Probă de fizică introdusă suplimentar la admiterea la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”, cu 6 luni înainte de susținerea examenelor

Probă de fizică introdusă suplimentar la admiterea la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”, cu 6 luni înainte de susț
📅 2025-01-20
La admiterea la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” a fost introdusă o nouă probă, cu 6 luni înainte de examenele scrise, printr-o decizie luată de Senatul universitar la mijlocul lunii decembrie și postată pe site-ul Academiei. Mai multe persoane care vor să se înscrie la una dintre facultățile universității ne-au semnalat faptul că proba suplimentară a fost introdusă în data abia de 13 decembrie și spun că nu au timp suficient de pregătire. „Inițial știam că trebuie să ne pregătim doar pentru două materii, matematică și informatică iar acum cu 6 luni înainte de examen aflu că trebuie să mă pregătesc și pentru fizică. Nu cred că e în regulă”, ne-a spus un elev care dorește să se înscrie la una dintre facultățile Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”.

Senatul universitar al Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I” a adoptat în 13 decembrie decizia prin care se suplimentează cu o probă – cea de fizică – examenul de admitere din vară pentru sesiunea 2025-2026. Practic, cei care vor să dea admitere la una dintre facultăți trebuie să dea încă un examen despre care au aflat cu 6 luni înainte. Examenul care conține întrebări din cele trei materii: matematică, informatică și fizică are loc în data de 8 iulie 2025, potrivit calendarului afișat pe site-ul instituției.

Academia Tehnică Militară ”Ferdinand I” pregătește ofițeri ingineri pentru mai multe instituții din Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională: MApN, MAI, STS, SRI, SIE, ANP (Administrația Națională a Penitenciarelor).

Mai multe persoane care vor să se înscrie la una dintre facultățile Academiei ne-au semnalat faptul că decizia de a introduce un examen la fizică a apărut pe neașteptate. “Îmi place fizica, dar trebuie reluată materie predată în clasele a IX-a și a X-a, nu ce fac în școală acum în clasa a XII-a. Nu cred că s-a gândit cineva la noi, când s-a luat decizia asta”, spune unul dintre cititorii Edupedu.ro.

Părintele unui alt tânăr spune că “mi se pare anormal să adaugi în decembrie o materie în plus la admitere, când procesul efectiv de selecție începe în februarie, când se face selecția, urmă de probele eliminatorii. Asta în condițiile în care, tot în februarie, se susțin primele examene de bacalaureat. Alte meditații, pe lângă cele făcute deja pentru că ce se face la școală nu este suficient. Este o încărcătură în plus, adăugată pe ultima sută de metri și care în mod clar poate determina un candidat să renunțe la orientarea sa către învățământul tehnic militar. De ce să faci așa ceva unor tineri care aleg nu doar să rămână în țară, dar și să lucreze într-un domeniu atât de dificil?”, spune părintele.

Înscrierea candidaților începe în luna februarie 2025 și diferă în funcție de facultate, iar probele eliminatorii încep în primăvară, potrivit cititorilor Edupedu.ro. Perioada și planificarea pentru susținerea probelor eliminatorii (medical, sportiv, psihologic/interviu) este stabilită de către fiecare instituție din Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională în parte. De asemenea, aceste probe se susțin conform unor norme și criterii stabilite de fiecare structura în parte”, scrie în calendarul de admitere.

Potrivit ordinului de ministru nr. 3.693 din 1 februarie 2024, instituțiile de învățământ superior trebuie să anunțe modificări legate de admitere cu cel puțin 6 luni înainte de susținerea examenelor.

Decizia senatului din 13 decembrie care a suplimentat cu proba de fizică examenul de admitere se încadrează în termenul legal de 6 luni.

„Atunci când căutam oferte de la universități pentru a alege cariera, un reprezentant al Academiei Tehnice Militare, care ne-a prezentat oferta instituției la școală, nu ne-a spus că vom avea examen și la fizică”, mai spune un cititor Edupedu.ro. Anul trecut, examenul de admitere a fost tot la trei materii, însă în loc de fizică era engleză: matematică, informatică și engleză.

Tematica pentru examenul de admitere iulie 2025

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri Edupedu

Aproape 5 mii de elevi de clasele a VIII-a și a XII-a consideră că împărțirea pe module a anului școlar este un avantaj în privința pregătirii pentru Evaluarea Națională și Bac – raport al Ministerului Educației / Ce spun părinții

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/07/dreamstime_s_308660125.jpgPeste 2.300 de elevi de clasele a VIII-a și alți peste 2.500 de a XII-a, participanți la un studiu realizat de experți ai Ministerului Educației consideră că împărțirea anului școlar…

O parte din elevii unei școli din municipiul Sibiu au trecut în „online” din cauza frigului: „Cădeau siguranțele” / Ei învață în containere, iar încălzirea se face prin calorifere electrice

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/01/foto-container-turnul-sfatului.jpegDe la mijlocul săptămânii trecute, patru clase de a VIII-a din cele cinci ale Școlii Gimnaziale Nr. 4 din Sibiu învață online. Motivul este faptul că, din cauza suprasolicitării rețelei…

Cel mai lung eveniment teatral din lume va avea loc la Bucureşti şi va explora istoria copiilor abandonați din perioada comunistă

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/01/dreamstime_s_45828841.jpgCel mai lung eveniment teatral din lume va avea loc în luna februarie la Bucureşti, anunţă Asociaţia A.R.T. Fusion. „Horror Vacui” este un act artistic de amploare, o reprezentaţie de…

Pe 27 ianuarie începe evaluarea externă a școlilor de către ARACIP, potrivit unei note a instituției – document / Calendarul complet al activităților

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/08/dreamstime_m_326635790-e1724598854583.jpgEvaluarea externă a școlilor începe pe data de 27 ianuarie și durează până pe 17 iunie 2025, potrivit unei note ARACIP (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar…

Ministerul Educației și Cercetării ignoră propriile reguli de transparență: întârziere de peste un an pentru un raport care ar trebui să detalieze cum au fost cheltuite fondurile speciale aflate la dispoziția ministrei Ligia Deca

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2023/11/dreamstime_m_163861278-e1737364833980.jpgMinisterul Educației și Cercetării întârzie de peste un an publicarea unui raport privind fondurile pentru „situații speciale” din mediul universitar, fonduri aflate la dispoziția ministrului. Întârzierea a...

„Cu cât va crește bugetul cercetării în 2025 pentru a se atinge ținta de 1% din PIB într-un orizont rezonabil”? / Acest buget „ar trebui să fie de minim 3.000.000.000 lei”, pentru o „finanțare cât de cât decentă” în domeniu – scrisoare deschisă a cercetătorului Lucian Pintilie către ministrul Daniel David

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2021/02/dreamstime_m_102911927-e1676888255503.jpg„România se află pe ultimul loc în UE în ceea ce privește investițiile publice în cercetare”, cu un buget de 0,13% din PIB pentru acest sector în 2024, iar „în…

Peste 130 de elevi au participat în luna decembrie la ateliere de educație media și gândire critică, organizate de studenți

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/01/workshop.jpgPeste 130 de elevi din două licee bucureștene au participat în luna decembrie la ateliere de educație media și combatere a dezinformării organizate de Studenții Facultății de Administrație și Afaceri…

Simulare Bacalaureat 2025. DESCARCĂ Subiectele și baremele la Istorie, din județul Giurgiu

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/01/subiecte-simulare-bac-2025-istorie.jpgElevii de clasa a XII-a din județul Giurgiu au susținut simularea examenului de Bacalaureat 2025. Subiectele pe care le-au avut de rezolvat elevii la Istorie și baremele publicate de Inspectoratul Școlar…

Lista liceelor și colegiilor din București unde se organizează probele orale de la BAC 2025, publicată de ISMB – document

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2020/09/dreamstime_s_108954677-e1636458476332.jpgInspectoratul Școlar al Municipiului București a publicat lista celor 120 de licee și colegii în care se vor organiza probele orale ale examenului național de Bacalaureat 2025. În perioada 27…

Simulare Bacalaureat 2025. DESCARCĂ Subiectele și baremele la Matematică, profilurile Real, Tehnologic, Științele Naturii și Pedagogic, din județul Giurgiu

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/01/subiecte-simulare-bac-2025-mate.jpgElevii de clasa a XII-a din județul Giurgiu au susținut simularea examenului de Bacalaureat 2025. Subiectele pe care le-au avut de rezolvat elevii la Matematică și baremele publicate de Inspectoratul Școlar…

Good News

Only good and positive news.