OFICIAL Elevii și studenții până în 26 de ani pot depune, până pe 16 mai, cererile pentru a primi 200 de euro, ca să-și cumpere calculatoare. Model de cerere-tip

OFICIAL Elevii și studenții până în 26 de ani pot depune, până pe 16 mai, cererile pentru a primi 200 de euro, ca să-și
📅 2025-04-19
Elevii și studenții până în 26 de ani pot depune, până pe 16 mai, cererile și dosarele cu actele doveditoare pentru a primi 200 de euro, ca să își cumpere calculatoare, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3.746 din 8 aprilie 2025.

Pentru anul 2024, peste 1.900 de elevi au fost selectați de Ministerul Educației pentru a primi 200 de euro, ajutor financiar, ca să-și achiziționeze calculatoare. În lista publicată în Monitorul Oficial au apărut următoarele date de identificare: numele solicitantului major care a depus cererea, județ, localitate, numele unității de învățământ, numele elevului minor.

Venitul maxim brut lunar pe membru de familie, pentru care se acordă ajutorul financiar beneficiarilor, este de 500 lei, conform ordinului nr. 4.725/2024.

Legea nr. 269 din 2004 stabilește la art. 4 că ajutorul financiar reprezintă „echivalentul în lei a 200 de euro pentru un calculator, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a lunii precedente, fără a depăși valoarea calculatorului achiziționat”.

Calendarul complet pentru Euro 200, potrivit ordinului publicat în Monitorul Oficial

Ordinul publicat în Monitorul Oficial poate fi consultat mai jos:

Documentele necesare pentru obținerea ajutorului de 200 de euro

Potrivit Hotărârii nr. 1.294 din 13 august 2004, pentru a obține ajutorul financiar, beneficiarii vor completa o cerere-tip pe care o depun la unitatea/instituția de învățământ la care este înscris elevul/studentul. Această cerere va fi completată de studentul care solicită acest ajutor ori, în cazul elevilor, de un părinte.

Cererea-tip va fi însoțită de următoarele document, potrivit art. 3 alin. (3) din hotărârea citată mai sus:

a) copie a certificatului de naștere sau a actului de identitate al elevului/studentului, iar în cazul elevilor, împreună cu o copie a actului de identitate al părintelui/ocrotitorului legal, precum și a actului care să dovedească calitatea de ocrotitor legal, după caz;

b) copii ale certificatelor de naștere sau ale actelor de identitate, după caz, ale celorlalți membri ai familiei;

c) adeverință de la instituțiile de învățământ/unitățile din care să rezulte calitatea de elev sau student a celorlalți frați/surori;

d) acte doveditoare, în original, privind veniturile membrilor familiei.

e) declarație pe propria răspundere a părintelui, tutorelui, reprezentantului legal sau a ocrotitorului legal, după caz, sau dată personal de către persoanele cu vârsta mai mare sau egală cu 18 ani, în sensul că venitul brut lunar pe membru de familie se încadrează în plafonul prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 269/2004 și că dispun de diferența de bani pentru achiziționarea unui calculator cu o configurație minimă standard.

f) adeverință eliberată de către unitatea de învățământ din care să rezulte media generală/calificativul din anul școlar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, pentru toți elevii, cu excepția elevilor clasei I;

g) adeverință eliberată de către unitatea de învățământ din care să rezulte numărul de absențe nemotivate din anul școlar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, pentru toți elevii, cu excepția elevilor clasei I;

h) adeverință eliberată de către instituția de învățământ din care să rezulte că studentul a promovat minimum 45 de credite în anul universitar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, pentru toți studenții, cu excepția studenților din anul I.”

Model cerere-tip:

Citește și:
Până pe 16 mai, elevii și studenții până în 26 de ani pot depune cererile pentru a primi 200 de euro, ca să-și cumpere calculatoare, potrivit Ministerului Educației. Model de cerere-tip

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri Edupedu

„Olimpiada pe banii profesorilor”. Mai multe cadre didactice din Comisia centrală a Olimpiadei Naționale de Germană 2025 reclamă refuzul ISMB de a deconta banii pentru cazare și masă: „Este un abuz administrativ și o lipsă totală de respect”

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/04/dreamstime_m_361593413.jpgMai mulți membri ai comisiei centrale a Olimpiadei Naționale de Limba Germană Modernă reclamă că au fost obligați să suporte din fonduri proprii cheltuielile pentru etapa națională desfășurată la Alba…

Olimpiada de Istorie 2025, etapa națională. Subiectele primite de elevi la Piatra Neamț și baremele de corectare – descarcă / Eseu despre statul român modern din secolul XIX, la clasa a VIII-a

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/04/SUBIECTE-OLIMPIADA-DE-ISTORIE-2025_page-0001-1.jpgSubiectele și baremele de notare de la Olimpiada de Istorie 2025, etapa națională, organizată pe 14-18 aprilie la Piatra Neamț, au fost publicate de organizatori pe site-ul competiției. Documentele...

Ministerul Educației confirmă că a trimis bani doar parțial pentru bursele școlare în aprilie 2025, înainte de Paști, și că restul de bani vor ajunge la elevi după zilele libere

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/11/dreamstime_m_171979303-e1732710935673.jpgMinisterul Educației și Cercetării (MEC) anunță că a transmis toate sumele necesare pentru plata burselor elevilor aferente lunii martie 2025 către inspectoratele școlare, însă admite că acolo unde bursele ...

STUDIU Aproximativ 30% dintre tinerii români care au participat la un studiu internațional se poziționau în 2024 la dreapta sau extrema dreaptă pe axa politică – creștere cu 10% față de anul 2019 / Procentul tinerilor de stânga sau extrema stânga a scăzut de la 18% la 12%

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/11/dreamstime_s_82371523.jpgAproximativ 30% dintre tinerii din România se poziționau în anul 2024 la dreapta sau extrema dreaptă pe axa stânga-dreapta politică, potrivit raportului „Tinerii din România. Diferențe de gen, participare politică…

OFICIAL Directorii școlilor cu profil artistic vor avea atribuții de management și impresariat artistic, potrivit noului regulament de organizare și funcționare a școlilor de Arte, valabil din anul școlar 2025-2026 / Admitere la clasa I cu testare specializată

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/03/recital.jpgRegulamentul de organizare și funcționare a școlilor de Arte, valabil din anul școlar 2025-2026 a fost publicat în Monitorul Oficial. Potrivit documentului care a fost actualizat potrivit legii Educației nr.…

Ministrul Daniel David: În ultimii ani au intrat în sistemul de Învățământ mulți oameni care n-au fost cei mai buni absolvenți neapărat. Salariul este mic, este prost, ca să spun așa

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/02/agerpres_17977618.jpegDaniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, la Rock FM, că „în ultimii ani au intrat în sistem mulți oameni care n-au fost cei mai buni absolvenți neapărat, din diverse…

Emanuela Cerchez, profesoară de Informatică și membru în comisia centrală a Olimpiadei Naţionale de Informatică: Este o muncă de voluntariat. Nu suntem plătiţi pentru munca noastră. În acest an, inspectoratul şcolar de la care provin a refuzat să îmi deconteze cheltuielile pentru 3 competiţii / Apel public la Respect față de elevi și profesorii implicați

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/04/Emanuela-Cerchez.jpgEmanuela Cerchez, profesoară de Informatică la Colegiul Naţional “Emil Racoviţă” Iaşi și membru în comisia centrală a Olimpiadei Naţionale de Informatică, a adus în atenție, pe pagina de socializare, că…

Toate școlile din județul Argeș au de transmis din nou inspectoratului școlar situația sentințelor judecătorești. Recent, toți directorii de școli din județ au fost convocați la o întâlnire la care au adus toate dosarele aflate în instanță pentru sporul de condiții vătămătoare

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/06/dreamstime_s_19121369.jpgMarți, 15 aprilie, Inspectoratul Școlar Județean Argeș a solicitat din nou școlilor din județ să transmită situația sentințelor judecătorești, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. De menționat este că toți…

Administrația Trump avertizează Harvard că ar putea rămâne fără posibilitatea de a primi studenți străini, după ce prestigioasa universitate a respins presiunile guvernului

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/03/agerpres_18080801.jpegDepartamentul pentru Securitate Internă al SUA a anunțat, miercuri, că Universitatea Harvard își va pierde capacitatea de a înscrie studenți străini dacă nu se supune cererilor Administrației Trump de a…

Daniel David: Consumul de droguri este la niveluri foarte ridicate. Școala nu poate să țină locul părinților / Mesaj și pentru profesori: Sentimentul meu este că, deși avem proceduri, încă ele nu sunt implementate, rămân uneori forme fără fond

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/01/Daniel-David-Radu-Tuta-Agerpres-Foto-agerpres_17934923.jpegMinistrul Educației, Daniel David, avertizează că școala nu poate înlocui rolul părinților în prevenirea consumului de droguri în rândul adolescenților. Într-o intervenție la Antena 3, ofi...

Good News

Only good and positive news.