Ministrul Educației: Metodele de predare de tipul „stai jos și scrie” trebuie interzise. Directorii de școală să își monitorizeze profesorii

Ministrul Educației: Metodele de predare de tipul „stai jos și scrie” trebuie interzise. Directorii de școală să își mon
📅 2025-01-10
Formula de predare în care îi spui elevului „stai jos și scrie după dictare” trebuie interzisă, dacă acel conținut dictat este în manuale sau în alte tipuri de suport, a anunțat ministrul educației, Daniel David. „Aici trebuie să fie acele mecanisme pe care le implementează inspectoratul, care organizează titularizarea, directorii de școală trebuie să își monitorizeze profesorii, nu cred că Ministerul poate să se ocupe de sutele de mii de profesori pe care îi avem noi”, a declarat David.

„Metodele astea cu «stai jos și scrie» trebuie să fie interzise, manualele trebuie să fie atractive, asta trebuie să fac eu, ca ministru. Aceste metode sunt pentru profesorii care sunt deja în școli. O să discut cu universitățile care formează profesori, trebuie să corectăm modalitățile de formare a profesorilor pentru cei care vor intra în sistem. Facem traininguri peste traininguri, dacă nu ne punem de acord că rolul de profesor trebuie să fie unul de prestigiu inclusiv prin salariu, nu o să îi putem duce pe cei mai buni absolvenți din universități în preuniversitar. Aceste reforme trebuie să vină la pachet cu o reformă a salarizării”, a precizat ministrul.

Declarațiile făcute de Daniel David, ministrul Educației, la Euronews:
Citește și:
Daniel David: Discut planurile-cadru pentru liceu cu experți, inclusiv din străinătate, aș vrea ca după lansarea lor în consultare să avem patru mari dezbateri / Urmează să lucrăm la programe, trebuie începute programele de training pentru profesori și regândite manualele
Daniel David: Am primit multe mesaje să anulăm probele orale de la BAC, organizate în premieră în timpul anului școlar. A te gândi acum să schimbi e o prostie. Vor fi ghiduri prin care să ajutăm școlile să organizeze acest lucru bine

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri Edupedu

Învățarea remedială nu ar trebui făcută de profesorul de la clasă, spune ministrul Educației, ci de „profesori care au competențe pe învățare remedială, care folosesc alte metode de predare și care știu să facă diagnosticul și să corecteze deficitul”

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/03/batch_Daniel-David-UBB-Cluj-Conferinta-ANCLP-Cluj-02-03_Foto-Edupedu-1.jpegProcentul mare al elevilor de liceu care nu stăpânesc cunoștințele de limba și literatura română la clasa a IX-a, relevat de studiul din proiectul ROSE, despre care Edupedu...

Daniel David, despre mica reformă a universităților: Multe lucruri se pot face în primă fază prin eficientizarea sistemului / E o problemă de management și de regândirea arhitecturii acestuia

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/01/agerpres_17889161.jpegMinistrul Educației și Cercetării a vorbit joi seara, într-o emisiune la Antena 3, despre eficientizarea sistemului universitar ca răspuns la problemele și „contrastele” acestuia. Daniel David a spus că „multe…

Daniel David: Trebuie să ne apropiem mai mult de oameni. Cel puțin o dată pe lună sau la două săptămâni îmi propun să am o conferință de presă serioasă și în fiecare joi, online – sinteza activității / În lipsa comunicării publice, oamenii te cred parte din sistem, își pierd încrederea

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/01/Daniel-David-la-Guvern-foto-gov-ro.jpgComunicarea de fațadă, superficială, a oamenilor politici și din poziții publice a fost criticată de ministrul Educației și Cercetării într-o emisiune la Antena 3, joi seara. Daniel David a comentat,…

Daniel David, despre examenul dublu de admitere la liceu: Eu nu sunt atât de împotriva acestui lucru. Ar trebui să fie mai întâi Evaluarea Națională și apoi acea testare, ca o a doua șansă pentru copiii cu performanță slabă

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/01/Daniel-David-Euronews-09-01-2025-2-e1736428873873.pngExamenul de admitere la liceu pentru absolvenții de clasa a VIII-a, care ar urma să fie susținut pentru prima dată în anul 2027 la liceele care doresc să-l organizeze pentru…

Favorizarea unui candidat la un post de conferențiar, de către un prorector, sesizată acum 3 ani – cauza pentru care Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a fost plasată acum sub monitorizare specială a concursurilor de angajare

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2019/10/Universitatea-Dunarea-de-Jos-din-Galati-e1648019196435.jpgUniversitatea „Dunărea de Jos” din Galați este sub monitorizare specială pentru concursurile de angajare, iar decizia vine după un caz de favorizare a unui candidat pentru ocuparea unui pos...

Educația pentru sănătate nu trebuie să încarce prea mult programa de învățământ, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: Am vorbit deja cu actualul ministru al Educației, Daniel David

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2023/11/Alexandru-Rafila-DDD-GOV_FB-01-11-Fb.jpegMinistrul Sănătății a evitat un răspuns clar privind educația pentru sănătate, dacă trebuie să fie materie obligatorie, și nu opțională, cum e în prezent. Alexandru Rafila a spus că trebuie…

Ministrul Educației: Metodele de predare de tipul „stai jos și scrie” trebuie interzise. Directorii de școală să își monitorizeze profesorii

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/07/dreamstime_s_40194992-e1723013644651.jpgFormula de predare în care îi spui elevului „stai jos și scrie după dictare” trebuie interzisă, dacă acel conținut dictat este în manuale sau în alte tipuri de suport, a…

Prioritățile mandatului de ministru al Educației și Cercetării, prezentate de Daniel David într-o conferință de presă, vineri, 10 ianuarie

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2022/06/ID145352_INQUAM_Photos_Octav_Ganea.jpegVineri, 10 ianuarie, la ora 14, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David va prezenta prioritățile sale în fruntea ministerului și va face public Raportul privind starea învățământului /cercetării la mo...

Noile planuri-cadru pentru liceu vor fi implementate din 2026, anunță ministrul Daniel David: Le discut cu experți, inclusiv din străinătate, aș vrea ca după lansarea lor în consultare să avem patru mari dezbateri / Urmează să lucrăm la programe, trebuie începute programele de training pentru profesori și regândite manualele

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2021/05/Daniel-David-UBB-Facebook-e1637048212113.jpgMinistrul Educației și Cercetării, Daniel David, susține că se consultă pe proiectele de planuri-cadru pentru liceu cu experți, inclusiv din străinătate, înainte de lansarea lor în dezbatere publică. Înt...

Daniel David: Am primit multe mesaje să anulăm probele orale de la BAC, organizate în premieră în timpul anului școlar. A te gândi acum să schimbi e o prostie. Vor fi ghiduri prin care să ajutăm școlile să organizeze acest lucru bine

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/01/Daniel-David-Foto-INQUAM-Photos-Octav-Ganea.jpgMinistrul educației anunță că nu va schimba calendarul examenelor de Bacalaureat, care vor începe în premieră peste 3 săptămâni cu probele orale. „Am primit multe mesaje să anulăm aceste probe.…

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.