Profesorul, văzut ca model fundamental pentru elev, și reîntoarcerea la disciplinele tradiționale, predate diacronic, în logica spațiului și a timpului, au fost mesajele principale ale președintelui Academiri Române, Ioan Aurel Pop, în cadrul dezbaterii „Mai este nevoie de istorie în școli?”, referitoare la reducerea orelor de istorie în noile proiecte ale planurilor cadru, organizată săptămâna trecută la Biblioteca Academiei.
„Disciplinele astea împărțite sunt o greșeală. Ați văzut pe cineva la fizică, să zică „eu propun optica, fiindcă mie mi se pare capitolul optică cel mai important și facem o materie numită optică”. O prostie! Timpul, din păcate, nu se dilată. Și atunci să lăsăm disciplinele clasice verificate dar, în elem n-avem decât, o dată la 5 anim să primenim lucrurile, să introducem conținuturi noi”, a declarat Ioan Aurel Pop, cu referire la faptul că în noua lege a educației au fost impuse în curriculum discipline precum Istoria comunismului, Istoria evreilor.Holocaustul etc. Acesta a criticat deschis noile modele și a declarat că acestea sunt teme, nu discipline în sine.
Ioan-Aurel Pop critică tendința actuală de fragmentare a învățământului, iar despre manualele de istorie, de pildă, spune că nu mai reflectă în opinia sa structura firească a trecutului: „Dacă eu am o temă, religia în istorie, și o epuizez, și pe urmă am război în istorie… asta e sociologie.” Istoria, susține academicianul, trebuie să fie studiată cronologic, ca succesiune logică de epoci și evenimente, nu ca o selecție arbitrară de teme: „Istoria se desfășoară în spațiu și timp, pe comunități.”
Sunt date ca exemplu și alte discipline – Biologie, Limba și literatura română – pe care le descrie ca fiind „sfinte” și care trebuie studiate serios, cu continuitate și „cu multe ore”. Totodată, deplânge desființarea sentimentului timpului la elevi: „Acum, studenții mei nu mai au în mintea lor succesiunea epocilor istorice clare și nici a curentelor literare și culturale.”
Pop atrage atenția asupra nevoii ca sistemul să atragă cei mai buni absolvenți spre profesie: „Dacă cei mai buni absolvenți de universități se fac profesori, e clar că din mâinile lor vor ieși cei mai buni absolvenți. Dacă profesorii sunt slabi și mediocri și au venit să se facă profesori din lehamite, vor ieși absolvenți slabi, fără nicio voință. Asta știm din trecut, din experiență. Noi acum am uitat asta, dar e bine să ne reamintim și să le amintim asta și celor care chivernisesc viața și care vedeți că ne cheamă în curând la alegeri”.
Într-un sistem în care se discută tot mai mult despre introducerea de discipline noi, președintele Academiei Române atrage atenția că acestea pot și trebuie să fie incluse în cadrul disciplinelor clasice: „Educația civică nu trebuie neapărat făcută separat. Eu am făcut-o la istorie.” De asemenea, avertizează asupra pericolului de a reduce școala la „forme fără fond”, pierzând esența: „Ajungem în fundături, ceea ce e incorect.”
Apelul președintelui Academiei Române este clar: să redăm școlii seriozitatea și claritatea de odinioară, să păstrăm disciplinele în forma lor coerentă, să nu ne fie teamă să vorbim despre identitate și despre istoria românilor, și să recunoaștem că în centrul oricărui sistem de învățământ de calitate stă profesorul – bine pregătit, respectat și susținut.
Fragmentul în care președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, problematizează disciplinele școlare și condiția profesorului:
„Nu mai facem istorie. Istoria asta tematică ne aduce într-un handicap. La mine la Academie, după introducerea acestei discipline, au venit armenii și mi-au spus să facem istoria armenilor și a Holocaustului armean. De ce? Spuneți-mi, vă rog, ce argumente am eu ca să nu facem o asemenea disciplină? Prin urmare, cei care chivernisesc școala ar trebui să știe că istoria nu e nici sociologie, nici politologie. Manualele actuale de istorie nu sunt istorie. Dacă eu am o temă, religia în istorie, și o epuizez, și pe urmă am război în istorie, și pe urmă în clase și categorii sociale… asta e sociologie. Istoria se desfășoară în spațiu și timp, pe comunități. Eu trebuie să învăț Orientul Antic, cu tot ce are el. Dacă învăț religia în Orient, trec la religia în perioada Greciei Antice, trec la religia romană, trec la religia Evului Mediu și ajung astăzi la cultele neoprotestante am făcut un lucru foarte bun, dar nu e istorie. Fiindcă după ce am făcut asta și fac războiul în istorie, mă duc la războiul Troian, trec la războiul Peloponezian și tot așa. Aceste chestii sunt de sociologie istorică. Colegii care sunt de la acest institut de pe vremuri, de Științe ale Educației, trebuie să înțeleagă că istoria se desfășoară în spațiu și timp, diacronic, deci pe spații și istoria are specificul ei.
Biologia, hai să lăsăm istoria, se studia așa: în clasa a V-a botanica – plantele, în clasa a VI-a – zoologia, într-a VII-a – anatomia și într-a VIII-a – biologia-sinteza și se relua la liceu.
Istoria se făcea tot așa: Antichitatea – în clasa a V-a, Evul Mediu, între a VI-a, moderna și contemporana – într-a VII-a și într-a VIII-a Istoria României. Lumea crede că sub Ceaușescu se făcea numai Istoria României. Greșit! 25% era Istoria României.
Acum sigur, cine știe, știe că erau mai multe ore, totuși, de Istoria României decât acum. Erau 3 pe săptămână la clasa XII-a și celelalte erau câte două pe săptămână. Dar, iertați-mă, în cadrul istoriei se făcea constituționalism, civism, învățam ce e cetățeanul, când a apărut prima constituție, se făcea istoria artei – eu de la istorie știu, din clasa a V-a, stilurile arhitectonice. Am învățat să disting goticul de romanic. Nu trebuie altceva, iertați-mă! Toate propunerile care vin în Parlament pentru discipline noi sunt, de fapt, propuneri pentru conținuturi noi, pentru teme. Eu sunt de acord, lumea e dinamică, trebuie schimbate, nu pot să învăț istoria pe care am învățat-o eu acum 50 de ani la antichitate, pot s-o învăț dinamică acuma, e altfel.
Ce mă fac, dacă vine o propunere de Educație pentru igienă sănătoasă?
Păi de aia în biologie, mă adaptez, în cadrul disciplinei biologie fac și educația asta. Dacă vine o propunere în legătură cu educație civică, educație civică nu trebuie neapărat făcută separat. Eu am făcut-o la istorie din clasa a V-a până într-a XII-a tot educație civică am făcut. Acolo am învățat să disting lucrurile.
Acum nu mai există sentimentul timpului, pentru că dacă fac într-a XII-a teme, într-a XI- a comunism, într-a XII-a Istoria evreilor și a Holocaustului, în pierd sentimentul timpului, al succesiunii. Eu, dacă vorbeam cu un profesor în clasa a XI-a și spunea în perioada romantică Victor Hugo nu știu ce ce-a făcut, imediat știam. Perioada romantică, prima jumătate a secolului al XIX-lea, ce-i romantismul, de ce excela Evul Mediu, un romantic iubea Evul Mediu.
Acum, studenții mei nu mai au în mintea lor succesiunea epocilor istorice clare și nici a curentelor literare și culturale.
Cineva zice Partidul Umanist. Dragii mei, umanismul e un curent care s-a manifestat în perioada Renașterii. Putem vorbi filosofic de o succesiune de umanisme, dar umanismul există în epoca Renașteri. Deci dacă nu ne fixăm sentimentul timpului, nu mai știm nimic. Tot așa cum spațiul e foarte important. Nu e bine să desfacem lucrurile. Atunci vine unul și zice da, nu mai facem limbă și literatură română, facem romanul istoric, materie nouă. De ce nu? Deci ajungem la lucruri absurde. Și atunci un pic trebuie revenit la matcă.
Nu din cauza structurii greșite a anului școlar nu ne merge bine școala, nu asta e problema. Dacă schimb structura și din trei trimestre fac cinci module, din trei vacanțe fac cinci vacanțe, nu revoluționez învățământul. Problema e de conținut și conținuturile trebuie să le învăț, să le pun la fiecare disciplină. Matematica, fizica, chimia, biologia sunt sfinte și astea trebuie făcute serios, cu multe ore pe săptămână. Istoria, geografia, limba română și ele au rostul lor. Limba și literatura română trebuie să se numească așa, nu limbă și comunicare, dragii mei.
De ce mi-e rușine să spun istoria românilor? De ce mi-e rușine să definesc identitatea? Fiecare popor are identitate. Astăzi se vorbește tot mai rar de identitate, de patriotism. N-am nicio schemă, eu dacă sunt patriot român, pot să iubesc patriotismul francez și să-i înțeleg pe francezi că-s patrioți. Dacă nu știu ce înseamnă a fi patriot la mine acasă, nu-i înțeleg nici pe ceilalți. N-am cum.
Uitați-vă lumea cum se întoarce acuma, de când cu Trump și cu schimbările astea. Toți am crezut, nu toți, mulți, că globalizarea va cuceri lumea. Iertați-mă, eu în copilărie am trăit globalizare: „Proletari din toate țările, uniți-vă!” – era altă globalizare. Poporul muncitor unic. Dar n-a ieșit nimic, ceea ce-i nenatural, nu învinge. Popoarele nu s-au întemeiat printr-o hotărâre de guvern, nici națiunile. Și atunci trebuie să lăsăm lumea să meargă așa înainte, să studiem, s-o studiem cum e.
Istoria înseamnă viață, dar nici profesorii de istorie nu sunt toți dăruiți cu har, ci trebuie să muncim la învățământul superior și să convingem Ministerul Finanțelor să-i plătească mai bine pe profesori. Cine se face profesor altfel? Grecii ziceau că s-au făcut profesori cei pe care au vrut să-i pedepsească zeii, că era o caznă și-atunci să fii profesor. Păi dacă e o caznă, trebuie să stimuleze un pic meseria de profesor. Profesorul e ca preotul, oficiază la catedră. Dacă profesorul nu vă poate învăța pe dumneavoastră că Iulius Cezar, acum 2.000 de ani, când a cucerit Galia și a scris De bello Gallico, a trăit în prezent și eu trebuie să mă transpun în acel prezent. Dacă studiezi epoca lui Iulius Cezar ca pe un trecut mort, nu va înțelege nimic elevul. Istoria cuprinde toată experiența omenirii, dar nu experiența… experiența de viață a omenirii. De aceea nu încetez să spun că trecutul e viață. De fapt, nu putem disprețui viața. Viața nu ne-am dat-o noi, trebuie să o cunoaștem. Viața trebuie cunoscută. Și dacă zice „a, păi mie îmi ajunge viața mea, pe care o trăiesc, și a prietenilor mei”. Nu, viața vine de undeva și se îndreaptă undeva. De-aia spun timpul și spațiu. Trăim într-un loc.
Un student la începutul anului universitar trecut, la Universitatea din Cluj, unde am mai predat anul ăsta, când l-am pus să-mi arate Țara Maramureșului pe hartă, s-a uitat spre mijlocul țării, spre zona Făgărașului. Harta României, dragii mei. La ora de Geografie trebuia în clasa a VI-a să mă întorc cu spatele la hartă și îi spun profesoarei principalele localități de pe paralela 45. Veți spune a trecut vremea, domn profesor, acum avem pe google tot. Dacă ne mutăm memoria noastră pe google devenind roboți, devenim instrumente. Asta este povestea și de aceea eu cred că pledoaria asta pe care am făcut-o aici e o pledoarie, de fapt, pentru viață. Viața are secretele ei și trecutul cuprinde aceste secrete. (…) Are niște bucurii pe care le puteți întâlni, și bine și rău, ele trebuie cunoscute. Și atunci hai să lăsăm două ore pe săptămână, să nu ne fie frică de numele român și România nici la limba și literatura română, nici la istorie. Cum să botez eu toate manualele „Istorie”? Păi de când e lumea ara Istoria Antichității, Istoria Evului Mediu, istoria modernă în care învățam spre Marea Revoluție Franceză. Unii, repet sau plictisit după Revoluție și au zis hai să înnoim cu orice preț. Nu se poate. Ajungem în fundături, ceea ce e incorect. Și cred că toți elevii care sunt aici și studenți au simțit aceste lucruri. E bine să fim mai siguri. Profesorul e un model pentru elev. Dacă nu reușește profesorul să fie un model pentru elev, trebuie să își schimbe meseria. A greșit, greșim cu toții. Elevul caută modele și orice om caută modele. Deci disciplinele astea împărțite sunt o greșeală. Ați văzut pe cineva la fizică, să zică „eu propun optica, fiindcă mie mi se pare capitolul optică cel mai important și facem o materie numită optică”. O prostie! Timpul, din păcate, nu se dilată. Și atunci să lăsăm disciplinele clasice verificate dar, în ele n-avem decât, o dată la 5 ani, să primenim lucrurile, să introducem conținuturi noi. Iar educația antreprenorială, să mă iertați, se poate face oricând. Un diriginte deștept vă cheamă un antreprenor în fața clasei, la o oră de dirigenție și vă lămurește. Iar dacă nu și în ora următoare. Nu se mai numește diriginte, știu – nu știu cum e acolo, îndrumător sau consilier. Vă spun eu ceva: noi suntem maeștri în schimbarea numelui și dacă ar trăi Maiorescu ar zice forme fără fond. (…)
Și un secret pe care îl spun în încheiere chiar este că un popor, dacă vrea să aibă absolvenți buni, trebuie din toate disciplinele să-i culeagă pe cei mai bun și să-i facă profesori. O să ziceți „cum, domnule, dar eu am făcut medicina, eu vreau să vindec”. În fiecare meserie sunt și profesori, măcar o parte din viață. Dacă cei mai buni absolvenți de universități se fac profesori, e clar că din mâinile lor vor ieși cei mai buni absolvenți. Dacă profesorii sunt slabi și mediocri și au venit să se facă profesori din lehamite, vor ieși absolvenți slabi, fără nicio voință. Asta știm din trecut, din experiență. Noi acum am uitat asta, dar e bine să ne reamintim și să le amintim asta și celor care chivernisesc viața și care vedeți că ne cheamă în curând la alegeri”.