Ministrul Educației, Daniel David, face apel la solidaritate națională pentru investiții în educație și mărirea salariilor: Cu medicii și IT-iștii toți am fost solidari, așteptăm și noi solidaritate / Copiii noștri vor beneficia de creșterea calității actului educațional

Ministrul Educației, Daniel David, face apel la solidaritate națională pentru investiții în educație și mărirea salariil
📅 2025-01-20
Ministrul Educației, Daniel David, a lansat un apel la solidaritate națională pentru investiții în calitatea educației și creșterea salariilor din sistemul de învățământ, în emisiunea News Pass, de la B1 TV.

Ministrul a subliniat importanța solidarității din partea societății, similară cu sprijinul oferit în trecut altor domenii, precum sănătatea sau IT-ul: „Când medicii și asistentele medicale au avut o problemă, în sensul că mergeau în străinătate, spitalele o duceau rău, toți am fost solidari și știți că s-au mărit salariile substanțial. Am fost solidari când ne-am hotărât că vrem să facem hub-uri de IT (…) Ei, acum așteptăm și noi solidaritate de la celelalte segmente, să înțeleagă că este o problemă în sistem, nu pentru salariul profesorilor”, a declarat el.

Daniel David a adăugat că apelul său nu este strict legat de creșterea salariilor profesorilor, ci de investiția în calitatea educației, în beneficiul direct al copiilor.

Ministrul a explicat că solidaritatea înseamnă, în acest context, o abordare strategică a creșterilor salariale în sectorul bugetar: „să nu ne apucăm toți în acest moment să cerem măriri de salarii nerezonabile, pe care bugetul țării nu ar putea să le ducă”, a afirmat el.


Redăm mai jos declarațiile ministrului Educației pe această temă:


Ministrul Educației, Daniel David: Într-adevăr, în zona de educație, mai ales în zona salariilor, lucrurile trebuie să se schimbe. Asta, sigur, dacă vrem cu adevărat să avem o educație de calitate.

Moderatoare: Ce salariu credeți că ar trebui să câștige un profesor cu experiență de 10-15 ani?

Ministrul Educației, Daniel David: Eu aș spune invers, că pentru mine miza este legată de cei care intră în sistem. Pentru mine e foarte important ca în preuniversitar să vină cei mai buni absolvenți de studii universitare, care să își dorească să fie profesori în preuniversitar, să fie dedicați, să inspire elevii. Problema este că nu se întâmplă lucrul acesta, din mai multe motive. Un motiv principal este legat de salariu și de statutul profesorului în societate.

Promisiunea făcută la încheierea grevei a fost că lucrurile vor fi gândite în următoarea logică: profesorul debutant să aibă oarecum un salariu legat de salariul mediu brut pe economie, care acum cred că este în jur de 7.500 de lei, probabil că net 4.500, 4.400. Și după aceea se modifică salariul în funcție de gradele pe care le ai, de vechime. Probabil că un raport de 1:2, 1:2,5 între minim și maxim ar putea să fie rezonabil, oarecum. Dar pentru asta discuția trebuie să fie altfel. Nu să tot mergem la prim-ministru sau la ministrul Educației, că dacă vin la mine tot împreună mergem la ministrul de Finanțe și la premier, fiindcă deciziile în această formulă le luăm, nu ministrul Educației mărește salariile.

Pentru această discuție strategică avem o nevoie fundamentală în domeniu. Când medicii și asistentele medicale au avut o problemă, în sensul că mergeau în străinătate, spitalele o duceau rău, toți am fost solidari și știți că s-au mărit salariile substanțial. Am fost solidari când ne-am hotărât că vrem să facem hub-uri de IT și toți am înțeles de ce taxele acolo sunt un pic altfel decât în celelalte zone. Ei, acum așteptăm și noi solidaritate de la celelalte segmente, să înțeleagă că este o problemă în sistem, nu pentru salariul profesorilor.

Moderatoare: Cu domnul Tánczos Barna ați vorbit?

Ministrul Educației, Daniel David: Da, adică port aceste discuții și nu uitați că coaliția și-a asumat educația ca prioritate națională.

Moderatoare: A mai făcut-o, a existat și programul României Educate.

Ministrul Educației, Daniel David: Eu știu, dar să știți că în discuțiile pe care le-am avut, așa cum vedeți dumneavoastră, ordonanța de urgență guvernamentală în zona Educației, în prima variantă propusă, ca să spun așa, de tehnocrații de pe Finanțe, arăta mult mai rău. Nu vreau să intru în discuție, dar discuția în coaliție și cu liderii coaliției pe care am avut-o, a fost că v-ați angajat și ne-am angajat. Nu vreau să intru acum în detalii, că nu acesta e scopul. Vreau să spun că a fost această deschidere, iar premierul, iarăși, trebuie să fiu sincer și toți să fim sinceri, a spus efectiv explicit la întâlnirea cu partenerii de dialog social, că el știe de promisiunile făcute Educației, vede că condițiile nu permit în acest moment, dar la reașezarea acestor condiții, promisiunile vor fi onorate cu prioritate. Nu am motive, din respect pentru instituția Guvernului și instituția premierului, să mă îndoiesc că nu așa vor sta lucrurile. Dar, mă întorc, spuneam, avem nevoie de solidaritate în educație, nu pentru salariile profesorilor, pentru calitatea actului educațional, care se referă la copiii noștri, copiii noștri vor beneficia.

Moderatoare: De ce ar veni această solidaritate, dacă n-a venit până acum?

Ministrul Educației, Daniel David: N-am cerut explicit. Ar trebui să o cerem explicit. Să amintim că noi am fost solidari cu alte zone din sistemul bugetar. [Solidaritate înseamnă – n. red.] să nu ne apucăm toți în acest moment să cerem măriri de salarii nerezonabile, pe care bugetul țării nu ar putea să le ducă. Atunci când am acceptat mărirea salariilor medii sau la altcineva, sistemul de educație ne-a spus: „și noi vrem exact la fel, dublarea salariilor”. Ok, e o nevoie, înțelegem, o să ne vină rândul la un moment dat și acest lucru trebuie făcut într-o manieră strategică. Altfel, dacă tot mergem și mai cerem 10 % – 15 % enervezi pe toată lumea, societate nu înțelege de ce faci lucrul ăsta. Gândiți-vă, un profesor debutant, care este la început de carieră, după ce a făcut școală, merge în fața unor elevi, are nevoie să aibă o poziție de prestigiu. Poate mulți se căsătoresc atunci, încep să-și facă o familie. Au copii, 4.400 [lei – n.red.] în mână, pe lună…

Informații de context

Amintim că ordonanța-trenuleț, adoptată de Guvern, prevede că în 2025 salariile sunt înghețate la nivelul lunii noiembrie 2024.

În noiembrie 2024, Ligia Deca, ministru al Educației la acea vreme, a declarat, într-un interviu pentru adevărul.ro că „se prefigurează încă o creștere pentru a ajunge la o paritate între sistemul medical și sistemul educațional cu salariile”.

Liderul federației sindicale „Alma Mater” a sindicatelor de profesori din universități, Anton Hadăr, a criticat politica guvernamentală privind salariile din educație și a avertizat că profesorii sunt din nou puși în situația de a protesta pentru a obține drepturi promise, dar nerealizate.

Citește și:
Răspunsul ministrului Finanțelor pentru profesori: Cred că majorările din 2024 sunt semnificative, au fost realizate. Obiectivul meu este să putem asigura plata acelor salarii în 2025
Anton Hadăr, liderul federației sindicale „Alma Mater”, despre înghețarea salariilor profesorilor în 2025: De ce mai facem legea salarizării dacă nu o aplicăm?

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri Edupedu

Aproape 5 mii de elevi de clasele a VIII-a și a XII-a consideră că împărțirea pe module a anului școlar este un avantaj în privința pregătirii pentru Evaluarea Națională și Bac – raport al Ministerului Educației / Ce spun părinții

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/07/dreamstime_s_308660125.jpgPeste 2.300 de elevi de clasele a VIII-a și alți peste 2.500 de a XII-a, participanți la un studiu realizat de experți ai Ministerului Educației consideră că împărțirea anului școlar…

O parte din elevii unei școli din municipiul Sibiu au trecut în „online” din cauza frigului: „Cădeau siguranțele” / Ei învață în containere, iar încălzirea se face prin calorifere electrice

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/01/foto-container-turnul-sfatului.jpegDe la mijlocul săptămânii trecute, patru clase de a VIII-a din cele cinci ale Școlii Gimnaziale Nr. 4 din Sibiu învață online. Motivul este faptul că, din cauza suprasolicitării rețelei…

Cel mai lung eveniment teatral din lume va avea loc la Bucureşti şi va explora istoria copiilor abandonați din perioada comunistă

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/01/dreamstime_s_45828841.jpgCel mai lung eveniment teatral din lume va avea loc în luna februarie la Bucureşti, anunţă Asociaţia A.R.T. Fusion. „Horror Vacui” este un act artistic de amploare, o reprezentaţie de…

Pe 27 ianuarie începe evaluarea externă a școlilor de către ARACIP, potrivit unei note a instituției – document / Calendarul complet al activităților

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/08/dreamstime_m_326635790-e1724598854583.jpgEvaluarea externă a școlilor începe pe data de 27 ianuarie și durează până pe 17 iunie 2025, potrivit unei note ARACIP (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar…

Ministerul Educației și Cercetării ignoră propriile reguli de transparență: întârziere de peste un an pentru un raport care ar trebui să detalieze cum au fost cheltuite fondurile speciale aflate la dispoziția ministrei Ligia Deca

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2023/11/dreamstime_m_163861278-e1737364833980.jpgMinisterul Educației și Cercetării întârzie de peste un an publicarea unui raport privind fondurile pentru „situații speciale” din mediul universitar, fonduri aflate la dispoziția ministrului. Întârzierea a...

„Cu cât va crește bugetul cercetării în 2025 pentru a se atinge ținta de 1% din PIB într-un orizont rezonabil”? / Acest buget „ar trebui să fie de minim 3.000.000.000 lei”, pentru o „finanțare cât de cât decentă” în domeniu – scrisoare deschisă a cercetătorului Lucian Pintilie către ministrul Daniel David

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2021/02/dreamstime_m_102911927-e1676888255503.jpg„România se află pe ultimul loc în UE în ceea ce privește investițiile publice în cercetare”, cu un buget de 0,13% din PIB pentru acest sector în 2024, iar „în…

Peste 130 de elevi au participat în luna decembrie la ateliere de educație media și gândire critică, organizate de studenți

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/01/workshop.jpgPeste 130 de elevi din două licee bucureștene au participat în luna decembrie la ateliere de educație media și combatere a dezinformării organizate de Studenții Facultății de Administrație și Afaceri…

Simulare Bacalaureat 2025. DESCARCĂ Subiectele și baremele la Istorie, din județul Giurgiu

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/01/subiecte-simulare-bac-2025-istorie.jpgElevii de clasa a XII-a din județul Giurgiu au susținut simularea examenului de Bacalaureat 2025. Subiectele pe care le-au avut de rezolvat elevii la Istorie și baremele publicate de Inspectoratul Școlar…

Lista liceelor și colegiilor din București unde se organizează probele orale de la BAC 2025, publicată de ISMB – document

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2020/09/dreamstime_s_108954677-e1636458476332.jpgInspectoratul Școlar al Municipiului București a publicat lista celor 120 de licee și colegii în care se vor organiza probele orale ale examenului național de Bacalaureat 2025. În perioada 27…

Simulare Bacalaureat 2025. DESCARCĂ Subiectele și baremele la Matematică, profilurile Real, Tehnologic, Științele Naturii și Pedagogic, din județul Giurgiu

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2025/01/subiecte-simulare-bac-2025-mate.jpgElevii de clasa a XII-a din județul Giurgiu au susținut simularea examenului de Bacalaureat 2025. Subiectele pe care le-au avut de rezolvat elevii la Matematică și baremele publicate de Inspectoratul Școlar…

Good News

Only good and positive news.