„Suntem în fața unei mistificări a istoriei, pentru că mulți oameni care s-au alăturat susținerii acestor mesaje fie nu cunosc adevărul istoric, fie preferă să interiorizeze doar o parte seducătoare a lui”, spune teologul Cătălin Raiu, lector la Universitatea din București, într-un interviu acordat Edupedu.ro. În contextul în care în primul tur al alegerilor prezidențiale (n. red. anulat ulterior de CCR) candidatul clasat peste noapte pe primul loc are un discurs neolegionar, antisemit, pro-putinist, presărat cu negări ale științei și mesaje declarative de pace, Cătălin Raiu a avertizat că parte a publicului „este captiv unor teorii conspiraționiste”.
„Cred că este o oarecare problemă modul în care este predată teologia în facultățile de teologie, pentru că acolo avem de-a face cu formarea unor clerici și nu mă refer doar la Biserica Ortodoxă Română, mă refer la toate cultele. Avem de-a face cu formarea unor clerici care studiază, spre exemplu, foarte multă istorie bisericească și, evident, e bine că fac lucrul ăsta, pentru că trebuie să știe tradiția și istoria comunității tale de credință. Dar acest studiu se oprește undeva în anii comunismului. Adică învață, ca viitori preoți, faptul că regimul comunist a fost un regim ateu, agresiv la adresa credinței și sigur e bine că învață lucrul acesta, dar mai nimeni nu studiază democrația, mai nimeni nu studiază modul în care trebuie să se raporteze viitorii preoți la regimul politic în care chiar trăiesc astăzi: cum anume trebuie înțeles el, care sunt virtuțile lui, de ce este este superior altor regimuri politice – pentru că noi spunem asta. Cumva se creează un fel de analfabetism în privința culturii politice. Și-ți este ușor să spui că Bisericii i-a fost bine pe timpului lui Constantin Brâncoveanu sau i-a fost parțial bine pe timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Dar când ești pus în fața societății de astăzi n-ai un răspuns pe care să-l fi studiat în mod sistematic. Și cred că asta se vede. Și atunci fie ai preoți care mai degrabă evită subiectul, pentru că nu l-au studiat în mod sistematic, fie chiar preoți care desconsideră virtuțile democrației. Mie asta mai degrabă mi se pare, să zicem, o problemă, dar care are și o soluție pe termen lung prin prin introducerea aceste alfabetizări privind natura regimului politic democratic astăzi”, a declarat teologul Cătălin Raiu, în interviul acordat Edupedu.ro.
Acesta a explicat că „ideea mea de așa-zisă reformă, mici îmbunătățiri pe care le-aș aduce, ar fi să existe disponibile pentru studenții teologi niște cursuri care să răspundă dilemelor la zi ale societății și mă refer aici la modul în care funcționează democrația, la ce este libertatea religioasă, la dialogul inter-religios, pentru că una este să-l tolerezi pe cel de lângă tine, care e de altă confesiune, și alta este să și intri în dialog cu cel de lângă tine, în altă confesiune. Și acest dialog între religii, între confesiuni, între comunități de credință, între două parohii vecine care aparțin de culte diferite, nu trebuie să te oblige în niciun fel în a schimba doctrina religioasă, ci de a vedea puncte de legătură comune cu cel de lângă tine și a dezvolta poate proiecte împreună, pentru că până la urmă mesajul creștinismului indiferent de confesiune este în bună măsură unitar: Iubește-ți aproapele! O spun și ortodocșii, și baptiștii, și catolicii”.
- Cătălin Raiu este lector universitar la Universitatea din București, Facultatea de Administraţie şi Afaceri unde predă disciplinele Sisteme și instituții politice, Sisteme politice comparate, Metode și tehnici ale luării deciziei publice. Este membru în Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Cătălin Raiu este doctor în Științe Politice, disciplinele principale studiate sunt: Istoria ideilor politice, Teorie politică, Totalitarism, autoritarism, democrație în secolul XX, Fenomenologie politică, Istorie și modernitate în România secolelor XIX-XX, la Facultatea de Științe Politice (FSP), Universitatea din București, în perioada 2009-2012. Între 2019-2022 a fost membru al panelului de experți pe libertate religioasă din cadrul Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului al OSCE.
În urmă cu 3 săptămâni, România s-a trezit peste noapte cu un candidat în primul tur la prezidențiale, Călin Georgescu, în topul preferințelor votanților de toate vârstele. Un candidat cu discurs mesianic, cu mesaje de pace și apelând aparent la valori creștine, care în același timp a transmis mesaje legionare, xenofobe, pro-Putin și de suveranitate (n. red. a spus despre Zelea Codreanu și mareșalul Antonescu că sunt eroi naționali).
În acest context, Edupedu.ro a încercat să afle cum a fost posibil ca nu doar tineri, ci și adulți, să cadă pradă acestor tip de mesaje. Cătălin Raiu, doctor în Științe Politice și teolog, spune că lipsa de educație este unul dintre motive.
Despre campania electorală online a lui Georgescu manipulată pe rețeaua de socializare TikTok, așa cum au arătat notele de informare, desecretizate ale serviciilor de securitate ale țării, l-am întrebat pe lectorul universitar, dacă deschiderea publicului român la manipularea online este și un eșec al modului în care se predă Religia în școala românească, în contextul în care elevii învață religia din 2011 încoace mai mult decât aproape orice altă materie.
Declarațiile integrale acordate Edupedu.ro de către Cătălin Raiu:
Edupedu.ro: Am asistat în aceste ultime 3 săptămâni la un discurs al unui candidat la prezidențiale, prezentat de IPS Teodosie ca „un trimis al lui Dumnezeu” și în același timp cu discurs neolegionar, antisemit al aceleiași persoane. Cum vă explicați că oamenii care au aderat la discursul său acceptă aceste valori care se exclud, până la urmă: creștinismul vizavi de intoleranță, discurs de ură, xenofobie? Avem ca exemplu, pe de-o parte, mesajul de pace și în același timp aceeași persoană spune că legionari precum Zelea Codreanu și Antonescu ar fi eroi.
Cătălin Raiu: În primul rând, cred că suntem în fața unei mistificări a istoriei, pentru că mulți oameni care s-au alăturat susținerii acestor mesaje fie nu cunosc adevărul istoric, fie preferă să interiorizeze doar o parte seducătoare a lui, asta ducând inevitabil chiar la relativizarea sau negarea Holocaustului, cum am văzut în campania electorală. Pe de altă parte, aici nu cred că vorbim de creștinismul instituționalizat, ci vorbim mai degrabă de o formă de creștinism care este de bricolaj, adică cuprinde elemente specifice religiei creștine sau, în cazul nostru, mai degrabă confesiunii ortodoxe, dar care are multe, multe influențe sau elemente de împrumut, care nu fac deloc parte din creștinism. Așa cum subliniați prin formularea întrebării, intoleranța, discursul instigator la ură sau xenofobia nu fac parte din canonul creștinismului.
Deci, dacă plecăm de la această ipoteză, înseamnă că există un public în România care, pe de o parte, nu este fidel creștinismului instituționalizat, se folosește de el doar cât îi convine, cât îi oferă legitimitate, dar pe de altă parte este captiv unor teorii conspiraționiste. Neagă, spre exemplu, multe dintre virtuțile științei și contextul pandemic ne-a arătat, spre exemplu, că predispoziția spre vaccinare a românilor s-a oprit undeva la 40%, ceea ce este foarte puțin în comparație cu alte țări europene. Unii au spus chiar că virusul nu ar exista pentru că nu a fost văzut fizic, deși nimeni nu poate vedea cu ochiul liber, ci doar la microscop. Este în egală măsură și o lipsă de educație, în general.
O statistică nefericită pentru România arată că suntem încă ultima țară din Uniunea Europeană la numărul de licențiați pe cap de locuitor și asta arată faptul că societatea se consumă mai degrabă în registre mistice, conspiraționiste, iar pătura educată a societății reușește cu greu să dialogheze cu restul societății. Au apărut, de altfel, și multe meme-uri pe grupurile de socializare legate de acest lucru.
Edupedu.ro: Sunteți teolog, expert în libertate religioasă, membru al colegiului director al Consiliului Național al Combaterii Discriminării. În cea mai mare criză de la 1989 încoace, pe care o traversăm, cultele au fost chemate să oprească și să prevină manipularea prin aceste argumente religioase. Cum se poate face acest lucru?
Cătălin Raiu: Întâi trebuie să spunem că, și eu pretind că cunosc destul de bine viața religioasă din România, nu există negocieri secrete între conducerile cultelor, oricare ar fi ele, și diferiți politicieni, cel puțin la nivel național. Bag mâna în foc nu există așa ceva. Pe de altă parte, întrebați cum pot cultele să oprească o manipulare care se folosește de argumente religioase sau teologice. Trebuie să spunem că cultele religioase nu sunt unități militare. Asta înseamnă că dacă ai o viziune la centrul cultului referitoare la societate în general, ea nu se propagă instantaneu până la ultimul preot dintr-un cătun, pentru că nu avem de-a face cu o comandă ierarhică, ca în cazul unităților militare. Cultele sunt mai degrabă niște comunități de credință în care există, evident, diferite opțiuni pentru modul în care se raportează la aspecte ale societății. Ați avut în pandemie exemplul în care Patriarhia încuraja vaccinarea, pe de altă parte, în alte segmente ale Bisericii Ortodoxe se descuraja vaccinarea. Cum pot ele să oprească mesajul? Practicând, evident, un discurs public foarte moderat, realist, cu ochii către problemele societății și către contextul în care ne aflăm. Și aici cred că, de exemplu, Patriarhia s-a achitat de sarcină: a reamintit faptul că la începutul anilor 2000, când România traversa o perioadă de tranziție destul de complicată, cultele au fost alături de actorii publici care au susținut integrarea europeană și au făcut acest lucru asumându-și această traiectorie prin semnătură, prin declarații oficiale. Pe de altă parte, este evident că în cadrul acestor organizații care sunt cultele religioase e foarte greu să uniformizezi pozițiile publice printr-un simplu mesaj. E nevoie mai degrabă în interiorul cultelor de o anumită educație pentru democrație, pentru felul în care preoții-credincioșii înțeleg drepturile și libertățile cetățenești.
Și, din păcate, ai nevoie de mai mult timp. Așa s-a întâmplat și în Occident, unde de-a lungul timpului bisericile s-au poziționat extrem de conservator față de diferite reforme. Dar ulterior, printr-o dezbatere internă, printr-un contact mai viu cu societatea și-au dat seama că lucrurile pot fi nuanțate.
Edupedu.ro: România s-a trezit peste noapte cu un câștigător al primului tur al alegerilor prezidențiale cu discurs neolegionar, în contextul în care în școală elevii învață Religie de la 6 și până la 18 ani, în toți anii de școală. Elevii români, din 2011 încoace, învață religie mai mult decât biologie, chimie, fizică, arte, aproape orice altă materie. Este deschiderea publicului român la manipularea online și un eșec al modului în care se predă Religia în școala românească?
Cătălin Raiu: Aici n-aș lega modul în care se predă religia de rezultatul alegerilor. Pentru că religia are acest statut de materie, să spunem, cvasi-opțională, în sensul în care părinții trebuie să opteze pentru a studia religia, dacă doresc. În practică, într-adevăr, se întâmplă ca majoritatea elevilor să opteze pentru acest lucru. Acum, religia în școala românească cred că nu se predă nici mai bine, nici mai prost decât celelalte materii, pentru că este o oră organizată tot de Ministerul Educației, cu resursele lui de profesori, resurse financiare, resurse de curricule. Cred că mai degrabă răspunsul la întrebare, dacă deschiderea publicului la manipularea online este legată de religie, e mai degrabă negativ, într-un sens instituționalizat. Adică nu avem de-a face cu linii directoare transmise de biserică prin profesorii de religie elevilor care studiază religie, cum să îmbrățișeze o oarecare doctină sau orientare politică care ar fi neolegionară. Exclus acest lucru, însă, și asta mi se pare mie cel puțin tema momentului în România, dincolo de personajele politice.
Cred că foarte mulți români, incluzând aici și tineri, și vârstnici, și oameni activi cad victima unor teorii conspiraționiste care fie pleacă de la un sfert de adevăr, după care croșetează diferite povești paralele cu adevărul, fie nu au niciun fel de adevăr în spate și în interiorul cărora oamenii se simt foarte comod. Le răspund aceste teorii unor realități sociale pe care le experimentează. Gândiți-vă că în anii ’30 și chiar și anterior, discursul puternic antisemit din România a fost construit mai ales pe teorii conspiraționiste care din păcate circulă și astăzi, cum că evreii ar fi cei care conduc lumea, nefericirea noastră personală, economică, la capitolul bunăstare socială ar fi din cauza lor. Nimeni, practic, nu testa tipul acesta de realitate socială în jurul lui, dar era un refugiu, ca un construct social în care oamenii se simțeau relativ comozi și îi împingea către lucruri care aveau caracter extremist sau chiar către crimă, cum știm că a realizat mișcarea legionară. Mie mi se pare că, în acest moment care e foarte politic și foarte religios în societatea românească, au fost activate niște zone din societate care în mod tradițional nu erau politice deloc și mă refer cu precădere la zona de influenceri social media sau prezenți chiar printr-o literatură motivațională care, din păcate, ocupă cam jumate din standurile unor librării astăzi și care se adresează unor realități sociale sau personale de mare interes pentru oameni. Avem tipul ăsta de literatură cum să reușești în afaceri, cum să reușești în familie, cum să, cum să…
Și oamenii care erau influenceri în subiectele astea, dar fără a avea un discurs politic și, evident, fără a avea un impact politic, de data asta s-au catalizat în a susține un anumit candidat politic sau în a demoniza foarte puternic clasa politică tradițională, asta pe care am tot văzut-o defilând pe ecrane. Și atunci repulsia față de ceea ce este vechi, coroborată cu conspiraționismul, cum că politicienii noștri sunt vânduți, nu fac lucruri decât în interes personal, duc către tipul acesta de sprijin care vine dintr-un străfund al societății, care, repet, nu era până acum catalizat politic. Și asta mi se pare chiar o problemă pe care o vom avea pe cap mult timp de aici înainte.
Mai vreau să mai spun un singur lucru referitor la predarea religiei în școală. V-am spus: nu cred că este o problemă aici. În schimb, cred că este o oarecare problemă modul în care este predată teologia în facultățile de teologie, pentru că acolo avem de-a face cu formarea unor clerici și nu mă refer doar la Biserica Ortodoxă Română, mă refer la toate cultele. Avem de-a face cu formarea unor clerici care studiază, spre exemplu, foarte multă istorie bisericească și evident, e bine că fac lucrul ăsta, pentru că trebuie să știe tradiția și istoria comunității tale de credință. Dar acest studiu se oprește undeva în anii comunismului. Adică învață, ca viitori preoți, faptul că regimul comunist a fost un regim ateu, agresiv la adresa credinței și sigur e bine că învață lucrul acesta, dar mai nimeni nu studiază democrația, mai nimeni nu studiază modul în care trebuie să se raporteze viitorii preoți la regimul politic în care chiar trăiesc astăzi: cum anume trebuie înțeles el, care sunt virtuțile lui, de ce este este superior altor regimuri politice – pentru că noi spunem asta. Cumva se creează un fel de analfabetism în privința culturii politice. Și-ți este ușor să spui că Bisericii i-a fost bine pe timpului lui Constantin Brâncoveanu sau i-a fost parțial bine pe timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Dar când ești pus în fața societății de astăzi n-ai un răspuns pe care să-l fi studiat în mod sistematic. Și cred că asta se vede. Și atunci fie ai preoți care mai degrabă evită subiectul, pentru că nu l-au studiat în mod sistematic, fie chiar preoți care desconsideră virtuțile democrației. Mie asta mai degrabă mi se pare, să zicem, o problemă, dar care are și o soluție pe termen lung prin prin introducerea aceste alfabetizări privind natura regimului politic democratic astăzi.
Edupedu.ro: Ar putea fi astfel cumva treptat reformată predarea religiei în școală astfel?
Cătălin Raiu: Aici sunt două planuri diferite, pentru că religia în școli, în învățământul preuniversitar ține de modul în care Ministerul susține această oră și o gândește. Dar în universități, unde vorbim de autonomie universitară, nu mai e treaba ministerului, e treaba autonomiei fiecărei universități, care sigur se răsfrânge la modul în care fiecare facultate își ordonează prioritățile. Deci, mai degrabă nu Ministerul e un actor important în discuția asta, ci mediul academic sau și conducerea cultelor religioase.
Edupedu.ro: Revenind la discursul din campania al candidatului Georgescu, de ce credeți că a fost invocat creștinismul în această campanie la prezidențială? Care au fost elementele manipulatorii folosite de candidatul Georgescu care țin de credința oamenilor?
Cătălin Raiu: Nu a fost invocat doar creștinismul ca un fel de platformă în care ne regăsim cu toții, ci și naționalismul, suveranismul, mândria asta de a fi unic în lume și toate astea sunt elemente care fac apel la un subconștient al fiecăruia dintre noi, cu succes, se pare Creștinismul în bună măsură îți oferă legitimitate în spațiul public. Adică a fi creștin înseamnă nu doar în România, a te situa în continuare, a unei tradiții milenare. Deci, a merge pe niște urme sigure, pe niște urme acceptate de istorie. E o marcă a conservatorismului, a împărtăși o religie care are 2.000 de ani, și atunci, cumva, probabil că acești candidați speculează faptul că creștinismul, naționalism, ideea de patrie, fac parte din fibra socială, din ADN-ul fiecăruia dintre noi și este ușor să apeleze la tipul acesta de argument.
Pe de altă parte, creștinismul invocat de acești candidați nu e doar unul singur, nu este creștinismul instituționalizat, nu este creștinismul de manual care se predă în școală sau în facultățile teologie, mult departe de ceea ce se predă la nivel oficial. Este un creștinism de „bricolaj” în care ai părticele de creștinism combinate cu teme religioase de altă natură și repet, pun accentul pe asta, cu o lectură foarte motivațională a creștinismului. Creștinismul instituționalizat este până la urmă tăcut, este puternic interiorizat, este foarte personal, vorbește în termen de persoană, de comunități, de iubire, nu vorbește în termen de națiune. Națiunile sunt constructe sociale și mai ales politice specifice sfârșitului de secol XVIII, început de secol XX, creștinismul de acum 2.000 de ani nu cunoștea conceptul de națiune, pentru că nu exista, nu era inventat.
Deci cumva alătură două bagaje doctrinare în mod forțat și se revendică în numele lor. De altfel, creștinismul acesta naționalist a fost condamnat oficial de de Biserica Ortodoxă: întâi cea de la Constantinopol, Patriarhia Ecumenică și apoi și de celelalte biserici naționale ca fiind o asociere nepotrivită, nespecifică spiritului Scripturii și tradiției creștine. Dar, din păcate, mesajul aceasta nu a ajuns la toată lumea, iar în mod special în România, care a schimbat dinainte de Primul Război Mondial până ieri cel puțin șapte constituții diferite, de șapte regimuri politice diferite. Încă ne este greu să discernem lucrurile. Nu avem aceeași istorie liniară, ca în Statele Unite ale Americii, unde ai o constituție și niște principii fondatoare acum peste 200 și lumea se ține de ele. Nu numai lumea politică, ci și lumea în general.
Faptul că o țară trece prin atâtea schimbări politice lasă cicatrici pe termen lung. Oamenii nu știu de unde să-și mai ia reperele. Și, din păcate, această asociere forțată și abuzivă dintre creștinism și naționalism nu este cea specifică creștinismului oficial sau instituionalizat. La asta adăugăm elemente motivaționale care răspund unor dileme cotidiene ale fiecărei persoane și care sunt puternic prezente în spațiu digital și nu numai și reiese un lucru destul de periculos.
Edupedu.ro: Când a fost condamnat creștinismul naționalist?
Cătălin Raiu: A fost condamnat în partea a doua a secolului a XIX-lea, când diferite biserici ortodoxe locale au devenit naționale și Patriarhia Ecumenică a dat mai multe documente oficiale condamnând etno-filetismul. Acesta este numele oficial al acestui cuplaj dintre creștinism și națiune, explicând că religia creștină este o lege universalistă, nu în sensul marxist al termenului. Evident că marxismul nu era acceptat atunci de creștinism, ci în sensul în care se adresează fiecărei persoane și nu grupează persoanele în națiuni, în sensul politic al termenului. Persoana se mântuiește în primul rând prin ea însăși, îngrijindu-se de cultivarea propriilor virtuți și evitând păcatul și nu ca urmare a faptului că face parte dintr-un neam sau o națiune care are merite istorice în raport cu creștinismul. Deci distincția e destul de clară și de abruptă. De asta creștinismul militant național nu a dat roade bune cam pe nicăieri în societate.
Facem diferența aici între a-ți iubi patria, care sigur e foarte legitim, dar a subordona identitatea religioasă unei entități naționale, cum vedem, de exemplu, că se practică foarte agresiv acum în discursul Rusiei în raport cu Ucraina, este foarte periculos.
Edupedu.ro: Și pentru că spuneați că e nevoie de o reformare la nivel de universitate, la teologie, această informație despre condamnarea creștinismului naționalist există acum, se predă?
Cătălin Raiu: Da, asta se studiază, la rândul meu am studiat-o și de acolo știu, dar se studiază în contextul secolului XIX. Ideea mea de așa-zisa reformă, mici îmbunătățiri pe care le-aș aduce, ar fi să existe disponibile pentru studenții teologi niște cursuri care să răspundă dilemelor la zi ale societății și mă refer aici la modul în care funcționează democrația, la ce este libertatea religioasă, la dialogul inter-religios, pentru că una este să-l tolerezi pe cel de lângă tine, care e de altă confesiune, și alta este să și intri în dialog cu cel de lângă tine, în altă confesiune.
Și acest dialog între religii, între confesiuni, între comunități de credință, între două parohii vecine care aparțin de culte diferite, nu trebuie să te oblige în niciun fel în a schimba doctrina religioasă, ci de a vedea puncte de legătură comune cu cel de lângă tine și a dezvolta poate proiecte împreună, pentru că până la urmă mesajul creștinismului indiferent de confesiune este în bună măsură unitar: Iubește-ți aproapele! O spun și ortodocșii, și baptiștii, și catolicii. Diferențele teologice foarte subtile dintre dogmaticile fiecărui cult nu sunt neapărat cele care se răsfrâng la nivelul societății, dar sunt mai degrabă puncte comune la nivelul societății, nu diferențe. Ori creștinismul naționalist cultivă mai degrabă diferențe. În anii interbelici, chiar și în anii comunismului și din nou s-a văzut asta și după 1990, a existat o bună parte din literatură religioasă naționalistă care prezenta foarte multe diferențe dogmatice între ortodocși, catolici și protestanți, plecând de la ideea că tu faci parte dintr-o națiune care are merite religioase și trebuie să arăți că e diferit față de ceilalți. Ok, diferențele astea dogmatice există, nu le neagă nimeni, dar dublează acest efort cu acela de a identifica și puncte comune de legătură, de dialog între diferitele confesiuni religioase. Deci aici văd eu o mică reformă în a încerca o formă de dialog instituționalizat pornind de la educația viitorilor clerici înspre ceea ce înseamnă libertate religioasă, democrație, dialog inter-religios.
Edupedu.ro: Cine ar putea să facă această reformă?
Cătălin Raiu: Sunt două surse de inspirație sau de autoritate: cultele religioase, pe de o parte, care au un cuvânt de spus în facultățile de teologie, care sunt structurate confesional în România și, evident, universitățile din care fac parte majoritatea acestor facultăți care pot sugera lucrul acesta. Aici nu-i vorba neapărat de cine, ci e vorba de a crea o dezbatere, de a arăta că există o nevoie în sensul acesta. Eu sunt convins că dacă s-ar face lucrul acesta, în 10-15 ani discursul populist, derapajele extremiste care vin dintr-o zonă, e adevărat marginală, a bisericii, nu din cea oficializată la centrul instituționalizat, ar scădea.
Edupedu.ro: Cum explicați dvs. că toate mișcările populiste, extremiste și conspiraționiste pe care le vedem acum în România contestă știința, dar nu contestă Religia, ci se folosesc proactiv de ea?
Cătălin Raiu: Aici vă contrazic, pentru că ele contestă în egală măsură și religia. Din nou, e vorba de distincția între creștinismul instituționalizat, care nu are nimic de-a face cu elementele religioase prezente în discursul lor, și modul în care ei culeg elemente care aparent au legitimitate religioasă sau creștină și le folosesc mai departe în discursul lor. Dacă luați tema familiei tradiționale sau tema care foarte periculoasă a sinonimiei dintre creștinism și în națiune, ele nu fac parte din dintr-un discurs teologic mainstream, care să se studieze în cadre oficiale și care să fie un unanim acceptat la nivelul bisericii oficiale, ci sunt mai degrabă elemente de creștinism care circulă într-un mod necontrolat prin subteranele societății și aceste subterane, mai nou sunt în spațiul digital și care sunt foarte depărtate de religia oficială.
Eu cred că ei contestă în egală măsură și știința și religia și creează din amândouă sau rețin din ambele seturi de cunoaștere doar ceea ce le convine pentru a explica tipul de intervenție extremistă, populistă care are la baza rațiunii conspiraționiste.
Edupedu.ro: Cum poate ora de religie să formeze în rândul elevilor gândirea critică?
Cătălin Raiu: Pentru mine, ora de religie este o formă de cunoaștere și atâta timp cât este o formă de cunoaștere, ea trebuie să se desfășoare sub acest imbold al dorinței de a cunoaște, al curiozității de a cunoaște. N-aș vedea ora de religie ca fiind foarte dirijată către a dezvolta virtuți civice, dar atrag atenția asupra unui lucru pe care majoritatea dintre noi, din păcate, îl uităm: elemente de religie sunt prezente în învățământ, nu doar la ora de religie. Gândiți-vă că la limba și literatura română, bună parte din ceea ce se studiază are un substrat religios. Nu poți explica istoria Europei sau istoria României fără a face apel la istorii religioase sau bisericești. Geografia ține cont de punctele religioase importante de pe glob. Deci, cumva, studierea religiei în școală nu este limitată la ora de religie.
Orei de religie, cel puțin în cadrul românesc, îi este rezervat un spațiu confesional, adică fiecare confesiune vorbește despre ea însăși, pentru ca elevii să să-și cunoască mai bine propria biserică din care fac parte.
Și alte materii sunt cele care pot explica prezența religiosului în societate, orientând această cunoaștere către dezvoltarea unor virtuți civice. Vă dau un exemplu destul de la îndemână: la limba și literatura română, recomandările sunt să fie studiați și autorii de origine evreiască. De ce? Pentru ca elevii să înțeleagă că aportul la tezaurul care se numește limba română și literatura dezvoltată prin limba română nu este doar apanajul etnicilor români și există în egală măsură contribuții din partea minorităților etnice care au creat la rândul lor capodopere. Deci mai degrabă așa ar fi de intensificat o cunoaștere religioasă care să fie orientată către dezvoltarea unor virtuți civice, decât strict prin ora de religie.
Edupedu.ro: Avem în Parlament partide extremiste care au obținut împreună 30% dintre locuri la alegerile din 1 decembrie, cel mai probabil vor rămâne în opoziție, la cum arată acum strategia partidelor politice, însă cum vedeți această guvernare cu un procent atât de ridicat al extremei pentru următorii 4 ani?
Cătălin Raiu: Pe pe de o parte, în regimul democratic, opoziția parlamentară este instituționalizată. Asta înseamnă că se opune în mod oficial guvernării, indiferent de măsurile pe care le propune guvernarea și le și pune în practică, ceea ce îi catalizează și mai mult pe cei din opoziție. Când nu ai o opoziție parlamentară fragmentată, cum probabil nu o să avem noi, pentru că avem trei partide care au cel puțin tentă populistă, dacă nu și extremistă, atunci există pericolul ca în societate să se creeze o frustrare vizavi de efectele guvernării, care să aducă un public și mai numeros aceste opoziții care depășește 30% din locurile parlamentare. Pe de altă parte, ca să încercăm să găsim și o parte pozitivă a lucrurilor, orice putere politică, orice majoritate parlamentară are nevoie de opoziție guralivă, o opoziție care într-un mod constructiv să stea cu ochii pe efectele guvernării și să propună soluții alternative.
Atât timp cât ne vom situa într-un cadru democratic, și această opoziție se va face strict în numele ideilor, în numele, viziuni politice, și nu prin lupte de stradă sau îmbrânceli sau dezvoltarea diferitelor forme de agresiune, probabil că raportul dintre putere și opoziție va avea și impact pozitiv în societate. Pe de altă parte, sigur, este îngrijorător că acest pol extremist, mai degrabă mi se pare că e populist, va crește impactul în rândul publicului și electoratului în următorii ani, pentru că există, din păcate, în societatea românească o predilecție către această zonă.
Edupedu.ro: În această campanie, am văzut apelul fără precedent al Bisericii Ortodoxe Române care le-a recomandat credincioșilor să aleagă în funcție de zece criterii, printre care „manifestarea credinței în Dumnezeu”, „promovarea familiei tradiționale” și „implementarea de politici împotriva avortului”, toate elemente din profilul candidatului Georgescu. Cele zece criterii au apărut și într-un așa-zis comunicat de presă care a circulat pe rețelele sociale chiar în preajma primului tur al prezidențialelor, deși purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a declarat că „acest comunicat NU aparține Biroului de Presa al Patriarhiei”. Pe de altă parte, G4Media și alte instituții de presă au relatat că zeci de preoți și călugări fac campanie deschisă pentru candidatul independent Călin Georgescu și împotriva candidatei USR Elena Lasconi. A pierdut Patriarhul Daniel conducerea de facto și avem de-a face cu un BOR pro-rus?
Cătălin Raiu: Nu, n-aș spune că avem de-a face cu un BOR pro-rus. N-aș spune că Patriarhul Daniel a pierdut conducerea Bisericii. Revin la ideea susținută anterior că bisericile nu sunt unități militare ca să putem să vorbim în termen de ordin și comandă, ci sunt mai degrabă comunități de credință în care e nevoie să fie dezvoltată o cultură a democrației puțin mai pregnantă. Mesajul care vine de la centrul Bisericii și care, cel puțin în privința Patriarhului Daniel, a fost foarte pro-european și foarte moderat, evident, există o precauție politică în timpul ăsta de mesaje, pentru că opțiunea bisericii ortodoxe de la centru este aceea de a nu se implica politic, există o formă de a comunica, foarte reticentă în a pronunța cuvinte politice, se reflectă mai degrabă prin a arăta preocuparea bisericii către teme sociale sau personale care fac parte din bagajul ei de 2.000 de ani.
Și atunci când biserica spune că susținem familia tradițională, nu o spune pentru că este Călin Georgescu sau altcineva candidat și că a venit cu această idee, ci o spune pentru că o spune de 2.000 de ani, adică ce a fost înainte Biserica sau Călin Georgescu? Evident răspunsul de bun-simț este că biserica și-a reiterat niște principii sociale în care crede de 2.000 de ani, pentru că nu are cum să spună altfel, n-avea cum să spună nu mai sunt de acord cu ce vorbesc de 2.000 de ani. Acum eu m-am răzgândit. Ideea asta că Biserica trebuie să se alăture celorlalți competitori politici și să facă ordine în societate nu este fezabilă, pentru că nu este rolul Bisericii să dea cu pumnul în masă și să indice ce candidat este preferabil celuilalt.
Biserica își reafirmă principiile vechi, care sunt înscrise în doctrina ei și nu pot fi nuanțate de pe o zi pe alta, iar fiecare înțelegeți ce vrea. Da, dacă presa preferă să vadă acest comunicat care a fost fake, dar preferă să treacă cu vederea comunicatul în care Biserica spune că a susținut drumul pro-european al României încă din anii ’90, atunci dați-mi voie să cred că nu există un discernământ foarte constructiv la nivelul societății sau chiar și al jurnaliștilor, a presei în general.
Edupedu.ro: Potrivit surselor Edupedu.ro, din rândul clerului nu doar reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe, ci și ai altor culte – penticostali, adventiști – au participat la răspândirea mesajelor pro-Georgescu. Simțiți diferențe în modul cum reprezentanți ai cultelor se aliniază în spatele unui astfel de candidat? Care ar fi numitorul comun, din punct de vedere al sprijinului primit de la diverse culte?
Cătălin Raiu: Am observat și eu că din partea mai multor culte au fost oameni care au dat mesaje publice în sensul acesta. Eu cred că o fac:
- 1. Neinstituțional, nu pentru că cineva le-a cerut.
- 2. Pentru că se simt confortabil atunci când cineva promite niște politici care nu deranjează foarte mult sau care chiar sprijină comunitatea lor de credință.
- 3. O fac pentru că există un deficit de cultură democratică la nivelul organizațiilor religioase. Adică, preotul, pastorul simplu nu prea știe cu se mănâncă democrația, cum nu știm mulți dintre noi. România, totuși, are doar 35 de ani de democrație, o perioadă relativ scurtă pentru a învăța mecanismele ei, dar nici nu facem eforturi în a educa mai mult societatea. Deci, n-aș spune că există o predilecție a unui cult sau altul, aș spune că sunt unii candidați populiști care au reușit să ducă acești preoți, pastori într-o zonă de confort în care ei se simt confortabil și i-au sedus la rândul lor, cum au sedus o bună parte din electorat. Adică totuși, și ei sunt parte din electorat și ei cad victimă discursului ăsta conspiraționist, motivațional.
Edupedu.ro: Parțial, și pentru că sunt anumite fragmente de adevăruri sau de mesaje care coexistă, care se suprapun, așa cum ați spus anterior?
Cătălin Raiu: Dau un exemplu destul de simplu: luați această temă a faptului că companiile care vor funcționa în spațiul românesc trebuie să aibă capital minim 51% românesc. Oricine are o minimă cunoaștere despre Uniunea Europeană știe că acest lucru, din punct de vedere legal, este imposibil de realizat. Și atunci când tu cazi victima acestui tip de discurs, înseamnă că tu nu ești alfabetizat deloc în modul în care funcționează societatea din jurul tău. Deci, cazi pradă unei mistificări a adevărului. Din ce cauză? Din cauza unui deficit de cunoaștere, din cauza unui de deficit de cultură democratică.
Aș vrea să mai adaug ceva: Nu doar cultele religioase sunt responsabile pentru educația religioasă. Sunt mai mulți actori în societatea noastră și în oricare alta care prin comportamentul lor pun umărul la educația religioasă. De exemplu, presa. Dacă am la fiecare Crăciun și Paște doar articole despre ce spune tradiția că trebuie să faci, să te speli la ochi la Paște, ce spune tradiția despre ce punem în ghetuțe de Moș Nicolae, cumva devalorizăm sensul religios al sărbătorii, care are și o traducere socială. Paștele, Crăciunul ne învață să fim mai buni sub aspect social, sub aspect moral, nu ne învață neapărat să ne lipim de niște tradiții care chiar n-au sens, multe dintre ele, și care au și tentă naționalistă.
Deci, presa, la rândul ei, este responsabilă de educație religioasă și momentul în care reduci prezentarea religiei în spațiul public la tipul de anecdote care aparent sunt inofensive, nu deranjează pe nimeni că tradiția spune să ne spălăm cu apă nu știu de care pe ochi, în dimineața zilei de Paște, dar de fapt nu sunt inofensive, pentru că ele devalorizează sensul, sensul profund, sensul spiritual al creștinismului, atunci sigur că voi avea în societate o populație care nu e alfabetizată religios. În ciuda faptului că se face oră de religie, ea nu este alfabetizată religios pentru că reduce religia la o sumă de practici magice cu valență naționalistă și cam atât. Eu predau științe politice. N-ai cum să predai modernitatea politică, ideea de stat de drept fără să vorbești despre separația între religie și politică. Imposibil, nu există, nu s-a inventat încă. Deci, cumva, multă lume de fapt face educație religioasă. Dar noi credem că doar acea oră de religie magică este antidotul la orice problemă.