Ministerul Educației a cerut de la Guvern și a obținut 30 de milioane de lei pentru a acoperi cheltuieli prevăzute în PNRR cu investiții în digitalizarea universităților și echiparea laboratoarelor pe luna decembrie, potrivit unei informări de presă. De precizat, Ministerul Educației ar fi trebuit să prevadă aceste cheltuieli pentru că ele sunt țintă în PNRR. Amintim, în luna octombrie, Ministerul Educației a mai cerut peste 100 de milioane de lei din fondul de rezervă al Guvernului pentru locuri de masă, cazare și spații de lectură în campusuri dar și pentru digitalizarea universităților.
Ministerul Educatiei a cerut și a obținut 30 de milioane lei pentru luna decembrie, bani necesari pentru a acoperi cheltuieli prevăzute cu investiții în universități. Aceste cheltuieli nu ar trebui să fie o surpriză pentru Ministerul Educației, ele fiind prevăzute în țintele PNRR.
Ministerul a cerut bani pentru că a planificat prost aceste cheltuieli de la bun început.
Banii vor fi cheltuiți pentru proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR, reforme și investiții pentru componenta 15-Educație a PNRR.
„Pentru atingerea țintelor și jaloanelor Ministerul Educației are ca obiectiv implementarea mai multor investiții, pentru asigurarea infrastructurii universitare, pentru digitalizarea universităților și pregătirea acestora pentru profesiile digitale ale viitorului, echiparea laboratoarelor”, se arată în proiectul adoptat de Guvern.
În nota de fundamentare a proiectului se arată defalcat pentru ce sunt necesare sumele care nu fuseseră alocate corespunzător:
„În cadrul Investiției 16, proiectele se află într-un stadiu avansat de implementare, intrând în
ultimul an de contract, și pentru finalizarea lor în termenele contractuale este necesară plata
celor 51 cereri de transfer depuse la nivelul proiectelor aflate în implementare, autorizate
sau în verificare, cu o valoare totală de 89.616 mii lei.
De asemenea la nivelul Investiției 17, sunt autorizate sau în verificare, 7 de cereri de
transfer, în valoare totală de 2.000 mii lei, iar la nivelul Investițiilor 13 și 14, sunt validate 3
cereri de transfer de fonduri cu valoare totală de 9.137 mii lei.
Astfel, rezultă un necesar de credite bugetare de minimum 100.761 mii lei. Având în vedere că la momentul actual disponibilul existent este de 70.761 mii lei, necesarul estimat de credite bugetare din titlul 61 pentru luna decembrie 2024 este de 30.000 mii lei.
Ținând cont de cele enumerate mai sus este necesară suplimentarea bugetului Ministerului Educației cu suma de 30.000 mii lei credite bugetare în vederea acoperii cheltuielilor cu proiectele cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR. De asemenea în urma analizei bugetului, suma solicitată nu a putut fi asigurată prin virări de credite bugetare sau prin modificarea repartizării pe trimestre a sumelor aprobate în
buget”.
Informații de context
Greva profesorilor și PNRR au provocat o alocare bugetară de 4,3% din PIB pentru Educație pentru anul 2024, cea mai mare din ultimii cel puțin 20 de ani, dar cu 36 de miliarde de lei mai mică față de prevederile legii Deca-Iohannis.
Edupedu.ro a scris în septembrie că bugetul Ministerului Educației crește cu 8% la rectificare, iar cei mai mulți bani sunt alocați pentru salarii și burse: aproape 4 miliarde de lei, conform proiectului de Ordonanță de urgență pentru rectificarea bugetului de stat pe 2024, pus în consultare publică de Ministerul Finanțelor. Pe de altă parte, proiectul propune o reducere a bugetelor pentru investiții.
Salariile profesorilor și ale angajaților din Învățământ au fost majorate la finalul anului trecut prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 128/2023 și s-a aplicat din ianuarie 2024.