui Robert F. Kennedy Jr., din Senatul american, după ce a fost propus de Donald Trump pentru funcția de Secretar al Sănătății, a atras atenția publicului larg asupra modului „ciudat” în care acesta vorbește. Audierile lui au început miercuri în Senat, iar modul în care Kennedy se exprim...

Escadrila 48 Vânătoare a României, în formație completă. Ultimul din cele F-16 Fighting Falcon a aterizat la Câmpia Turzii

Ultimul avion F-16 Fighting Falcon, achiziţionat de România de la Regatul Norvegiei, a aterizat joi în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Escadrila 48 Vânătoare cu toate cele 16 aeronave este, astfel, în formație completă, informează MApN. Achiziţia noului lot de avio...

Mihai Ghigiu (PSD), despre o posibilă DEMISIE a lui Klaus Iohannis: „Juridic, este în continuare în mandat”

Deputatul PSD Mihai Ghigiu a declarat, joi, după ședința Consiliului Politic Național al partidului, că subiectul unei eventuale demisii a președintelui Klaus Iohannis nu a fost discutat în interiorul formațiunii. Social-democratul a subliniat că, din punct de vedere juridic, mandatul actualului ...

MOTIVUL pentru care românul care a câștigat la loterie un Lamborghini Huracan de 164.000 de lire a renunțat la mașină

Un român care locuiește în Regatul Unit, Ciprian Cocoveica, a câștigat un Lamborghini Huracan de 164.000 de lire sterline într-o loterie care a avut loc în țară, dar a renunțat la mașină. Un grup de pe Facebook numit Anunțul UK  arată că bărbatul lucrează în construcții în Marea Britanie și recen...

Mihai Ghigiu: „Sâmbătă, guvernul va ADOPTA bugetul pe 2025 şi îl va transmite Parlamentului”

Deputatul PSD Mihai Ghigiu a declarat, joi, că în şedinţa conducerii PSD s-a discutat despre calendarul adoptării proiectului bugetului de stat pe 2025, şi sâmbătă, guvernul va adopta bugetul pe 2025 şi îl va transmite Parlamentului.   „Sâmbătă, guvernul va adopta bugetul, proiectul de...

UE monitorizează RISCURILE generate de ascensiunea companiei chineze DeepSeek

Comisia Europeană evaluează potențialele riscuri de securitate și la nivel concurențial asociate ascensiunii companiei tehnologice chineze DeepSeek, care a dezvoltat un model de inteligență artificială devenit de succes în SUA, dar Bruxellesul subliniază că nu a fost declanșată nicio procedură fo...

Gigi Becali, anunț înainte de FCSB – Manchester United: „Iau 4.5 milioane de euro”

FCSB – Manchester United se joacă joi, de la ora 22:00, în ultima etapă a Europa League. La meciul de pe Arena Națională vor asista peste 50.000 de spectatori, iar Gigi Becali a făcut calculele. Omul de afaceri a spus că poate lua 4.5 milioane de euro dacă echipa sa învinge adversara din An...

Good News

Only good and positive news.