Ochii întregii lumi, atrași de mesajele transmise anul acesta de la Vatican, într-un moment special. Cum se întâmplă o dată la 25 de ani, Papa Francisc a deschis Poarta sfântă a Basilicii Sfântul Petru pentru a marca anul-jubileu 2025. Milioane de ani vor sosi la Roma și la Vatican în anul ce urmează. Cu mare atenție a fost urmărit și discursul Regelui Charles, ținut în cadrul unei ceremonii festive, lângă bradul de Crăciun dintr-o fostă capelă de spital.

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2024/12/27dec-15-Iorgu-Sandw-Mesaje-simbol-de-Craciun.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Aflat în scaun cu rotile, Francisc nu a împins uşa, a bătut şi a rămas în așteptare. Porțile sfinte s-au deschis cum se întâmplă doar la fiecare Jubileu, la fiecare 25 de ani. Se estimează că anul viitor vor sosi la Vatican cu dorința de a trece prin aceste Porți aproximativ 32 de milioane de pelerine pentru a marca Anul Sfânt.

„Aceasta este noaptea în care poarta speranţei s-a deschis larg către lume; aceasta este noaptea în care Dumnezeu spune fiecăruia: există speranţă şi pentru tine! Există speranţă pentru fiecare dintre noi”, a spus papa, în transmisiunea Vatican TV și citat de Vatican News.

Deschiderea Porţii Sfinte marchează începutul Jubileului din 2025, ce are ca motto „Pelerini de speranţă”.

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii, tratat pentru cancer, a ales ca decor o fostă capelă de spital pentru discursul său de Crăciun

A întrerupt, astfel, tradiţia acestor discursuri ținute, de obicei, într-o reşedinţă regală.

„Dar, în această zi de Crăciun, nu ne putem să nu ne gândim la cei pentru care efectele devastatoare ale conflictului – în Orientul Mijlociu, în Europa Centrală, în Africa și în alte părți – reprezintă o amenințare zilnică pentru viața și mijloacele de trai. Ne gândim, de asemenea, la organizațiile umanitare care lucrează neobosit pentru a aduce ajutor vital. La urma urmei, Evangheliile vorbesc atât de viu despre conflict și ne învață valorile cu care îl putem depăși”, a transmis Regele Charles.

“Across the Commonwealth, we are held together by a willingness to listen to each other, to learn from one another and to find just how much we have in common.”

📺 Today, in his annual Christmas Broadcast, His Majesty has spoken of the importance of supporting and learning from… pic.twitter.com/Xej3yvyolc

— The Royal Family (@RoyalFamily) December 25, 2024

Sursa colaj foto: X / Papa Francesco