Dezbatere online pe tema propunerilor Ministerului Educației privind reintroducerea obligativității examenului și lucrării de licență și pentru finanțarea universităților / Înscrieri deschise până vineri, 13 decembrie

Dezbatere online pe tema propunerilor Ministerului Educației privind reintroducerea obligativității examenului și lucrăr
📅 2024-12-20
Proiectele de ordine de ministru cu regulile de organizare și desfășurare a examenelor de absolvire, licență/diplomă și disertație și referitoare la finanțarea instituțiilor de învățământ superior de stat pentru anul 2025 sunt discutate online luni, pe 16 decembrie, de la ora 10:00, într-o dezbatere organizată de Ministerul Educației, potrivit unui anunț al instituției.

Linkul de conectare va fi comunicat persoanelor înscrise pe adresele de e-mail specificate, în data de 16 decembrie, până cel târziu la ora 09:00, anunță Ministerul Educației.

Potrivit sursei menționate, înscrierea pentru dezbaterea online:

„Se pot înscrie pentru a lua parte la dezbatere (în limita a 100 de participanți), în sistem online (videoconferință), toți cei interesați de optimizarea acestor proiecte: persoane fizice și juridice, organizații non-guvernamentale/ale societății civile, asociații profesionale, reprezentanți ai instituțiilor publice cu atribuții în domeniu, reprezentanți ai presei.

De asemenea, persoanele interesate să-și prezinte verbal propunerile în cadrul ședinței publice sunt rugate să precizeze clar acest lucru în mesajul trimis pe adresa de e-mail anterior menționată”, este detaliat în anunț.

Comunicatul instituției continuă: „Propunerile se vor trimite în scris, în format electronic (word/pdf), cu specificarea secțiunilor, capitolelor, articolelor din proiectele de acte normative supuse dezbaterii, prin formularul anexat (disponibil mai jos, sub tag-ul Materiale informative), și se vor transmite la adresa de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro, până în data 13 decembrie 2024, ora 14:00.

Pentru susținerea propunerilor/punctelor de vedere, persoanele înscrise la cuvânt vor avea la dispoziție 3 minute. În situația în care propunerile formulate sunt semnificative sub raportul conținutului, coordonatorul/moderatorul ședinței publice poate prelungi, o singură dată, cu încă 3 minute, timpul dedicat susținerii acestora”, mai precizează Ministerul Educației, menționând că intervențiile în cadrul ședinței vor avea loc în ordinea înscrierii la dezbatere. 

Formularul pentru colectarea de propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare, publicat de Ministerul Educației, în format .doc:


Edupedu a scris despre modificările modificări la metodologia-cadru de organizare și desfășurare a examenelor de absolvire, licență/diplomă și disertație, care au fost publicate de Ministerul Educației în consultare pe 2 decembrie. Cea mai importantă modificare este reintroducerea, după 10 ani, a obligativității pentru studenți să susțină la finalizarea studiilor atât lucrare de licență cât și examen. Modificarea se va aplica, dacă este aprobată în forma actuală, și studenților care sunt deja la jumătatea anului acestuia universitar și care au licența în sesiunile din vara viitoare.

DOCUMENT DESCARCĂ PROIECT Ordin privind modificarea ordinului nr. 3.691/2024 pentru aprobarea Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a examenelor de absolvire, licență/diplomă și disertație:

DOCUMENT DESCARCĂ PROIECT Ordin privind aprobarea metodologiei de alocare a fondurilor bugetare pentru finanțarea de bază și finanțarea suplimentară a instituțiilor de învățământ superior de stat din România pentru anul 2025:


Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri Edupedu

Articolul care prevede alocarea de 15% din Bugetul general consolidat pentru Educație, echivalentul a 6% din PIB, nu se va aplica nici în 2025, potrivit unui draft de ordonanță de urgență – surse

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/12/dreamstime_s_221947383.jpgArticolul 134 din legea învățământului preuniversitar 198/2023, car prevede că Educației primește o alocare bugetară anuală de 15% din Bugetul General Consolidat, nu se va aplica nici în 2025, potrivit…

Extinderea programului național „Masă sănătoasă“ pentru 1 milion de copii, principala măsură pentru reducerea abandonului școlar în România, ar urma să se amâne din nou, până la 1 ianuarie 2026 – proiect de OUG

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2022/09/Masa-calda-in-scoli-Foto-Facebook-World-Vision-Romania.jpegExtinderea Programul național „Masă sănătoasă“ pentru 1 milion de copii ar urma să fie amânată din noiu până la 1 ianuarie 2026, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență (numită…

DRAFT Guvernul se pregătește să penalizeze elevii olimpici în 2025 și să oprească creșterea burselor de excelență odată cu cea a salariului minim / Plafonare și a celorlalte burse în anul școlar 2025-2026

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/12/dreamstime_m_339211751-e1734704807557.jpgGuvernul se pregătește să penalizeze elevii olimpici în 2025 și să oprească creșterea burselor de excelență odată cu creșterea salariului minim brut. Executivul urmează să modifice în acest sens legea…

Înghețarea salariilor și a sporurilor în Învățământ, pregătită de Guvern pentru 2025 / Concursul de titularizare ar fi pus în pericol, iar profesorii nu ar mai primi nici vouchere de vacanță anul viitor – surse Economedia.ro

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2021/03/dreamstime_s_192176045-e1687251975724.jpgPersonalul bugetar, inclusiv cel din Învățământ, va avea salariile înghețate în 2025, la nivelul celor din 2024, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pregătit de Guvern, obținut de Economedia.ro...

Ținta de 1% din PIB pentru cercetare, care ar fi trebuit atinsă din 2020, ar urma să fie din nou amânată până în 2026 / Limitări privind cheltuielile de personal pentru institutele de cercetare / Indemnizații stabilite la nivelul decembrie 2024 pentru membrii Academiei – Proiectul „ordonanței-trenuleț” pregătite de guvern

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2020/12/dreamstime_m_112833871-e1695280791830.jpgInstitutele de cercetare ar urma să țină cont de limitări suplimentare privind numărul de personal și cheltuielile per salariat în 2025, în funcție de rezultatul lor financiar, arată proiectul „ordonanței-t...

Din amânare în amânare. Desființarea inspectoratelor școlare este întârziată până la începutul anului școlar 2026-2027 – proiect de OUG

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/11/dreamstime_s_323006859.jpgDesființarea inspectoratelor școlare este amânată până la începutul anului școlar 2026-2027, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice și prorogar...

Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației, arată spre profesori pentru încărcarea materiei la matematică: Foarte mulți colegi, din păcate, fac lucrurile cum le făceau odată. În loc să urmeze programa școlară și manualul, care sunt identice, se duc spre auxiliare care uneori nu sunt adaptate copiilor

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/11/Matematica-Freepik.webpBogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației, a vorbit, la DC News, despre încărcarea materiei la matematică: „Foarte mulți colegi, vorbesc de matematică, din păcate, fac lucrurile cum le făceau…

Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost din nou modificată: actualizări în validarea planificării concediului de odihnă pentru profesori, printre noutăți

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2023/02/Edusal-captura.jpgAplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată, potrivit unui document publicat de mai multe inspectorate școlare. Printre noutăți se află și actualizările în validarea planificării…

Grecia va implementa modelul australian pentru a reduce timpul copiilor pe social media: verificarea vârstei devine obligatorie, iar sub 15 ani este necesar acordul părinților

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2023/10/pexels-brian-ramirez-8488289.jpgGrecia se pregătește să introducă restricții în funcție de vârstă pentru rețelele sociale, cu scopul de a proteja minorii sub 15 ani de pericolele dependenței digitale, scrie Kathimerini, potrivit G4Media.ro. Propun...

Elevii din Brazilia nu vor mai putea folosi telefoanele la școală – legea merge la promulgare / Ministrul Educației: Experienţele din lumea întreagă au arătat că produc deficit de atenție

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/12/dreamstime_m_121531407.jpgElevii brazilieni nu vor mai avea voie să utilizeze telefoanele mobile la şcoală, după adoptarea, miercuri, a unei legi de către Congres, menită să sensibilizeze tinerii cu privire la efectele…

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.