Vom plăti mai mult pentru masa la restaurant – atrag atenția patronii din domeniu. Alimentele și băuturile s-au scumpit – drept urmare, și mâncarea și alte produse vândute în restaurante ar putea costa mai mult. Costurile vor fi mai mari și pentru hoteluri și pensiuni. Și în acest caz, scumpirile s-ar putea regăsi în tarifele pentru cazare spune Corina Martin, șefa Asociației Patronale RESTO Constanța, care reprezintă restaurantele și barurile constănțene.

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2024/11/14nov-16-Corina-Marin-scumpiri.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Există temeri, desigur, privind creșterile la materiile prime, la alimente, la utilități, toate aceste costuri reflectându-se ulteiror în prețul pe care îl încasăm noi în restaurante sau în hoteluri de la clienții noștri”, a spus Corina Martin, șefa Asociației Patronale RESTO Constanța.

Patronii din sectoarele HoReCa – hoteluri, restaurante și firme de catering – se tem și de o posibilă creștere a Taxei pe Valoare Adăugată pentru alimente, având în vedere lipsa de bani de la bugetul statului.

Ce ar însemna acest lucru?

Corina Martin explică: românii ar scoate și mai mulți bani din buzunar pentru o cină sau un prânz la restaurante

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2024/11/14nov-16-Corina-Marin-posibila-crestere-TVA.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Guvernul – și chiar și la întâlnirile cu unele partide – a pus pe masa dezbaterilor, așa cum am solicitat noi, federația și patronatele, exact această solicitare a noastră fermă de a nu crește TVA-ul pentru alimente și chiar de a scădea TVA-ul pe pachetele de cazare cu mic dejun. Astfel încât să putem și noi în România să fim competitivi”, a mai spus Corina Martin, șefa Asociației Patronale RESTO Constanța.

Sursa foto: Shutterstock