Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică vineri un proiect ambițios pentru extinderea Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol, implicând construcția unei baze de tratament acoperite cu o structură piramidală, potrivit Hotărârii de Guvern (HG) și notei de fundamentare pentru investiția de 300 de milioane de lei.
Conform documentului de fundamentare, această piramidă ar avea o bază „de 35 de metri” și o înălțime de 21 de metri, urmărindu-se „efectul de piramidă” pentru optimizarea tratamentelor balneare. În ciuda promisiunilor, proiectul ridică cel puțin două probleme legate de validitatea științifică și de proporțiile tehnice.
Conceptul de „efect de piramidă” este unul controversat și nu are susținere științifică în literatura academică recunoscută, după cum notează și Economedia.ro. Conceptul din sfera „new age” se bazează pe teorii speculative conform cărora forma piramidală ar concentra energii benefice pentru sănătate, fără dovezi care să susțină aceste afirmații. Este neclar cum Ministerul Sănătății justifică includerea acestui efect într-un proiect finanțat din fonduri publice.
Documentul specifică și o bază „de 35 de metri” și o înălțime de 21 de metri pentru piramidă, însă proporțiile anunțate ridică probleme practice. Este și aici neclar ce înseamnă „baza de cca. 35m”. Cel mai probabil Ministerul Sănătății a vrut să se refere la dimensiunea unei laturi a bazei: suprafața unei baze nu poate să fie exprimată decât în metri pătrați.
Foto: captură document ms.ro- Pe lângă erorile de știință, apare și o eroare de gramatică în proiectul Ministerului Sănătății din subordinea Guvernului, de altfel redactat pe alocuri cu diacritice: virgula între subiect și predicat. „Zona bazinelor […], va fi acoperită […]” scrie în documentul lansat în consultare publică.
În afară de efectul de piramidă, altă justificare economică sau medicală nu este precizată în nota de fundamentare. Calculând cu 35 de metri latura bazei piramidei, rezultă o bază uriașă de 1.225 de metri pătrați, cu o suprafață cât Piața Universității din Capitală, potrivit unei simulări Edupedu.ro. Sau cât să fie pusă în centrul curții din fața Ateneului Român din București. Piramida, cu aceste dimensiuni, ar fi cu puțin mai mare decât piramida de sticlă de la Muzeul Luvru din Paris, care are o înălțime de 21,6 metri și latura bazei de 34 de metri.
Foto: captură mapdevelopers.com/area_finder.phpDOCUMENT DESCARCĂ Proiect HG Ministerul Sănătății Techirghiol:
DOCUMENT DESCARCĂ NF – Proiect HG Ministerul Sănătății Techirghiol:
DOCUMENT DESCARCĂ Anexa Proiect HG Ministerul Sănătății Techirghiol:
Ce este „efectul de piramidă”
„Efectul de piramidă” este o pseudoștiință, bazată pe miturile din jurul piramidelor egiptene, ale cărei beneficii nu au fost niciodată dovedite, explică Economedia.ro. Teoria arată că ar exista o energie piramidală concentrată în structurile piramidale, care ar face ca oamenii să se simtă mai bine, ca plantele să crească mai repede, ca lamele de ras să devină mai ascuțite sau ca alimentele să rămână proaspete la nesfârșit.
Energia piramidală a fost popularizată la începutul anilor 1970, în special de autori New Age precum Patrick Flanagan (Pyramid Power: The Millennium Science, 1973), Max Toth și Greg Nielsen (Pyramid Power, 1974) și Warren Smith (Secret Forces of the Pyramids, 1975). Aceste lucrări s-au axat pe presupusele energii ale piramidelor în general. Toth și Nielsen, de exemplu, au raportat experimente în care „semințele depozitate în replici ale piramidelor au germinat mai repede și au crescut mai sus.
- În România, efectul de piramidă a fost „cercetat” în anii ’80, când la Pitești chiar a fost construită o piramidă de sticlă. Atunci, mai mulți cercetători, în frunte cu prof. univ. dr. Marioara Godeanu, au făcut experimente pe efectul formei piramidei asupra germinării semințelor. Mare parte dintre cercetări au rămas secrete, dar niciodată nu a fost publicată o dovadă a beneficiilor acestui „efect”.
Potrivit unui articol-„documentar” realizat de Agerpres, care preia teoriile unor pseudo oameni de știință americani, Patrick Flanagan și Paul Liekens, efectul de piramidă se referă la anumite caracteristici pe care le capătă apa naturală atunci când este pusă în cadrul unei structuri piramidale.
„Energia piramidei poate extrage moleculele de apă din metal mărindu-le propria rotaţie. În acest mod apa este îndepărtată chiar şi din cele mai mici spaţii goale. Pe de altă parte, energia din piramidă este vulnerabilă la perturbările produse de câmpurile magnetice ale aparatelor electrice, ca de exemplu ale televizoarelor. De asemenea, şi masa mai mare de fier poate provoca astfel de dereglări. Printre altele, se cuvin menţionate aici două forţe: 1.una care accelerează procesul de deshidratare; 2. alta care acţionează asupra microstructurii organismelor. Sterilizarea sau uciderea microorganismelor, precum şi regenerarea oţelului ar fi câteva exemple”, se arată în articolul agenției de presă de stat care preia pseudoteoriile lui Flanagan și Liekens.
Printre efectele benefice pe care le capătă apa ținută sub piramidă, așa cum se arată în articol, se numără curățenia ei, prelungirea duratei de viață până la alterare și altele.
„Apa ţinută în piramidă devine, din punct de vedere microbiologic, mai pură, se păstrează mai mult timp şi, mai ales, atunci când este administrată organismelor vii, are efecte stimulative asupra proceselor de creştere şi efecte curative pentru multe afecţiuni. Pentru a obţine apa de piramidă este necesară o piramidă care să respecte proporţiile celei din Egipt. Cel mai bun material pentru construcţia unei piramide miniaturale este cuprul. Efectul este cu atât mai puternic, cu cât piramida este mai mare. Vasul în care este pusă apa este cel mai bine să fie din porţelan sau sticlă. Locul în care se plasează vasul trebuie să fie situat la o treime de baza piramidei, precizează site-ul amintit. Durata de energizare a apei este de minimum 12 ore. Apa folosită va fi, de preferinţă, de izvor sau plată. Timpul de păstrare a apei de piramidă trebuie să nu depăşească 24 de ore. Apa de piramidă nu se fierbe, nu se mai prepară în niciun alt mod”, mai citim în articol.
Revenind la investiție, Ministerul Sănătății precizează că noua unitate de tratament va fi construită pe o suprafață defășurată de 10.500 metri pătrați. „Noul ansamblu va cuprinde un bazin de tratament cu apă sărată și cu platformă liftantă pentru persoane cu dizabilități (în care se găsesc biciclete subacvatice, steppere, benzi de mers subacvatic realizate integral din polimeri ce nu corodează), un bazin cu apă dulce (echipat cu coridor de mers, jeturi ascendente, jeturi pentru zona lombară poziția așezat, paturi imersate de hidromasaj, masaj cervical-gat de lebada, jet laminat), cabinete de tratamente cu nămol în căzi, cabinete pentru împachetări cu nămol, cabinete pentru hidroterapie, cabinete pentru tratamente uscate, saună uscată și umedă, 6 cabinete medicale și un cabinet medical de urgență. Totodată vor fi realizate spații conexe – în vederea asigurării circuitelor medicale, cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare”, citim în nota de fundamentare a HG.
Ca urmare a investiție, se estimează că personajul nou angajat va fi număr de 109 persoane iar numărul de clienți ar crește cu 50%.