Șerban Iosifescu, despre anomaliile actualei legi a educației: Directorul de școală are doi șefi, prioritatea decizională o are cel care are banul și pârghiile administrative, fără ca decizia să fie neapărat în interesul elevului

Șerban Iosifescu, despre anomaliile actualei legi a educației: Directorul de școală are doi șefi, prioritatea decizional
📅 2024-12-20
Actuala organizare a sistemului de învățământ generează confuzie și tensiuni în luarea deciziilor, având efecte negative asupra calității actului educațional, a declarat Șerban Iosifescu, expert în educație și fost președinte al Agenției Române de Asigurare a calității în școli (ARACIP), în cadrul unei dezbateri despre Legea Învățământului Preuniversitar, organizată online pe 6 decembrie de Asociația „Ține de noi”. El a descris structura legislativă și administrativă actuală ca pe un „melanj contradictoriu” între centralizare, descentralizare și deconcentrare, susținând că în lipsa unor mecanisme și proceduri clare instituțiile nu au cum să colaboreze.

Expertul în educație a vorbit, în cadrul dezbaterii, despre descentralizarea decizională în sistemul de învățământ și despre structura sa confuză: „De exemplu, directorul de școală are doi șefi, stabiliți prin contract de management educațional și contract de management administrativ-financiar. Știi care e șeful? Sunt oarecare delimitări de atribuții, dar nu știi exact cine decide. Până la urmă, nu știi care are prioritate decizională. Și, cum se întâmplă la noi, prioritatea decizională o are, de obicei, cel care are banul și pârghiile administrative, impunând un anumit punct de vedere, fără ca decizia să fie neapărat în interesul elevului sau al învățării”, consideră Iosifescu.

Șerban Iosifescu a semnalat tendința de menținere a controlului la nivel central în sistemul de învățământ, dând ca exemplu comisiile de specialitate care avizează curriculumul și intervin peste specialiștii care l-au elaborat, ca să păstreze normele cadrelor didactice: „Oricine este în această comisie poate să afirme că specialiștii care au elaborat curriculumul sunt «vai de mama lor» și să decidă schimbări după bunul plac, nu în interesul elevului, ci pentru a păstra norme și structuri existente”, a afirmat el.

De asemenea, colaborarea între instituții rămâne o problemă nerezolvată, în lipsa unor proceduri clare, consideră el: „Multe instituții au responsabilități similare și, teoretic, ar trebui să colaboreze. Dar, dacă nu stabilești clar mecanismele și procedurile de colaborare, nu prea ai cum să colaborezi”, a mai declarat Șerban Iosifescu.

Redăm explicațiile pe subiect ale lui Șerban Iosifescu:

Șerban Iosifescu: Actuala structură este un melanj adesea contradictoriu, intenționat lăsat așa, cred eu, între centralizare, descentralizare și deconcentrare. Chiar dacă descentralizarea decizională este unul dintre principiile conducătoare, menționat în primele articole ale legii învățământului, structura este confuză. De exemplu, cel mai relevant în acest sens este dublul contract de management al directorului. Noi știm din management că poți avea un singur șef, dar directorul de școală are doi șefi, stabiliți prin contract de management educațional și contract de management administrativ-financiar. Știi care e șeful? Sunt oarecare delimitări de atribuții, dar nu știi exact cine decide. Până la urmă, nu știi care are prioritate decizională. Și, cum se întâmplă la noi, prioritatea decizională o are, de obicei, cel care are banul și pârghiile administrative, impunând un anumit punct de vedere, fără ca decizia să fie neapărat în interesul elevului sau al învățării.

Se păstrează, prin diverse mecanisme, un control absolut la nivel central. De exemplu, am scris despre acest subiect: reapar acele comisii de specialitate care avizează curriculumul, deși avem un organ de specialitate pentru asta. Astfel, oricine este în această comisie poate să afirme că specialiștii care au elaborat curriculumul sunt „vai de mama lor” și să decidă schimbări după bunul plac, nu în interesul elevului, ci pentru a păstra norme și structuri existente. Repet, în lege, Ministerul Educației poate face orice, fără limite clare ale autorității decizionale. În alte legi există nu doar precizări despre ce poate face ministerul, ci și despre ce nu are voie să facă. La noi, atribuțiile ministerului sunt limitate doar de cadrul constituțional.

Combinațiile instituționale actuale pot genera tensiuni, confuzii și conflicte. De exemplu, curriculumul și evaluarea sunt adesea în contradicție. Dacă vrem date corecte, evaluarea trebuie să fie independentă de decizia de implementare și de partea de politici educaționale. La fel, combinarea inspecției și evaluării interne cu evaluarea externă, realizată de o instituție subordonată Ministerului Educației, nu asigură independența necesară.

Instituțiile se presupune că ar trebui să colaboreze, dar în realitate se calcă pe bătături. De exemplu, avem Centrul Național pentru Educație Incluzivă, care are atribuții curriculare. Avem Centrul Național pentru Curriculum, care, evident, are și el atribuții curriculare. Avem Centrul Național de Învățământ Tehnologic și Tehnologic Dual, care are, de asemenea, atribuții similare. Și aș putea să enumăr multe alte categorii de atribuții în care mai multe instituții au responsabilități similare și, teoretic, ar trebui să colaboreze. Dar, dacă nu stabilești clar mecanismele și procedurile de colaborare, nu prea ai cum să colaborezi. Știu asta din experiență”, a afirmat Iosifescu.


Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri Edupedu

Sindicatele FSLI reacționează față de transferul profesorilor itineranți și de sprijin, de la 1 ianuarie, către CJRAE / Cinci etape propuse de sindicaliști Ministerului Educației, pentru ca activitatea cadrelor didactice să nu fie bulversată

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/10/Simion-Hancescu.jpgFederația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a reacționat în urma publicării noului regulament de funcționare a Centrelor de resurse și asistență educațională CJRAE/CMBRAE. Conform regulamentului, profesorii de sprijin ar...

Articolul care prevede alocarea de 15% din Bugetul general consolidat pentru Educație, echivalentul a 6% din PIB, nu se va aplica nici în 2025, potrivit unui draft de ordonanță de urgență – surse

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/12/dreamstime_s_221947383.jpgArticolul 134 din legea învățământului preuniversitar 198/2023, car prevede că Educației primește o alocare bugetară anuală de 15% din Bugetul General Consolidat, nu se va aplica nici în 2025, potrivit…

Extinderea programului național „Masă sănătoasă“ pentru 1 milion de copii, principala măsură pentru reducerea abandonului școlar în România, ar urma să se amâne din nou, până la 1 ianuarie 2026 – proiect de OUG

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2022/09/Masa-calda-in-scoli-Foto-Facebook-World-Vision-Romania.jpegExtinderea Programul național „Masă sănătoasă“ pentru 1 milion de copii ar urma să fie amânată din noiu până la 1 ianuarie 2026, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență (numită…

DRAFT Guvernul se pregătește să penalizeze elevii olimpici în 2025 și să oprească creșterea burselor de excelență odată cu cea a salariului minim / Plafonare și a celorlalte burse în anul școlar 2025-2026

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/12/dreamstime_m_339211751-e1734704807557.jpgGuvernul se pregătește să penalizeze elevii olimpici în 2025 și să oprească creșterea burselor de excelență odată cu creșterea salariului minim brut. Executivul urmează să modifice în acest sens legea…

Înghețarea salariilor și a sporurilor în Învățământ, pregătită de Guvern pentru 2025 / Concursul de titularizare ar fi pus în pericol, iar profesorii nu ar mai primi nici vouchere de vacanță anul viitor – surse Economedia.ro

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2021/03/dreamstime_s_192176045-e1687251975724.jpgPersonalul bugetar, inclusiv cel din Învățământ, va avea salariile înghețate în 2025, la nivelul celor din 2024, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pregătit de Guvern, obținut de Economedia.ro...

Ținta de 1% din PIB pentru cercetare, care ar fi trebuit atinsă din 2020, ar urma să fie din nou amânată până în 2026 / Limitări privind cheltuielile de personal pentru institutele de cercetare / Indemnizații stabilite la nivelul decembrie 2024 pentru membrii Academiei – Proiectul „ordonanței-trenuleț” pregătite de guvern

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2020/12/dreamstime_m_112833871-e1695280791830.jpgInstitutele de cercetare ar urma să țină cont de limitări suplimentare privind numărul de personal și cheltuielile per salariat în 2025, în funcție de rezultatul lor financiar, arată proiectul „ordonanței-t...

Din amânare în amânare. Desființarea inspectoratelor școlare este întârziată până la începutul anului școlar 2026-2027 – proiect de OUG

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/11/dreamstime_s_323006859.jpgDesființarea inspectoratelor școlare este amânată până la începutul anului școlar 2026-2027, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice și prorogar...

Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației, arată spre profesori pentru încărcarea materiei la matematică: Foarte mulți colegi, din păcate, fac lucrurile cum le făceau odată. În loc să urmeze programa școlară și manualul, care sunt identice, se duc spre auxiliare care uneori nu sunt adaptate copiilor

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/11/Matematica-Freepik.webpBogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației, a vorbit, la DC News, despre încărcarea materiei la matematică: „Foarte mulți colegi, vorbesc de matematică, din păcate, fac lucrurile cum le făceau…

Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost din nou modificată: actualizări în validarea planificării concediului de odihnă pentru profesori, printre noutăți

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2023/02/Edusal-captura.jpgAplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată, potrivit unui document publicat de mai multe inspectorate școlare. Printre noutăți se află și actualizările în validarea planificării…

Grecia va implementa modelul australian pentru a reduce timpul copiilor pe social media: verificarea vârstei devine obligatorie, iar sub 15 ani este necesar acordul părinților

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2023/10/pexels-brian-ramirez-8488289.jpgGrecia se pregătește să introducă restricții în funcție de vârstă pentru rețelele sociale, cu scopul de a proteja minorii sub 15 ani de pericolele dependenței digitale, scrie Kathimerini, potrivit G4Media.ro. Propun...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.