Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați intră timp de un an în monitorizare specială a modului în care se desfășoară concursurile pentru angajări

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați intră timp de un an în monitorizare specială a modului în care se desfășoară c
📅 2025-01-08
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați este monitorizată timp de un an de zile, potrivit unui ordin publicat vineri, 3 ianuarie, în Monitorul Oficial. Conform documentului, s-a aprobat monitorizarea de către Ministerul Educației a modului de desfășurare a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante.

Remarcăm că în ordinul ce prevede monitorizarea specială este invocată hotărârea Consiliului de etică și management universitar nr. 18 din 24.10.2024, hotărâre care nu a fost publicată pe site-ul instituției.

Potrivit informațiilor Edupedu.ro, echipa de monitorizare include un reprezentant al Comisiei Naţionale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), un reprezentant al Agenției responsabile cu asigurarea calității în învățământul superior (ARACIS) și reprezentanți ai Ministerului Educației.

În ce constă monitorizarea specială

Monitorizarea specială se referă la modul de desfășurare a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante ale Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

Potrivit ordinului, pe perioada monitorizării, instituția de învățământ superior este obligată să transmită, pentru concursurile organizate:

Ministerul Educației va colabora cu Direcția generală învățământ universitar, se mai arată în document.

Ordinul privind monitorizarea specială a Universității „Dunărea de Jos” din Galați îl puteți consulta aici:


Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri Edupedu

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop: Noul ministru al Educației Daniel David este un „intelectual curajos crescut în altă școală decât a mea” / „Ei, cei din școala nouă progresistă, judecă trecutul după valorile noastre de astăzi” / „Ceea ce se petrece astăzi sub masca progresismului, neo-marxismului este ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2022/03/Ioan-Aurel-Pop-Alex-Tudor-Agerpres-Foto.jpegPreședintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, l-a calificat drept „un intelectual curajos” pe noul ministru al Educației, Daniel David, într-un recent podcast Cluj24.ro, dar în același timp, el l-a prez...

Elevii se întorc la cursuri miercuri / Modulul 3 de școală începe pe 8 ianuarie și se încheie în februarie, în funcție de județ

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2022/04/dreamstime_s_18917468.jpgElevii încep, miercuri, 8 ianuarie, cursurile celui de-al treilea modul din anul şcolar 2024-2025, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.  Elevii revin în bănci după mai mult de două săptămâni de&...

Pediatrii din Iași cer autorităților interzicerea comercializării petardelor, după ce 30 de copii au ajuns la spital

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/01/ID129394_INQUAM_Photos_Octav_Ganea-scaled-e1736270530272.jpgMedicii de la Spitalul pentru copii „Sfânta Maria” din Iaşi sunt îngrijoraţi de numărul foarte mare de copii ajunşi la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cauza rănilor provocate de…

Îngrijorări după ce noul guvern sirian a prezentat programa școlară: au fost eliminate teoriile evoluției și Big Bang, precum și zeii venerați în Siria înainte de islam

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/01/dreamstime_m_7452271.jpgÎn Siria crește îngrijorarea cu privire la faptul că noile autorități conduse de islamiști au decis deja modificări ale programei școlare, fără contribuția restului societății, notează BBC, potrivit G4Media.ro. Pagina de...

78% din elevii de clasa a IX-a, testați la limba română în cadrul proiectului ROSE, sunt cu materia de clasa a VIII-a în categoria de „funcționalitate limitată și risc”, arată un raport publicat de Ministerul Educației

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/06/Evaluarea-Nationala-Bacalaureat_INQUAM_Photos_George_Calin-1.jpgAproape 80% dintre cei peste 62.000 de elevi de clasa a IX-a din licee participante la proiectul Romanian Secondary Education (ROSE), testați la limba română, sunt cu materia de clasa...

Ministra Educației din Franța recunoaște că a făcut „o greșeală” când a întors spatele profesorilor sinistrați de pe insula Mayotte: Regret că nu le-am explicat că trebuia să plec

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/01/Elisabeth-Borne-BFM-05-01-2024.pngNoua ministră a Educației din Franța, Elisabeth Borne, a fost criticată intens pe rețelele sociale după ce o înregistrare video a surprins-o întorcând spatele la doi profesori care încercau să-i…

Directoarea Daniela Claudia Orășanu, despre probele orale de la BAC 2025: Copilul intră în examen la ora 8.00, stă o oră, iar apoi, până după-amiază, ce face? Se duce acasă și vine din nou la școală la ora 13.00? Dar nu ne gândim la elevii care fac naveta?

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2022/05/dreamstime_s_113875960-e1656057930504.jpgDaniela Claudia Orășanu, directoarea Colegiului Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani, județul Iași, a explicat pentru Adevărul.ro ce înseamnă organizarea probelor de competențe de la BAC 2025 în timpul...

Încurajarea lecturii inclusiv pe e-book, digitalizarea pentru tineri a cărților și operelor de patrimoniu și demararea finanțării voucherelor culturale – prevederi în programul de Guvernare 2024-2028

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/12/dreamstime_m_89549327-e1735468289949.jpgDigitalizarea patrimoniului cultural, finanțarea voucherelor culturale, eliminarea inechităților salariale în sectorul cultural, sprijinirea proiectelor culturale ale minorităților naționale și revitalizarea...

Franța reîncearcă un program național de educație sexuală, după ce profesorii n-au organizat unitar sesiunile obligatorii introduse în 2001

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2022/02/dreamstime_m_134206423.jpgUn nou program de educație afectivă, relațională și sexuală (Evars) este în lucru la Ministerul Educației din Franța, conform unui proiect preliminar consultat de AFP, scrie Le Télégramme. Programul, destinat…

„Vă bateți joc de studenți și, implicit, de viitorul acestei țări”. Scrisoare deschisă a UNSR față de tăierile făcute de Guvernul Ciolacu: Vorbim de un „exod al creierelor” pe care voi, prin deciziile voastre, îl alimentați

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/01/cover-scrisoare-deschisa-guvern.pngUniunea Națională a Studenților din România (UNSR) a adresat Guvernului Ciolacu 2 o scrisoare deschisă, după ce prin Ordonanța (OUG) „trenuleț” au fost luate măsuri de austeritate care taie anumite…

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.