Un profesor debutant „are nevoie de foarte mult sprijin în primele etape ale carierei”, declară decana Facultății de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea Transilvania din Brașov, Ana-Maria Cazan, într-un interviu pentru Edupedu.ro. Ea a afirmat că orele de practică nu sunt suficiente și a subliniat importanța unei mai bune reglementări a mentoratului didactic, „cu sisteme care să îi ajute pe cei nou-veniți”.
- Prof. dr. psih. habil. Ana-Maria Cazan a obținut diploma de doctorat la 5 ani de la absolvirea facultății, a fost prodecan din anul 2016, iar de anul trecut este decana Facultății de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea Transilvania din Brașov, la care a fost studentă.
- Una dintre cercetările sale, legată de comportamentul de consum, apare în revista științifică Nature, iar un alt studiu la care a participat împreună cu alți 170 de cercetători din 61 de țări, The Globalizability of Temporal Discounting a fost publicat în revista științifică Nature Human Behaviour.
Decana Facultății de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea Transilvania din Brașov vorbește, în interviul pentru Edupedu.ro, pe care îl publicăm mai jos integral, despre importanța mentoratului pentru dezvoltarea profesorilor debutanți:
„Un profesor debutant are nevoie de foarte mult sprijin în primele etape ale carierei (…) Trebuie un pic mai bine reglementat cum să fie făcut acest mentorat, cum să fie aleși mentorii, despre profilul de personalitate al mentorului, pentru că și aici sunt aspecte importante legate de cum să stabilești relația dintre mentor și mentorat, care să fie ponderea între cât de directiv și cât de nondirectiv să fie mentoratul, ce fel de activități să planifici (…) Realitatea din școală presupune și cum să faci față unor anumite tipologii de elevi care nu se încadrează în ceea ce am învățat în mod specific în manuale. (…) Dacă în școli ar exista mai multe prilejuri sau oportunități prin care să poți să discuții diverse cazuri sau situații-problemă, să vezi cum ar gestiona un alt coleg de-al tău o anumită situație, ar putea să fie un un avantaj”, afirmă decana.
Mai mult, ar trebui pus accentul pe integrarea tehnologiei în formarea profesorilor, consideră Ana-Maria Cazan: „ar putea fi folosită în crearea unor comunități de învățare, un mediu în care să discuți cu profesori din aceeași specialitate sau din alte specialități, să distribui, să ai acces la alte tipuri de resurse, să cauți informații sau să poți să vezi ce fel de practici au profesorii din alte școli, din alte zone geografice”, subliniază ea.
De asemenea, decana consideră că „ar fi necesare mai multe fonduri pentru profesori, ca să poată participa la conferințe internaționale, nu doar la conferințele din țară”.
În ceea ce privește cercetările din Științele Educației, ar fi util ca „cercetătorii să găsească modalități mai accesibile de a transmite rezultatele muncii lor, prin conferințe sau materiale prietenoase, nu doar prin articole științifice. (…) În felul acesta reușim să trecem un pic peste concepțiile care au început să fie tot mai frecvente legate de pseudo-știință și de faptul că nu știm întotdeauna să vedem ce înseamnă informație validată științific și ce este doar o opinie, o părere a cuiva, fără să aibă neapărat o un fundament științific”, afirmă Ana-Maria Cazan.
Interviul cu Ana-Maria Cazan, decana Facultății de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea Transilvania din Brașov, redat mai jos în articol:
Rep: Care sunt cele mai importante competențe pe care credeți că ar trebui să le dezvolte profesorii în timpul formării inițiale, ca să îi ajute să facă față provocărilor?
Ana-Maria Cazan: Bineînțeles că cel mai important este să aibă un nivel foarte bine dezvoltat al cunoștințelor de specialitate, pentru că nu poți să fii un profesor bun dacă nu cunoști foarte bine domeniul tău și nu ești foarte bine format în zona pe care ți-ai ales-o. Apoi, sigur, competențele psihopedagogice, care țin de cunoașterea metodelor de predare-învățare-evaluare, de integrare a tehnologiilor și resurselor digitale. Cunoașterea caracteristicilor de vârstă ale elevilor sau celor cu care vei lucra este la fel de importantă. Competențe care țin de gestiunea grupului de elevi, dar și abilități sociale, pentru că profesorul, pe lângă faptul că trebuie să transmită conținuturile într-o manieră adecvată, trebuie să-i formeze pe elevi și pentru viața dincolo de sala de clasă.
Rep: De ce schimbări ar fi nevoie în învățământul românesc ca să dezvolte mai multe abilitățile emoționale ale tinerilor?
Ana-Maria Cazan: Succesul școlar și profesional, mai departe, într-adevăr, e o combinație de caracteristici care țin atât de aspectele de natură cognitivă și cunoștințele din domeniu, dar și aspecte care țin de zona socio-emoțională. Probabil că trebuie gândite mai multe activități prin care elevii să exerseze viața reală, prin care să vadă cum pot aplica lucrurile pe care le învață la școală, care este aplicabilitatea lor în viața de zi cu zi și în formarea lor profesională mai departe. Și bineînțeles, să mai multe contexte în care să relaționeze cu cei de aceeași vârstă, dar și cu alte persoane, pentru că sunt destul de obișnuiți să stea mai mult în fața unui ecran, că este tabletă, fie că este telefon, fie calculator.
Și atunci de multe ori chiar aspectele care nu ni se par banale, precum cum vorbești la telefon cu cineva, cum stabilești o întâlnire cu o altă persoană, s-ar putea să fie tot mai dificile, pentru că efectiv nu sunt puși în situația de a experimenta contextele acestea de viață. În mediul de la grădiniță, de exemplu, sunt mult mai multe astfel de activități practice, pentru că acolo își formează abilitățile acestea sociale, prin jocuri de rol și activități specifice se întâmplă lucrul acesta, dar cred că pe măsură ce înaintează în vârstă și ajungem la ciclul primar, gimnazial, profesorii, uneori, uită că rolul nostru este să-i pregătim nu doar pentru o profesie, cu ceea ce înseamnă ea din punct de vedere al competențelor domeniului respectiv, dar și pentru a face față cerințelor sociale. Trebuie să învețe cum anume să gestioneze și contextele acestea sociale, cum să stabilești relații cu ceilalți, cum să prezinți lucrurile pe care le-ai învățat, cum să reușești să transmiți celorlalți un anumit mesaj, lucruri care, așa cum spuneam, par să fie implicite. Însă de multe ori vedem că, deși sunt atât de obișnuiți să folosească mijloacele noi de comunicare, regulile legate de cum să scrie un mesaj, cum să te adresezi unei alte persoane, rămân de multe ori insuficient dezvoltate.
Rep: Întorcându-ne la profesori, haideți să discutăm despre mentorat. Acesta pare insuficient dezvoltat și cumva inegal la nivelul sistemului. De ce anume ar fi nevoie ca să fie îmbunătățit acest proces de mentorat pentru cadrele didactice debutante?
Ana-Maria Cazan: Cu siguranță este o necesitate, pentru că un profesor debutant are nevoie de foarte mult sprijin în primele etape ale carierei. Putem observa nevoia aceasta de sprijin nu doar odată ce începe o profesie, dar și într-o nouă etapă din viață. De exemplu, studenții din anul întâi pot beneficia ușor de mentorat sau tutorat din partea colegilor din ani mai mari. La fel și în cazul profesorilor. Poate și cei care reușesc să obțină un post în învățământ cu o notă foarte mare la titularizare, nu sunt întotdeauna suficient de bine pregătiți pentru a face față cerințelor. Trebuie un pic mai bine reglementat cum să fie făcut acest mentorat, cum să fie aleși mentorii, despre profilul de personalitate al mentorului, pentru că și aici sunt aspecte importante legate de cum să stabilești relația dintre mentor și mentorat, care să fie ponderea între cât de directiv și cât de nondirectiv să fie mentoratul, ce fel de activități să planifici. Poate că în funcție de specificul fiecărei școli, de exemplu, de tipul de activități pe care le promovează, de cultura organizațională din școala respectivă, pot fi gândite astfel de sisteme care să îi ajute atât pe cei care deja lucrează în școala respectivă, dar și pe cei nou-veniți și cei aflați în primele etape de carieră.
Rep: La cadrele didactice cu mai multă experiență, în ce etape ale carierei credeți că este nevoie de mentorat?
Ana-Maria Cazan: Cred că pentru cei care sunt nou intrați în sistem, cei care sunt în primii ani de carieră, pentru că nu este chiar atât de ușor să faci față tuturor cerințelor noi cu care se întâlnesc. Într-adevăr, odată ce au s-au pregătit pentru profesia didactică și au ales profesia aceasta, presupunem că din punct de vedere al cunoștințelor de specialitate ar trebui să fie bine pregătiți, însă realitatea din școală presupune și alte situații problematice. De exemplu, cum să gestionezi un anumit grup de elevi, cum să faci față unor anumite tipologii de elevi care nu se încadrează în ceea ce am învățat în mod specific în manuale.
Și atunci cei din etapele de început cred că au un pic mai mult nevoie de mentorat, dar, poate și un pic mai târziu, pentru că de fiecare dată ne întâlnim cu tot felul de situații provocatoare. Dacă în școli ar exista mai multe prilejuri sau oportunități prin care să poți să discuții diverse cazuri sau situații-problemă, să vezi cum ar gestiona un alt coleg de-al tău o anumită situație, ar putea să fie un un avantaj. Sigur, există și astfel de activități, știm din specificul muncii profesorilor, dar probabil că până la urmă mentoratul ar putea fi benefic tuturor, și mentorului în sine, care poate că de multe ori nu se gândește care ar fi dificultățile cu care se confruntă colegii săi mai la început de carieră.
Rep: La Universitatea din Brașov formați profesorii și în pedagogie digitală? Ce rol ar trebui să joace tehnologia în formarea inițială a profesorilor?
Ana-Maria Cazan: În activitățile pe care noi le avem și în planul de învățământ sunt discipline care vizează și formarea competențelor digitale. Nu avem neapărat un program de studii care să vizeze zona aceasta, însă în ultimii ani tot mai multe proiecte educaționale pe care le-am avut au vizat dezvoltare abilităților digitale ale profesorilor și studenților, dar și competențe prin care să facă față noilor provocări ale digitalizării: tehno-stresul, starea de bine digitală, iar dincolo de acest aspect, la nivelul universității noastre dezvoltarea digitalizării este unul dintre obiectivele cele mai importante și cred că lucrul acesta s-a văzut destul de bine și în perioada pandemiei și după.
Cred că uneori pornim de la premisa că sunt lucruri implicite pe care ar trebui să le știm, însă nu mai putem să nu ținem cont de implicarea tehnologiei în toate contextele și toate situațiile de viață. Și atunci cred că este important ca profesorii și cei formați să devină profesori să aibă acces la o varietate de instrumente de natură digitală pentru a putea să vadă care sunt avantajele și dezavantajele lor, cum ar putea fi ele folosite astfel încât să existe un echilibru între folosirea tehnologiei și folosirea metodelor clasice, care și ele, bineînțeles, au avantajele lor. De asemenea, dezvoltarea unor resurse digitale sau modalități prin care profesorii să aibă acces la ele.
Sigur, tot mai mult se vorbește astăzi de realitatea virtuală, de inteligență artificială și atunci poate că mai multe activități prin care să-i învățăm pe profesori cum să folosească în mod eficient astfel de resurse și cum, la rândul lor, să-i învețe pe elevi cum le pot folosi. Totodată, punând accent și pe dezvoltare a gândirii critice și pe abilitățile cognitive de natură superioară.
Apoi, cred că un aspect care ar putea fi valorificat din perspectiva acestui trend al digitalizării, cred că ar putea fi folosită destul de mult în crearea unor comunități de învățare, pentru că de foarte multe ori apelăm la informații pe care le găsim pe diverse site-uri sau grupuri de profesori sau alți specialiști în mediul online. Și atunci cred că dezvoltarea unor astfel de comunități de învățare profesională ar putea să fie un mediu în care să discuți cu profesori din aceeași specialitate sau din alte specialități, să distribui, să ai acces la alte tipuri de resurse, să cauți informații sau să poți să vezi ce fel de practici au profesorii din alte școli, din alte zone geografice. Cred că acesta ar putea fi un o modalitate de folosire a tehnologiilor digitale.
Rep: Despre formarea profesorilor, de multe ori știm că e un proces făcut pentru credite sau pentru că cere inspectoratul sau ministerul și nu se evaluează exact impactul acestei formări pe o perioadă mai mare de timp sau în rezultatele elevilor sau studenților. Ce măsuri ați vedea pe acest domeniu?
Ana-Maria Cazan: Așa cum ați spus și dumneavoastră, faptul că există evaluări periodice, că există niște trepte de dezvoltare a carierei didactice, acest lucru îi pune pe profesori în situația de a-și dezvolta permanent competențele, de a căuta modalități de a fi mai buni în fiecare zi. Pentru că până la urmă, dincolo de punctele acumulate, pe care le folosesc apoi în diverse contexte, cred că cel mai important aspect este dezvoltarea competențelor pe care ei le au și modul în care reușesc să le valorifice în munca de zi cu zi, la clasă.
Ce alte modalități ar putea fi propuse? Poate mai mult sprijin acordat profesorilor pentru a participa la astfel de activități, care să nu rămână doar formale, poate mai multe fonduri pentru profesori ca să poată participa la conferințe și internaționale, nu doar la conferințele din țară, poate mai multă flexibilitate în beneficiile pe care le primesc pentru a folosi fondurile respective, astfel încât să-i ajute. Nu doar într-o anumită perioadă a anului sau doar pentru anumite tipuri de resurse, cred că foarte important ar fi o mai mare deschidere spre participarea lor la evenimente internaționale.
Rep: Discrepanțele între formarea teoretică a profesorilor și cerințele practice din sala de clasă sunt suficient abordate în universități? Le sunt suficiente profesorilor în devenire orele puține de practică din curriculumul actual? Dați-ne un exemplu al situației din prezent și explicați-ne cum ar trebui să fie, pe baza studiilor recente/exemplelor de bune-practici/experienței personale.
Ana-Maria Cazan: Discuția aceasta despre ponderea această într-activitățile teoretice și practice cred că a existat dintotdeauna. Acum este evident că învățarea în mediul universitar pune accentul în primul rând pe dezvoltarea unor competențe fundamentale, cunoștințele de specialitate. Și atunci, nu întotdeauna sau cei din afară văd lucrul acesta ca nefiind neapărat benefic. Însă, într-adevăr, încercăm să îmbinăm cât mai mult cunoștințele de specialitate cu activitățile practice. Sigur, în măsura în care și organizațiile, asociațiile, care sunt din mediul non-academic sunt și ele dispuse să ofere activități de practică sau stagii de practică pentru studenți, raportat strict la formarea profesorilor. Sigur că un număr mai mare de activități de practică pedagogică ar fi benefice, câteva luni de practică nu sunt suficiente pentru a-i învăța ceea ce înseamnă sistemul din învățământ ulterior. Tocmai de aceea, probabil că activitățile acestea ar trebui să fie continuate, așa cum am spus mai devreme, și de activități de tutorat-mentorat, odată ce-și aleg profesia.
Aceasta e o discuție care probabil că nu o să-și găsească niciodată deznodământul, cât ar trebui să fie ponderea dintre teoretic și practic. Sunt, într-adevăr, și constrângerile care țin de numărul de mentori, de numărul de activități pe care școlile le pot pune la dispoziția celor care se formează apoi ca profesori, pentru a permite viitorilor profesori să exerseze. Însă lucrurile eu zic că merg spre bine și că, cel puțin în ultimii ani, se vede o tendință un pic mai mare a absolvenților de studii superioare spre profesia didactică și în general, sperăm ca cei care își aleg această profesie într-adevăr să o facă pe baza unor decizii informate de carieră.
Rep: Rolul Stiințelor Educației în înțelegerea și îmbunătățirea procesului de predare și învățare pare să nu fie pe deplin conștientizat în zona decidenților – schimbările din lege și cele de zi cu zi sunt făcute de cele mai multe ori fără o bază științifică și fără să existe o fundamentare pe date a politicilor publice din învățământ. Explicați-ne de ce ar trebui să ne uităm mai des spre Științele Educației și unde anume este esențial acest domeniu?
Ana-Maria Cazan: Acest domeniu, evident, e esențial pentru cei care doresc să fie profesori, dar la fel de important pentru fiecare persoană în parte, pentru că Științele Educației nu se referă doar la ce anume trebuie să înveți sau cum trebuie să fii ca bun profesor, dar se referă până la urmă și la competențele pe care noi ni le formăm pentru educația pe tot parcursul vieții. Pentru că învățarea în sine nu se realizează doar în cadrul acesta formal al școlii, ci și în mediul informal. Ar trebui integrate mai multe aspecte din zona Științelor Educației și în alte domenii, precum Resursele Umane, Psihologia organizațională. De ce? Pentru că și acolo vorbim despre învățare, învățare la locul de muncă, învățarea pe tot parcursul vieții. Și atunci este evident că rolul specialiștilor în Științele Educației este foarte important.
Bineînțeles că sunt destul de multe modificări care se prefigurează, multe dintre ele probabil că au în spate anumite rezultate ale unor studii anterioare și analize de nevoi care arată că în direcția aceasta ar trebui să meargă lucrurile. Altele probabil că vor fi testate și vom vedea cum vor putea fi optimizate.
Se ține cont și de tendințele la nivel internațional, ceea ce până la urmă este bine, pentru că asigură absolvenți lor de liceu și de studii superioare accesul la piața muncii mult mai variată, la posibilitatea de a-și continua sau de a-și completa studiile într-o altă țară.
Rep: Tot în acest sens, cum ar putea fi valorificate mai bine de profesori rezultatele cercetării în psihologia educațională? Cum ar putea avea acces la acestea și cum s-ar putea documenta ca să le folosesc în mod util?
Ana-Maria Cazan: Cred că ține de în ce măsură cercetătorii și cei care realizează studii în zona aceasta psihologie-educație reușesc să găsească modalități prin care să transmită comunității în general rezultatele muncii lor. De multe ori, cercetătorii publică studiile lor în reviste de specialitate. Deși vorbim astăzi despre despre acces la liber la resurse educaționale, nu întotdeauna ei au acces la ele sau nu știu neapărat de unde să se informeze.
Probabil că mai multe activități de tipul conferințelor, prezentărilor, prin care cercetătorii și cei din universități care realizează astfel de studii să poată să prezinte pe înțelesul tuturor, poate o cooperare mai puternică între mediul universitar și cel preuniversitar ar putea ajuta la accesul mai bun la rezultatele unor astfel de studii și găsirea unei modalități prin care ele să fie prezentate celorlalți, nu doar sub forma articolelor de specialitate în care de multe ori găsim date statistice, multe informații prezentate în maniera pur științifică, cu rigorile sale, ci și prin alte modalități prin care să fie prezentate într-o manieră un pic mai prietenoasă.
Dar cred că lucrurile încep să meargă un pic mai bine în această direcție, pentru că vedem în general în comunitate tot mai multe activități în care cercetătorii vin mai aproape de publicul larg și încearcă să prezinte rezultatele lor într-o manieră în care și ceilalți să le înțeleagă, ceea ce e bine nu doar în zona asta psihologie-educație, ci în orice alt domeniu. În felul acesta reușim să trecem un pic peste concepțiile care au început să fie tot mai frecvente legate de pseudo-știință și de faptul că nu știm întotdeauna să vedem ce înseamnă informație validată științific și ce este doar o opinie, o părere a cuiva, fără să aibă neapărat un fundament științific.
Rep: Cercetătorii în Științele Educației sunt puțini în România, cu atât e mai importantă munca lor. Cum arată acest domeniu, în țară, din perspectiva dumneavoastră?
Ana-Maria Cazan: Eu zic că arată tot mai bine zona cercetării în Științele Educației. Lucrul acesta se vede și în interesul care a început să fie tot mai mare al absolvenților de liceu spre a-și alege programe de studii pe care să le urmeze în științele educației și în zona psihologiei educaționale, ceea ce cred că va duce la o dezvoltare mai puternică a acestor domenii. La momentul actual sunt destul de mulți cercetători în România, renumiți și pe plan internațional cu cercetările din zona educației. Și atunci eu zic că lucrurile arată destul de bine și că se vor auzi tot mai multe despre cercetători români în Științele Educației.
Rep: Ar trebui sprijiniți mai mult, promovați mai mult, ce ar trebui făcut în domeniul salarizării acestora, al recunoașterii lor?
Ana-Maria Cazan: Da. Probabil că fonduri de cercetare un pic mai mari pentru zona științelor socio-umane ar fi bine venite. Pentru că deși au existat câteva competiții pentru dezvoltarea cercetării în ultimii ani, poate că ar trebui să existe mai multe astfel de inițiative, în special pentru zona științelor socio-umane în general, pentru că interesul finanțatorilor de obicei, este spre domeniile în care vedem niște rezultate clare, concrete, obiective, uitând că și aspectele din zona aceasta sunt la fel de importante.
Rep: În cercetarea din următorii ani, ce teme considerați că ar trebui prioritizate?
Ana-Maria Cazan: Dacă ne bazăm pe ce se întâmplă acum în momentul actual în societate, nu doar în România, ci pe plan internațional, probabil că ar trebui prioritizate aspectele acestea care țin de digitalizare și folosirea resurselor digitale în educație și dezvoltare în general. Aspectele care se referă la adaptarea academică și integrarea profesională, pentru că, așa cum spuneam mai devreme, legătura aceasta dintre ceea ce învățăm la școală sau în facultate și cum anume pot fi valorificate apoi în viața profesională rămâne la fel de importantă. Zona de adaptare academică și școlară și de reducere a abandonului, care este o prioritate și la nivel european, fiindcă ratele de abandon și procentele celor care abandonează timpuriu școala sunt în continuare destul de mari. Dezvoltarea abilităților de gândire critică, de învățare eficientă vor fi în continuare la fel de mult valorificate, ținând cont de faptul că una dintre competențele cele mai importante acum, când avem acces la atât de multă informație, trebuie să fie gândirea critică și capacitatea noastră de a analiza și de a vedea lucrurile din mai multe puncte de vedere și a înțelege ce este științific și ce nu. Și bineînțeles, legătura dintre neuroștiințe, educație și psihologie cred că va fi un trend care se va a început deja să se dezvolte din anii anteriori și care va continua, ceea ce este foarte bine, pentru că asigură o bază mult mai obiectivă rezultatelor cercetării.
Rep: Din experiența dumneavoastră, ce îi mai motivează pe profesorii universitari, odată ce ajung pe culmea carierei?
Ana-Maria Cazan: Cred că-i motivează faptul că pot să cerceteze subiectele din zona lor de interes și până la urmă acolo, chiar dacă să spunem că ai ajuns deja la un nivel profesional unde nu mai există foarte multe posibilități de dezvoltare, odată ce ai devenit profesor și conducător de doctorat. Te motivează faptul că poți să lucrezi cu cei care sunt la începutul carierei, că poți împreună cu ei să dezvolți noi teme de cercetare sau să duci mai departe ideile pe care le-ai început. Faptul că poți să vezi cum rezultatele cercetării tale sunt recunoscute pe plan internațional prin faptul că sunt citate, că sunt menționate în diverse contexte din zona academică și nu numai.
Cred că ar fi profesor și cercetător e o profesie care nu-ți permite cumva să te plictisești sau să te plafonezi niciodată, pentru că de fiecare dată apare ceva nou, de fiecare dată ai ceva nou de studiat, iar ca cercetător nu-ți epuizezi niciodată subiectele de cercetare, niciodată nu se confirmă toate ipotezele, așa că de fiecare dată vei găsi o direcție în care să continui și să ajungi într-o zonă mai profundă a cunoașterii din domeniul respectiv.