Scăderea numărului de elevi care vor susține examenele naționale în următorii ani, marcată ca obiectiv al Ministerului Educației într-un raport oficial

Scăderea numărului de elevi care vor susține examenele naționale în următorii ani, marcată ca obiectiv al Ministerului E
📅 2025-01-08
Ministerul Educației are ca țintă pentru următorii 3 ani scăderea numărului de elevi care ajung să susțină examenele naționale, potrivit Planului Strategic 2024-2027, publicat în decembrie 2024. Documentul arată un număr mai mic cu trei mii de elevi a celor care ar trebui să susțină examenele naționale (Evaluarea Națională și Bacalaureat) în 2025 față de anul trecut, iar numărul scade și pentru 2026 și 2027. Ministerul Educației nu prezintă și motivele acestor estimări în scădere. De precizat, Planul Strategic 2024-2027 a fost publicat în decembrie 2024, când ministru al Educației era Ligia Deca. Planul poate fi consultat la finalul articolului.

În loc să aplice măsuri prin care să crească numărul elevilor care să susțină Evaluarea Națională la finalul clasei a VIII-a și Bacalaureatul la finalul liceului, Ministerul Educației își propune în Planul Strategic 2024-2027 ca doar 302 mii de elevi să susțină examenele naționale în 2025, față de 349 de mii de elevi în 2023.

Ministerul Educației nu spune în document și care sunt motivele pentru care estimează că va scădea numărul de elevi care susțin examenele naționale.

Planul Strategic Instituțional 2024-2027 este elaborat pe baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 427/2022 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare, monitorizare, raportare şi revizuire a planurilor strategice instituţionale și ale Hotărârii Guvernului nr. 467/2022 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare şi execuţie a programelor bugetare.

„Se realizează, astfel, un cadru coerent alcătuit din politici, buget și proces de implementare,
reunindu-se elementele fundamentale ale sistemului de planificare strategică, urmărindu-se
îmbunătățirea performanţei, a coerenței și clarității întregului demers de planificare strategică şi de creştere a eficienţei cheltuielilor publice, se menționează în document.

Pentru 2024 estimarea era de 305.000 de elevi de clasa a VIII-a și a XII-a care vor susține examenele. În realitate 271 de mii de elevi au susținut în 2024 cele două examene: 160.467 au fost înscriși la Evaluarea Națională și 119.000 de elevi din generația actuală care s-au și înscris la sesiunea de vară a Bacalaureat 2024, potrivit datelor Ministerului Educației.

Comparând cu 2023, numărul este considerabil mai mic, cu 47 de mii de elevi.

Sursa: Planul Strategic 2024-2027

Numărul tot mai scăzut de la an la an al elevilor înscriși la examenele naționale, Evaluare Națională sau Bacalaureat, pare să fie în atenția Ministerului Educației doar în pragul examenelor, vara. În prima zi a examenului de BAC 2023, ministra Ligia Deca a spus că “trebuie să investigăm exact cauzele și să reducem numărul celor care nu se prezintă la examenul de bacalaureat și că “ne-am propus să vedem care sunt cauzele pentru neprezentarea elevilor la Evaluarea Națională 2023”. O declarație similară făcea în urmă cu un an, și ministrul Educației de atunci, Sorin Cîmpeanu, care spunea chiar că va anunța “în câteva zile, situația privind cauzele neînscrierii la examenul de bacalaureat”. 

În 2023, de exemplu, Edupedu.ro a scris într-o analiză că peste 50 de mii de copii care au început clasa I în urmă cu 13 ani nu au mai ajuns să se înscrie la Bacalaureat 2023, adică 24% din întreaga generație. Cu un an înainte, o altă analiză Edupedu.ro a semnalat public faptul că peste 15.000 de elevi care erau înscriși în clasa a VIII-a în septembrie 2022 nu au fost nici măcar înscriși la examenul de la finalul clasei a VIII-a, deși înscrierea se făcea automat, de către școală.

Acest absenteism la Bacalaureat sau această diferență de peste 60.000 de elevi, adică echivalentul a 2.400 de clase cu câte 25 de elevi fiecare sau echivalentul populației unui oraș ca Vaslui sau Reșița, vine în anul în care Ministerul Educației a luat, teoretic cel puțin, măsuri, dar nu cele recomandate de specialiști.

Concret, după analiza Edupedu.ro, imediat ministra Educației, Ligia Deca, a cerut două rapoarte Unității de Cercetare din Educație – unul pe neparticiparea la Evaluarea Națională și altul pe neparticiparea la Bacalaureat. Asta se întâmpla pe 29 iunie 2023.

Din septembrie 2023 până în ianuarie 2024 documentele de cercetare au fost ținute la sertar de Ligia Deca și cabinetul său, conform surselor Edupedu.ro.

Ambele rapoarte au fost făcute în vara lui 2023, conform raportului de activitate pe anul respectiv al UCE. Rapoartele pot fi consultate aici: Neparticiparea elevilor la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a 2023 și Neparticiparea elevilor de liceu la examenul de bacalaureat – sesiunea iunie 2023. 

După ce au fost publicate, Ligia Deca a semnat apoi un document cu 13 măsuri pe care l-a trimis în școli tocmai pentru a combate neparticiparea masivă și a încerca să îi convingă pe elevi să se înscrie la Bac 2024. Măsurile propuse de Ligia Deca nu conțineau decât parțial măsurile recomandate de cercetători în rapoartele de cercetare. 

După publicarea rapoartelor, Daniel David, actual ministru al Educației, spunea atunci despre absenteismul elevilor la examenele naționale, cercetat pentru prima dată de Institutul pentru Științele Educației: „Știm care sunt cauzele, știm ce ar trebui făcut, așteptăm resursele. Teama mea este că și dacă am avea resurse, de multe ori am observat că autoritățile din zona educației nu înțeleg nevoia specialistului”.

Necesitatea Bacalaureatului, pusă sub semnul întrebării de unii elevi

În martie, 2023, Asociația Elevilor din Constanța, devenită Uniunea Elevilor reprezentanți a solicitat desfiinţarea examenului de Bacalaureat a criticat modul în care sunt evaluaţi elevii la finalul învățământului preuniversitar.

În replică, fosta ministră a Educației, Ligia Deca, a spus că „unele îngrijorări ale elevilor sunt legitime, însă avem nevoie de o certificare de competențe“.

DESCARCĂ Planul Strategic 2024-2027 al Ministerului Educației
Citește și:
Generația 2024 – ultima fără clasa pregătitoare. 30% dintre cei care au intrat în clasa I în urmă cu 12 ani nu au mai ajuns la Bacalaureat, adică peste 60.000 de elevi, cu 10 mii mai mulți față de anul trecut
Poveștile elevilor care nu au participat la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Ciprian Fartușnic: Dacă tu nu crezi într-un copil, e profeția care se auto-împlinește, nici copilul nu va crede în el. Școlile nu au știut cum să se raporteze la aceste cazuri

ANALIZĂ Ligia Deca anunță și ea că trebuie să investigheze cauzele și să reducă numărul celor care nu se prezintă la examenul de Bacalaureat și Evaluarea Națională, la fel cum anunța și predecesorul ei, Sorin Cîmpeanu, anul trecut. Nicio analiză nu a fost vreodată publicată, iar subiectul a fost îngropat imediat după examene

Ligia Deca, despre propunerea de eliminare a examenului de Bacalaureat: Unele îngrijorări ale elevilor sunt legitime, însă avem nevoie de o certificare de competențe

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri Edupedu

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop: Noul ministru al Educației Daniel David este un „intelectual curajos crescut în altă școală decât a mea” / „Ei, cei din școala nouă progresistă, judecă trecutul după valorile noastre de astăzi” / „Ceea ce se petrece astăzi sub masca progresismului, neo-marxismului este ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2022/03/Ioan-Aurel-Pop-Alex-Tudor-Agerpres-Foto.jpegPreședintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, l-a calificat drept „un intelectual curajos” pe noul ministru al Educației, Daniel David, într-un recent podcast Cluj24.ro, dar în același timp, el l-a prez...

Elevii se întorc la cursuri miercuri / Modulul 3 de școală începe pe 8 ianuarie și se încheie în februarie, în funcție de județ

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2022/04/dreamstime_s_18917468.jpgElevii încep, miercuri, 8 ianuarie, cursurile celui de-al treilea modul din anul şcolar 2024-2025, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.  Elevii revin în bănci după mai mult de două săptămâni de&...

Pediatrii din Iași cer autorităților interzicerea comercializării petardelor, după ce 30 de copii au ajuns la spital

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/01/ID129394_INQUAM_Photos_Octav_Ganea-scaled-e1736270530272.jpgMedicii de la Spitalul pentru copii „Sfânta Maria” din Iaşi sunt îngrijoraţi de numărul foarte mare de copii ajunşi la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cauza rănilor provocate de…

Îngrijorări după ce noul guvern sirian a prezentat programa școlară: au fost eliminate teoriile evoluției și Big Bang, precum și zeii venerați în Siria înainte de islam

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/01/dreamstime_m_7452271.jpgÎn Siria crește îngrijorarea cu privire la faptul că noile autorități conduse de islamiști au decis deja modificări ale programei școlare, fără contribuția restului societății, notează BBC, potrivit G4Media.ro. Pagina de...

78% din elevii de clasa a IX-a, testați la limba română în cadrul proiectului ROSE, sunt cu materia de clasa a VIII-a în categoria de „funcționalitate limitată și risc”, arată un raport publicat de Ministerul Educației

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/06/Evaluarea-Nationala-Bacalaureat_INQUAM_Photos_George_Calin-1.jpgAproape 80% dintre cei peste 62.000 de elevi de clasa a IX-a din licee participante la proiectul Romanian Secondary Education (ROSE), testați la limba română, sunt cu materia de clasa...

Ministra Educației din Franța recunoaște că a făcut „o greșeală” când a întors spatele profesorilor sinistrați de pe insula Mayotte: Regret că nu le-am explicat că trebuia să plec

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/01/Elisabeth-Borne-BFM-05-01-2024.pngNoua ministră a Educației din Franța, Elisabeth Borne, a fost criticată intens pe rețelele sociale după ce o înregistrare video a surprins-o întorcând spatele la doi profesori care încercau să-i…

Directoarea Daniela Claudia Orășanu, despre probele orale de la BAC 2025: Copilul intră în examen la ora 8.00, stă o oră, iar apoi, până după-amiază, ce face? Se duce acasă și vine din nou la școală la ora 13.00? Dar nu ne gândim la elevii care fac naveta?

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2022/05/dreamstime_s_113875960-e1656057930504.jpgDaniela Claudia Orășanu, directoarea Colegiului Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani, județul Iași, a explicat pentru Adevărul.ro ce înseamnă organizarea probelor de competențe de la BAC 2025 în timpul...

Încurajarea lecturii inclusiv pe e-book, digitalizarea pentru tineri a cărților și operelor de patrimoniu și demararea finanțării voucherelor culturale – prevederi în programul de Guvernare 2024-2028

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/12/dreamstime_m_89549327-e1735468289949.jpgDigitalizarea patrimoniului cultural, finanțarea voucherelor culturale, eliminarea inechităților salariale în sectorul cultural, sprijinirea proiectelor culturale ale minorităților naționale și revitalizarea...

Franța reîncearcă un program național de educație sexuală, după ce profesorii n-au organizat unitar sesiunile obligatorii introduse în 2001

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2022/02/dreamstime_m_134206423.jpgUn nou program de educație afectivă, relațională și sexuală (Evars) este în lucru la Ministerul Educației din Franța, conform unui proiect preliminar consultat de AFP, scrie Le Télégramme. Programul, destinat…

„Vă bateți joc de studenți și, implicit, de viitorul acestei țări”. Scrisoare deschisă a UNSR față de tăierile făcute de Guvernul Ciolacu: Vorbim de un „exod al creierelor” pe care voi, prin deciziile voastre, îl alimentați

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/01/cover-scrisoare-deschisa-guvern.pngUniunea Națională a Studenților din România (UNSR) a adresat Guvernului Ciolacu 2 o scrisoare deschisă, după ce prin Ordonanța (OUG) „trenuleț” au fost luate măsuri de austeritate care taie anumite…

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.