Ambasada României la Havana a marcat Ziua Națională cu o gală muzicală de excepție: „MÂNDRIA de a fi român”

Ambasada României la Havana a marcat Ziua Națională cu o gală muzicală de excepție: „MÂNDRIA de a fi român”
📅 2024-12-04

Ambasada României la Havana a marcat Ziua Națională a României cu o gală muzicală în premieră, organizată în colaborare cu Teatrul Muzical Ambasadorii din București, cu sprijinul Ministerului Culturii din România.

Protagoniștii serii au fost sopranele Andreea Bucur și Mihaela Vîrban, baritonul bas Sergiu Neamțu și baritonul Silviu Mihăilă, acompaniați de pianistul Andrei Racu, care au încântat audiența cu interpretări de înaltă ținută artistică.

Din program, au făcut parte arii celebre din opere clasice, una din surprize fiind colaborarea inedită cu muzicienii talentați ai Corului de Cameră Leo din Havana.

Theodora Magdalena Mircea: „Pentru a ne manifesta, încă o dată, mândria de a fi român”

În mesajul său, Theodora Magdalena Mircea – ambasadorul României în Cuba – a vorbit despre rolul fundamental al culturii în construirea de punți solide între popoare, sărbătorirea Zilei Naționale în acest an fiind pusă sub tema culturii, exprimate prin vocea tinerei generații.

De asemenea, Theodora Magdalena Mircea a subliniat că „1 decembrie este nu doar un prilej pentru a reafirma constiința și unitatea naționale, viziunea și obiectivele fundamentale care ne-au ghidat parcursul ca nație, ci și pentru a ne manifesta, încă o dată, mândria de a fi român”.

Totodată, a adresat compatrioților un îndemn la solidaritate și respect față de sine și semeni, făcând apel la responsabilitate și consecvență în susținerea valorilor democratice care ne definesc.

„Fiecare este un ambasador al României și contribuția fiecăruia este esențială pentru a construi un viitor mai bun pentru toți. Doar ÎMPREUNĂ, cu implicare, determinare și bună judecată, vom arăta că România este un stat puternic și respectat în Europa și în lume”, a mai transmis, în discursul său, ambasadorul român.

Theodora Magdalena Mircea, ambasadorul României în Cuba

„Invitații au putut degusta produse tradiționale specifice și vinuri românești”

Publicul numeros a fost format din reprezentanți ai corpului diplomatic, autorități cubaneze, oameni de afaceri și de cultură, reprezentanți ai mass-media, precum și membrii ai comunității de români din Cuba.

„Invitații au putut degusta produse tradiționale specifice și vinuri românești, oferite de Universitatea Transilvania din Brașov și de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, într-un ambient muzical antrenant, susținut de soliștii Mihnea Niculescu și Ayona Iordănescu, care au încântat publicul cu interpretări de excepție ale unor teme muzicale de jazz și internaționale.

Mulțumim managerului Teatrului Ambasadorii, Ciprian Rogojan, Ministerului Culturii, rectorului Universității Transilvania din Brașov, Ioan Abrudan, rectorului Sorin Cîmpeanu și vice-rectorului Răzvan Teodorescu de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și companiei Aaylex-Cocorico pentru toată susținerea și implicarea în promovarea imaginii României în străinătate!”, s-a precizat pe pagina de Facebook a Ambasadei României la Havana.

„Mulțumim, în egală măsură, companiei Havana Club International pentru că ne-a fost alături la acest eveniment de excepție! La mulți ani România! La mulți ani tuturor românilor!”

Ambasada României la Havana

„Les Contes d’Hoffmann”, un spectacol MAGIC pe scena Operei Naționale București

Diana Jipa și Ștefan Doniga, cu pianul și vioara în Antarctica, pentru a intra în GUINNESS WORLD RECORDS. Concerte pe șapte continente în 100 de zile

Ziua Națională a României se sărbătorește la Opera Națională București cu „Oedipe”, CAPODOPERA lui George Enescu, într-o montare spectaculoasă

Opera Națională București încheie seria spectacolelor „Manon Lescaut” cu un EVENIMENT grandios – celebrarea geniului lui Giacomo Puccini

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gandul

Ce a făcut Andreea Antonescu cu banii câștigați după ce a pozat în PLAYBOY. ”Dacă nu știi să-i gestionezi”

Cântăreața Andreea Antonescu, în vârstă de 42 de ani, a dezvăluit ce a făcut cu banii câștigați după ce a pozat, în urmă cu mulți ani, pentru celebra revistă pentru bărbați ”Playboy”. Andreea Antonescu a […]

Prințesa KATE, lângă familia regală la vizita emirului Qatarului în Marea Britanie/Banchet de lux dat de Regele Charles

Kate Middleton, prințesa de Wales, a fost alături de familia regală britanică la vizita de stat pe care a făcut-o, marți, 3 decembrie, emirul Qatarului în Marea Britanie. Regina Camilla a lipsit de la eveniment […]

Aderarea Ucrainei la NATO, în impas: Alianţa amână deciziile legate de UCRAINA în aşteptarea administraţiei Trump

Statele membre NATO ezită să adopte o poziție clară cu privire la cererea Ucrainei de aderare, motivând că este necesar să aștepte clarificări din partea administrației președintelui ales al SUA, Donald Trump, cu privire la […]

Călin Georgescu la Marius Tucă Show, audiențe-RECORD pe Youtube și TikTok. 235.000 de ore de vizionare, 5,1 milioane de like-uri

Marius Tucă l-a invitat pe Călin Georgescu – candidat finalist în turul al doilea al alegerilor pentru Președinția României, alături de reprezentanta USR, Elena Lasconi – în emisiunea „Marius Tucă Show” și, împreună cu analistul […]

Care este BUGETUL alocat de români pentru Crăciun anul acesta și ce sunt tentați să cumpere

Aproape 40% dintre consumatorii români vor începe cumpărăturile de Crăciun mai devreme în acest an pentru a eșalona cheltuielile. 7 din 10 români sunt atrași de diferitele ediții limitate de produse lansate cu ocazia Crăciunului. […]

Tânăr din UCRAINA, mort în Munții Maramureșului. Bărbatul fugise de război

Un cetăţean ucrainean în vârstă de 28 de ani, care a trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului, împreună cu alte două persoane, a fost găsit decedat de salvamontişti în vecinătatea frontierei alpine. Potrivit directorului […]

ANPC a retras 4.500 de litri de ulei de măsline expirat, cu ceară și steroli modificați

ANPC a retras de la rafturi 4.500 de litri de ulei de măsline expirat, cu ceară și steroli modificați. În urma verificărilor efectuate de comisari, s-au aplicat 165 de amenzi contravenționale, dar și 115 avertismente. […]

Efectele BREXIT: Exporturile de alimente ale Marii Britanii către UE au scăzut cu 3,6 miliarde de euro pe an

Exporturile de produse alimentare din Marea Britanie către UE au scăzut cu mai bine de 3,6 miliarde de euro pe an de la Brexit, arată un raport publicat de Centrul pentru Politici Comerciale Incluzive. Aceasta […]

SECRETUL mariajului dintre Neli și Mircea Lucescu. ”Asta e o chestie, cred, înnăscută”

Neli, soția lui Mircea Lucescu, a oferit amănunte din mariajul cu celebrul antrenor de fotbal. Aceasta a explicat care ar fi secretul relației lor de decenii. Mircea Lucescu este unul dintre cei mai titrați antrenori […]

Dynamite Fighting Show STABILEȘTE la Oradea recordul de audiență la o gală în România

Marea finală a sezonului 2024 din Dynamite Fighting Show, programată să aibă loc vineri seară la Oradea Arena, a doua cea mai mare sală polivalentă din România, este sold out cu mai bine de 48 […]

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.