Astăzi a fost lansată cartea de memorii a disidentului rus Aleksei Navalnîi la nivel internaţional, inclusiv în România. Volumul „Patriot” a fost realizat cu ajutorul soţia acestuia, Iulia Navalnaia. Militant anticorupţie şi deţinut politic, Navalnîi avea de ispășit o pedeapsă de 19 ani. A decedat însă în închisoare pe 16 februarie 2024, pierzându-și cunoștiința în urma unei plimbări. Multe voci susțin că ar fi fost asasinat la comanda lui Vladimir Putin.

https://www.europafm.ro/wp-content/uploads/2024/10/22oct-17-Andrei-SNDW-s-a-lansat-cartea-lui-Navalnii.mp3
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Volumul este descris ca fiind ultima scrisoare pentru lume a lui Navalnîi. Soţia sa, Iulia Navalnaia, despre cartea de memorii: „În <<Patriot>>, Alexei spune povestea vieții sale, din copilărie și până la ascensiunea sa ca lider politic, despre cum ne-am cunoscut, despre vitejia cu care a luptat atâția ani contra regimului brutal al lui Putin și despre cum a decis să se întoarcă în Rusia, deși cunoștea riscurile, pentru că a crezut cu tărie în viitorul țării noastre”. 

Pe parcursul vieții, liderul opoziţiei ruse a primit numeroase distincţii internaţionale, printre care Premiul Parlamentului European pentru Drepturile Omului, Premiul pentru Curaj al Summitului de la Geneva pentru democraţie şi Premiul Dresda pentru Pace.

În România, cartea sa de memorii a fost publicată de editura Litera.

Sursa foto: Shutterstock