Profesorii de sprijin și itineranți vor fi transferați de la școli la centrele de asistență educațională (CJRAE / CMBRAE) după o procedură și un calendar stabilit de Ministerul Educației, susține președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, potrivit unei informări către membrii din teritoriu, obținută de Edupedu.ro.
„La solicitarea celor două federații reprezentative din învățământul preuniversitar, MEC a acceptat modificarea OME nr. 5701/2024 privind ROF [regulamentul de organizare și funcționare – N. Red.] a CJRAE/CMBRAE în sensul că, pretransferul posturilor de profesor itinerant și de sprijin către CJRAE/ CMBRAE se va face conform unei proceduri și a unui calendar aprobat prin OMEC, ceea ce înseamnă că nu se va face începând din data de 1 ianuarie 2025, așa cum prevede ordinul mai sus menționat”, scrie liderul sindical, potrivit sursei citate.
Cu o săptămână în urmă, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au solicitat suspendarea aplicării ordinului Ministerului Educației nr. 7868/2024, care reglementează transferul profesorilor itineranți și de sprijin către Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) și către Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE).
Transferul profesorilor itineranți ar trebui să se petreacă de la 1 ianuarie 2025, potrivit noului regulament de funcționare al CJRAE/CMBRAE aprobat în luna iulie 2024, însă, după cum semnalează sindicatele, calendarul etapelor este neclar, mai ales că în etapele de mobilitate pentru anul școlar curent (2024-2025) nu există o etapă alocată pentru acest aspect.
- Ordinul de ministru al Educației emis în perioada mandatului Ligiei Deca, aprobat pe 20 decembrie și publicat în Monitorul Oficial (MO) pe 9 ianuarie 2025, poate fi descărcat de aici.
Reprezentanții sindicatelor au subliniat că această decizie „nu a fost discutată cu partenerii sociali” și atrag atenția că implementarea acesteia fără un calendar clar generează riscuri pentru întreg sistemul educațional, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro.