Extinderea programului național „Masă sănătoasă“ pentru 1 milion de copii, principala măsură pentru reducerea abandonului școlar în România, ar urma să se amâne din nou, până la 1 ianuarie 2026 – proiect de OUG

Extinderea programului național „Masă sănătoasă“ pentru 1 milion de copii, principala măsură pentru reducerea abandonulu
📅 2024-12-20
Extinderea Programul național „Masă sănătoasă“ pentru 1 milion de copii ar urma să fie amânată din noiu până la 1 ianuarie 2026, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență (numită și ordonanța-trenuleț) privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice și prorogarea unor termene, document consultat de Economedia.ro.

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonante de urgenţă, aplicabilitatea unor dispoziții prevăzute în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 5 iulie 2023, cu modificările ulterioare, se prorogă după cum urmează:

(…) b) prevederile art. 77 alin. (4) se prorogă până la data de 1 ianuarie 2026“, prevede proiectul de OUG.

Mai exact, legea nr. 198/2023, art. 77, alin (4) face referire la programul Masă sănătoasă, de care ar fi trebuit să beneficieze cel puțin 1 milion de copii încă din anul școlar trecut (2023-2024), potrivit legii educației.

„Începând cu anul școlar 2023-2024, la nivelul sistemului național de învățământ se derulează Programul național Masă sănătoasă, denumit în continuare PNMS, pentru cel puțin 1.000.000 de beneficiari direcți, în scopul sprijinirii participării la educație a tuturor copiilor“, este precizat în textul de lege.

De remarcat că până la data de 1 ianuarie 2026 elevii vor parcurge deja primul modul de cursuri din anul școlar 2025-2026, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la extinderea programului „Masă sănătoasă”, într-o perioadă în care școlile sunt deja în plin proces educațional, ceea ce poate duce din nou la amânări.

Informații de context

Programul de masă în școli este parte a unei strategii mai ample de combatere a abandonului școlar, evoluția acestuia fiind prezentată în mod constant de Edupedu.ro. Probleme precum infrastructura școlară inadecvată, lipsa personalului calificat pentru pregătirea și distribuirea meselor, dar și lipsa fondurilor locale au întârziat în mod repetat punerea în aplicare a măsurilor promise.

Programul „Masă Sănătoasă” s-a aplicat din acest an ca o extindere a programului “Masă caldă”, însă pentru doar jumătate din numărul de elevi și copii prevăzuți în Legea Educației. Guvernul Ciolacu a decis să facă economii în an electoral și să amâne până în ianuarie 2025 prevederea care include 1 milion de elevi beneficiari. Nici de la 1 ianuarie 2025 nu se va aplica prevederea amânată, conform ordonanței „trenuleț” de la final de 2024.

Numărul școlilor beneficiare a crescut de la 350 în 2022 la peste 1.400 în aprilie 2024, însă numărul elevilor beneficiari a rămas în continuare mult sub cel prevăzut de Legea Educației.

Pentru masa elevilor, Guvernul plătește 15 lei per elev, conform HG din ianuarie 2024, art. 2: 

„PNMS constă în acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Limita de 15 lei pe zi /elev cuprinde prețul suportului alimentar, conținând prețul materiei prime și al serviciilor de preparare a produselor și cheltuielile de transport.”

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, a fost întrebat de jurnaliști în luna aprilie dacă suma de 15 lei per elev/copil de grădiniță este suficientă pentru o masă pe zi, iar el a răspuns că “nu valoarea sumei este problema principală” și că “suma de 15 lei este una rezonabilă”. El a afirmat că “într-un program viitor este foarte posibil să crească”.

Programul „masă caldă” în școli a început în urmă cu 8 ani, cu 50 de școli, ca fiind un program pilot, iar guvernele au continuat an de an programul prin hotărâri de Guvern aprobate în fiecare an târziu, aproape de începerea anului școlar, ceea ce a creat întârzieri în aplicare. Elevii nu au primit în nici un an la timp pachetul alimentar sau masa caldă. În 2018, de exemplu, proiectul de HG a fost pus în dezbatere la 3 luni de la începerea anului școlar.


Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri Edupedu

Sindicatele FSLI reacționează față de transferul profesorilor itineranți și de sprijin, de la 1 ianuarie, către CJRAE / Cinci etape propuse de sindicaliști Ministerului Educației, pentru ca activitatea cadrelor didactice să nu fie bulversată

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/10/Simion-Hancescu.jpgFederația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a reacționat în urma publicării noului regulament de funcționare a Centrelor de resurse și asistență educațională CJRAE/CMBRAE. Conform regulamentului, profesorii de sprijin ar...

Articolul care prevede alocarea de 15% din Bugetul general consolidat pentru Educație, echivalentul a 6% din PIB, nu se va aplica nici în 2025, potrivit unui draft de ordonanță de urgență – surse

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/12/dreamstime_s_221947383.jpgArticolul 134 din legea învățământului preuniversitar 198/2023, car prevede că Educației primește o alocare bugetară anuală de 15% din Bugetul General Consolidat, nu se va aplica nici în 2025, potrivit…

Extinderea programului național „Masă sănătoasă“ pentru 1 milion de copii, principala măsură pentru reducerea abandonului școlar în România, ar urma să se amâne din nou, până la 1 ianuarie 2026 – proiect de OUG

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2022/09/Masa-calda-in-scoli-Foto-Facebook-World-Vision-Romania.jpegExtinderea Programul național „Masă sănătoasă“ pentru 1 milion de copii ar urma să fie amânată din noiu până la 1 ianuarie 2026, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență (numită…

DRAFT Guvernul se pregătește să penalizeze elevii olimpici în 2025 și să oprească creșterea burselor de excelență odată cu cea a salariului minim / Plafonare și a celorlalte burse în anul școlar 2025-2026

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/12/dreamstime_m_339211751-e1734704807557.jpgGuvernul se pregătește să penalizeze elevii olimpici în 2025 și să oprească creșterea burselor de excelență odată cu creșterea salariului minim brut. Executivul urmează să modifice în acest sens legea…

Înghețarea salariilor și a sporurilor în Învățământ, pregătită de Guvern pentru 2025 / Concursul de titularizare ar fi pus în pericol, iar profesorii nu ar mai primi nici vouchere de vacanță anul viitor – surse Economedia.ro

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2021/03/dreamstime_s_192176045-e1687251975724.jpgPersonalul bugetar, inclusiv cel din Învățământ, va avea salariile înghețate în 2025, la nivelul celor din 2024, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pregătit de Guvern, obținut de Economedia.ro...

Ținta de 1% din PIB pentru cercetare, care ar fi trebuit atinsă din 2020, ar urma să fie din nou amânată până în 2026 / Limitări privind cheltuielile de personal pentru institutele de cercetare / Indemnizații stabilite la nivelul decembrie 2024 pentru membrii Academiei – Proiectul „ordonanței-trenuleț” pregătite de guvern

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2020/12/dreamstime_m_112833871-e1695280791830.jpgInstitutele de cercetare ar urma să țină cont de limitări suplimentare privind numărul de personal și cheltuielile per salariat în 2025, în funcție de rezultatul lor financiar, arată proiectul „ordonanței-t...

Din amânare în amânare. Desființarea inspectoratelor școlare este întârziată până la începutul anului școlar 2026-2027 – proiect de OUG

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/11/dreamstime_s_323006859.jpgDesființarea inspectoratelor școlare este amânată până la începutul anului școlar 2026-2027, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice și prorogar...

Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației, arată spre profesori pentru încărcarea materiei la matematică: Foarte mulți colegi, din păcate, fac lucrurile cum le făceau odată. În loc să urmeze programa școlară și manualul, care sunt identice, se duc spre auxiliare care uneori nu sunt adaptate copiilor

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/11/Matematica-Freepik.webpBogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației, a vorbit, la DC News, despre încărcarea materiei la matematică: „Foarte mulți colegi, vorbesc de matematică, din păcate, fac lucrurile cum le făceau…

Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost din nou modificată: actualizări în validarea planificării concediului de odihnă pentru profesori, printre noutăți

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2023/02/Edusal-captura.jpgAplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată, potrivit unui document publicat de mai multe inspectorate școlare. Printre noutăți se află și actualizările în validarea planificării…

Grecia va implementa modelul australian pentru a reduce timpul copiilor pe social media: verificarea vârstei devine obligatorie, iar sub 15 ani este necesar acordul părinților

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2023/10/pexels-brian-ramirez-8488289.jpgGrecia se pregătește să introducă restricții în funcție de vârstă pentru rețelele sociale, cu scopul de a proteja minorii sub 15 ani de pericolele dependenței digitale, scrie Kathimerini, potrivit G4Media.ro. Propun...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.