Trei prevederi din Legea învățământului superior, pentru care se asigură finanțare de la bugetul de stat, nu mai figurează printre măsurile-cheie incluse în Programul Național de Reducere a Abandonului Universitar (PNRAU), introdus printr-o hotărâre adoptată miercuri de guvern, la jumătate de an de la punerea ei în consultare publică. Este vorba despre acordarea de burse sociale pentru studenți, acordarea de tarife reduse pentru transportul acestora și susținerea Centrelor de consiliere și orientare în carieră, menționate în lista de măsuri din proiectul inițial de HG, dar care nu mai apar ca atare în versiunea intrată spre aprobare în ședința de guvern de miercuri.
Proiectul de HG privind organizarea și finanțarea PNRAU, program prevăzut de Legea învățământului superior 199/2023 și care își propune să susțină tinerii în efortul de a finaliza studiile universitare, a fost pus în consultare în octombrie 2024. Documentul a fost adoptat în ședința de astăzi, 16 aprilie 2025.
Hotărârea prevede un set de 13 măsuri cu finanțare europeană sau de la bugetul de stat, măsuri ce prevăd analize pe diverse teme, burse speciale pentru combaterea abandonului universitar, consiliere pentru studenți în risc de abandon, programe de tip „primul student din familie” – lista completă, mai jos. Toate urmează să fie finanțate din două surse – din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat.
Dispar, însă, din lista de măsuri 3 puncte ce prevedeau acțiuni finanțate de la bugetul de stat, fără finanțare externă, care apăreau în versiunea inițială a proiectului de HG:
- „Acordarea de burse sociale studenților din sistemul public de învățământ superior”
- „Acordarea de tarife reduse pentru transportul studenților conform art. 123 din Legea Învățământului Superior”
- „Susținerea și finanțarea Centrelor de consiliere și orientare în carieră în vederea monitorizării și implementării de acțiuni de combatere a abandonului universitar prin FDI”
Dintre acestea:
- Transportul nu mai este menționat deloc în HG privind organizarea PNRAU, în versiunea intrată pe agenda ședinței de guvern. Tema nu este menționată nici în Nota de fundamentare
- Bursele sociale sunt menționate prin prisma „analizei” politicii de acordare a acestor burse – una dintre cele 13 măsuri rămase în cadrul PNRAU, în formă actualizată: „Analiza impactului măsurilor de combatere a abandonului universitar, în special a politicii de acordare a burselor sociale și a consilierii”. Bursele sociale nu mai sunt menționate în HG deși ele sunt trecute în revistă în Nota de fundamentare, ca beneficiu al PNRAU: „ PNRAU vizează diminuarea barierelor economice și sociale prin măsuri de sprijin financiar, cum ar fi bursele sociale și scutirea de taxe pentru studenții din familii cu un nivel scăzut de educație.”
- Consilierea în carieră rămâne menționată, separat, în HG, ca una dintre activitățile ce „poate fi” susținută prin PNRAU, „c) funcționarea în cadrul instituțiilor de învățământ superior a centrelor de consiliere și orientare în carieră (CCOC), și formarea continuă a resursei umane în vederea consilierii studenților aflați în risc de abandon universitar”. Deși sprijinirea și finanțarea acestor centre nu mai figurează ca măsură aparte, ea este menționată în Nota de fundamentare: „Prin sprijinirea centrelor de consiliere și orientare în carieră în toate instituțiile de învățământ superior, se va asigura monitorizarea atentă a progresului studenților și implementarea de măsuri personalizate, cum ar fi pachetele de sprijin integrate, cursuri remediale și activități suplimentare”.
Nota de fundamentare a HG spune că în domeniu este nevoie despre o abordare „integrată” și se referă critic la două dintre cele trei zone de acțiune, cea a centrelor de consiliere și orientare în carieră și cea a burselor sociale. „În ciuda eforturilor existente pentru combaterea acestui fenomen, cum ar fi implementarea centrelor de consiliere și orientare în carieră, precum și acordarea de burse sociale, măsurile adoptate încă nu au reușit să reducă în mod semnificativ acest fenomen, fiind nevoie de o abordare coerentă și concentrată.”
Cele trei tipuri de acțiuni de sprijinire a studenților – bursele sociale, centrele de consiliere și orientare și tarifele reduse pentru transportul studenților – sunt prevăzute în Legea învățământului superior 199/2023.
Mai precis, Legea spune:
- Art. 128 (3) Studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate beneficiază de tarif redus cu 90% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, cu metroul, precum și pentru transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a și naval, pe tot parcursul anului calendaristic, până la împlinirea vârstei de 30 de ani. (…)
- Consilierea și orientarea în carieră trebuie oferită studenților și pentru învățarea pe tot parcursul vieții, conform mai multor articole din Lege, dintre care unul se referă anume la PNRAU: Art. 121 (8) Obiectivele PNRAU sunt adaptate specificului fiecărei instituții de învățământ superior și urmăresc: (…) b) susținerea și finanțarea Centrelor de consiliere și orientare în carieră în vederea monitorizării și implementării de acțiuni de combatere a abandonului universitar”
- „Art. 129 (3) Statul acordă burse sociale de studii studenților proveniți din familii defavorizate, precum și celor instituționalizați, în condițiile legii.”
Prevederi-cheie ale HG adoptate miercuri:
Hotărârea de guvern definește abandonul universitar drept „ponderea studenților din cadrul unei generații care nu au reușit să absolve studiile în termen de 2 ani peste durata legală a programului de studii urmat.”
Documentul prevede că măsurile incluse în PNRAU sunt finanțate „prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării din sume alocate de la bugetul de stat și din fonduri europene nerambursabile, cu respectarea prevederilor și regulilor de eligibilitate stabilite la nivelul programului.”
Potrivit prezentării guvernului, PNRAU „are ca obiectiv reducerea semnificativă a ratei abandonului universitar în instituțiile de învățământ superior din România”. În sumarul publicat după ședința de miercuri, guvernul menționează sprijinirea centrelor de consiliere și orientare în carieră. Între altele, același sumar spune:
- „Colaborarea cu unitățile de învățământ preuniversitar, organizarea de cursuri demonstrative în mediul rural, oferirea de cursuri remediale pentru elevii care susțin Bacalaureatul și dezvoltarea de programe de consiliere sunt câteva dintre măsurile prevăzute a facilita accesul și a reduce riscurile de abandon. (..)
- „Un alt element esențial al programului este dezvoltarea unui sistem integrat de sprijin pentru studenții aflați în risc de abandon, care include atât consilierea academică, cât și sprijinul psihologic. Prin sprijinirea centrelor de consiliere și orientare în carieră în toate instituțiile de învățământ superior se va asigura monitorizarea atentă a progresului studenților și implementarea de măsuri personalizate, cum ar fi pachetele de sprijin integrate, cursuri remediale și activități suplimentare. De asemenea, programul propune dezvoltarea unor politici de reînmatriculare, precum și sprijinirea studenților care își întrerup studiile, în vederea facilitării reîntoarcerii acestora în sistemul de învățământ. (…)
- Instituțiile de învățământ superior vor raporta anual progresul și rezultatele măsurilor adoptate, inclusiv date privind rata abandonului universitar și impactul programelor de suport.”
HG listează tipurile de acțiuni ce pot fi susținute prin PNRAU:
„a) organizarea unor târguri de cariere pentru studenți și absolvenți, în colaborare cu partenerii instituționali și economici ai instituțiilor de învățământ superior, în vederea facilitării accesului la stagii de practică, internship și locuri de muncă;
b) dezvoltarea de programe de consiliere academică și psihologică, menite să sprijine studenții în dificultate și să le ofere sprijin în vederea îmbunătățirii performanței academice și gestionării stresului;
c) funcționarea în cadrul instituțiilor de învățământ superior a centrelor de consiliere și orientare în carieră (CCOC), și formarea continuă a resursei umane în vederea consilierii studenților aflați în risc de abandon universitar;
d) dezvoltarea sentimentului de apartenență la comunitatea universitară în rândul studenților, inclusiv prin încurajarea acestora să se implice în activități de voluntariat, și sprijinirea și recunoașterea acțiunilor acestora de către universitate;
e) desfășurarea de cursuri remediale diverse și adaptate nevoilor studenților;
f) îmbunătățirea condițiilor în campusurile universitare, inclusiv în sinergie cu obiectivele de investiții din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Reziliență, precum și crearea sau dezvoltarea spațiilor comune de învățare, a spațiilor de recreere și a sălilor de lectură;
g) înființarea de centre de cercetare în care studenții să fie implicați în activități specifice pregătirii academice, ce pot aduce venituri;
h) implementarea de programe de mentorat și tutoriat, prin care studenții din ani de studii mai mari și cadrele didactice vor oferi sprijin și îndrumare studenților nou-veniți sau celor care întâmpină dificultăți academice;
i) susținerea studenților netradiționali în vederea integrării optime în mediul universitar, respectiv a reînmatriculării în cadrul unei instituții de învățământ superior se poate realiza prin:
i. Consultarea studenților în vederea stabilirii unor opțiuni flexibile de programare a cursurilor, respectiv de participare în sistem online sau hibrid, raportat la studenții care au responsabilități de muncă sau familiale;
ii. Consiliere academică și profesională particularizată la nevoile acestora, inclusiv prin oferirea de sprijin în vederea gestionării timpului, prioritizarea sarcinilor de lucru și îndeplinirea cerințelor academice, în vederea finalizării studiilor universitare;
iii. Servicii de îngrijire a copiilor în campusurile universitare sau parteneriate cu creșe și grădinițe locale, pentru a sprijini studenții care sunt părinți;
iv. Aplicarea politicilor de recunoaștere a creditelor anterioare și a experienței de muncă relevante pentru programul de studii ales;
v. Realizarea unor grupuri de suport pentru studenții non-tradiționali, facilitând schimbul de experiențe și sprijin reciproc.”
Situația abandonului universitar în România – date recente
Potrivit celui mai recent Raport privind starea învățământului superior:
- „În anul universitar 2022/2023, din totalul de 410,2 mii de studenți înscrişi la începutul anului în învățământul de licență, la final de an s-au regăsit 369,7 mii de studenți. Din totalul celor înscrişi la începutul anului universitar, 86,1% au promovat, 4,0% au fost declarați repetenți, cu situația neîncheiată sau cu întrerupere de studii şi 9,9% au abandonat studiile pe parcursul anului.”
În 2022, un raport UEFISCDI arăta că 47,96% era rata de abandon la nivel de licență, pentru studenții înmatriculați în 2015, 42% – rata de abandon la nivel de master și 70% la studiile de doctorat
HG privind organizarea PNRAU, în versiunea prezentată înaintea ședinței de guvern, inclusiv cele 13 măsuri-cheie ale Programului:
Nota de fundamentare a HG: