Administratori de baruri, barmani și ospătari au fost trimiși în judecată după ce au JEFUIT turiști străini beți în Centrul Vechi al Capitalei

Administratori de baruri, barmani și ospătari au fost trimiși în judecată după ce au JEFUIT turiști străini beți în Cent
📅 2025-01-09

Administratori de baruri, barmani, ospătari și angajate hostess au fost trimiși în judecată de procurori sub acuzația că îmbătau turiști străini veniți în două localuri din Centrul Vechi al Capitalei, apoi îi jefuiau sau le goleau conturile bancare.

Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, 16 personae și două firme au fost deferite Justiției pentru săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată, furt calificat, precum și lipsire de libertate în mod ilegal.

„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, prin comiterea infracțiunilor menționate anterior, inculpații, administratori ai unor operatori economici cu obiect de activitate club/bar din Centrul Vechi al municipiului București, direct sau prin intermediul altor inculpați – barmani, ospătari, angajate hostess – au obținut sume de bani considerabile sub paravanul societăților comerciale (prejudiciul total probat fiind de aproximativ 410.000 lei), prin oferirea și comercializarea unor produse și servicii atractive turiștilor, dar de natură a-i induce în eroare cu privire la prețul plătit, pe fondul inducerii stării de beție voluntară accelerată, prin reținerea codurilor PIN ale cardurilor folosite de clienți, pentru efectuarea ilicită de plăți ulterioare în cadrul aceluiași operator economic, în unele dintre situații ajungându-se chiar la lipsirea de libertate a unora dintre victime”, susține Parchetul.

Potrivit datelor din anchetă, inculpații identificau cetățeni străini în Centrul Vechi, pe care îi duceau în incinta a două localuri, unde erau încurajați de dansatoare să bea alcool. După ce turiștii se îmbătau, angajații barurilor le sustrăgeau telefoanele sau cardurile bancare.

Telefoanele erau deblocate prin funcția de recunoaștere facială, după care transferau banii în alte conturi sau erau efectuate plăți la POS-uri.

La finalul lunii aprilie 2024, inculpații au pătruns într-un apartament unde locuia un turist strain, iar de acolo au sustras bijuterii, un laptop, un iPad, două telefoane mobile, cardul bancar și pașaportul. Apoi, sub pretextul că îi vor recupera bunurile și pentru a folosi cardul bancar sustras, aceștia l-au sechestrat pe turist, încuindu-l vreme de cinci zile într-un club din Centrul Vechi.

CITEȘTE ȘI:

Mirabela Năstase a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității Hyperion. Vreme de 3 ani a fost redactor la revista VIP, unde a făcut reportaje și interviuri ... vezi toate articolele
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gandul

Ministrul Educației, Daniel David, despre nemulțumirile studenților după pierderea gratuităților pe calea ferată: „E un drept, le ÎNȚELEG frustrările”

Studenții sunt nemulțumiți că li se taie drept de a circula liber pe căile ferate și se pot duce doar de la localitatea de domiciliu până la universitate, cu doar 10 % din prețul biletului. „Lucrurile au arătat, în prima fază, și mai rău”, a comentat ministrul Educației, Daniel David, explicând d...

ITALIA a crescut vârsta de PENSIONARE. Sindicatele se revoltă: „Este inacceptabil”

Potrivit unui anunț recent făcut de INPS (Institutul Național de Prevederi Sociale din Italia) și raportat de CGIL (Confederația Generală Italiană a Muncii), cetățenii italieni vor putea să se pensioneze pentru limită de vârstă, abia atunci când împlinesc 67 de ani și trei luni. În cazul pensionă...

Crin Antonescu: „Am încredere în MARCEL Ciolacu”

Crin Antonescu, fost președinte al PNL și candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, invitat în emisiunea „În Opoziție cu Denise Rifai”, a explicat poziția sa față de actualul guvern. Acesta a subliniat că nu a discutat despre formarea executivului și nici despre viitoarea sa r...

Ministrul Educației, Daniel David, despre o eventuală candidatură la alegerile prezidențiale: „Doar dacă studiile arată că am cele mai mari ȘANSE”

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat joi seară, la Antena 3, că ar accepta să candideze la alegerile prezidențiale din acest an doar dacă studiile arată că, dintre toți candidații, el ar avea cele mai mari șanse să câștige. „Când sunt situații complicate, de criză, prin care am trecut și...

Andrei Țăranu: „PSD-ul este în ȘOC. Cei de la PNL nu se așteptau să fie chiar atât de rău”

Profesorul de Științe Politice din SNSPA, Andrei Țăranu,  invitat în emisiunea „În Opoziție cu Denise Rifai”, analizează situația politică din România, descriind o scenă dominată de confuzie și stagnare. Partidele principale, PSD și PNL, se confruntă cu pierderea controlului asupra electoratului ...

Sebastian Burduja, mesaj pentru Nicușor Dan. „A specula că cineva din minister a dat telefoane ca să pice niște PROIECTE este complet nepotrivit”

  Sebastian Burduja i-a transmis primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, în prima conferința de presă din acest an, că îl așteptapă la Ministerul Energiei cu proiectete bine făcute și să primească banii pentru investițiile în termoficare, dar nu ezită să îi reamintească de datoria isto...

ATENȚIONARE MAE pentru cetățeni care călătoresc în Belgia. Proteste în stradă ale angajaților din Educație și Transport Public

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii care plănuiesc să călătorească în Belgia, sau tranzitează zona, că pot exista perturbări ale transportului public, din cauza unui protest al angajaților din domeniul transportului public și al educației. „Ministerul Afacerilor Externe...

Avertisment de călătorie MAE. Republica Italiană, GREVĂ la nivel național în transporturi

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, că, la data de 10 ianuarie 2025, între orele 00.00 – 23.59 va fi organizată o grevă la nivel național, care va afecta transportul aerian, rutier și fe...

Un adolescent din Bistrița-Năsăud și-a SALVAT tatăl de la moarte, cu ajutorul dispecerului de la 112, după ce bărbatul se înecase cu mâncare

Un bărbat din Bistrița-Năsăud, care s-a înecat cu mâncare, a fost salvat de fiul său adolescent, cu ajutorul dispecerului 112, care l-a ghidat pas cu pas, potrivit Digi 24. Apelul la 112 a fost dat luni seara, din locuința unei familii din Blăjenii de Jos, județul Bistrița-Năsăud, iar prezența de...

Crin Antonescu: „Unda de șoc a intrării în funcțiune a administrației Trump se simte deja/ Știm principiile lui Donald Trump. Va fi o furtună.”

Crin Antonescu, politician, istoric și fost președinte al PNL, invitat în emisiunea „În Opoziție cu Denise Rifai”, analizează impactul noii administrații Trump asupra lumii și, implicit, asupra României. El punctează importanța păstrării identității politice și a valorilor europene într-un contex...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.