"Un animal!" Declarația zilei, după meciul Carlos Alcaraz - Rafael Nadal. Urmează ultimul clasic Nole - Rafa

"Un animal!" Declarația zilei, după meciul Carlos Alcaraz - Rafael Nadal. Urmează ultimul clasic Nole - Rafa
📅 2024-10-18

Rafael Nadal a fost învins de Carlos Alcaraz la Six Kings Slam și l-a numit "un animal"

Nadal, în vârstă de 38 de ani, a cedat în două seturi, recunoscând superioritatea tânărului său adversar, pe care l-a descris drept un veritabil "animal" pe teren.

"A fost o plăcere. Carlos a fost prea bun. A jucat fantastic în ultimii ani, din ce în ce mai bine. Cred că și eu am jucat bine, dar nu suficient de bine pentru a învinge un animal ca el. Cred că nu prea are nevoie de sfaturi din partea mea. Ne-a arătat tuturor că are o echipă excelentă în jurul său și o familie extraordinară.", a afirmat Nadal, câştigătorul a 22 de titluri de Grand Slam, dintre care 14 la Roland Garros.

"Nu am avut o presiune aici. Am încercat doar să mă simt bine pe teren. Ştiam că voi întâlni jucători care sunt într-o formă mult mai bună decât mine", a adăugat el.

Carlos Alcaraz, numărul doi mondial, a precizat în acelaşi timp că nu a "fost un moment confortabil" pentru el. "Dar evident, îmi doream să câştig", a adăugat acesta.

La Riyadh, Nadal îl va întâlni, sâmbătă, pe Novak Djokovic, învins la rândul său de Jannik Sinner în trei seturi, 6-2, 6-7 (0), 6-4, în prima semifinală a acestui turneu.

"Ne-am întâlnit de foarte multe ori, deci va fi foarte amuzant să jucăm unul contra celuilalt pentru ultima oară", a spus Nadal, care a fost învins categoric de "Djoko" la turneul olimpic de la Paris din această vară.

Sinner, numărul 1 mondial, îl va întâlni la rândul său pe Carlos Alcaraz în ceea ce va reprezenta finala acestui turneu demonstrativ.

Alcaraz şi Nadal se vor regăsi luna viitoare la Malaga (Spania), pentru faza finală a Cupei Davis (19-24 noiembrie), la finalul căreia Nadal se va retrage din activitate.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri digi sport

Carlo Ancelotti a fost contactat de o națională de top! Decizia luată

Carlo Ancelotti a fost contactat de o națională de top! Decizia luată

Manchester United i-a oferit doi jucători Barcelonei

Manchester United i-a oferit doi jucători Barcelonei

Gloria Buzău - Hermannstadt, LIVE VIDEO, 18:30, DGS 1. Duel în "subsolul" clasamentului

Gloria Buzău - Hermannstadt, LIVE VIDEO, 18:30, DGS 1. Duel în "subsolul" clasamentului

Ce a spus Dorinel Munteanu, când a fost întrebat de ce FRF nu face la fel și în cazul lui Daniel Pancu

Ce a spus Dorinel Munteanu, când a fost întrebat de ce FRF nu face la fel și în cazul lui Daniel Pancu

A intrat în direct și nu s-a ferit de cuvinte: "Șumudică nu este dorit la Rapid"

A intrat în direct și nu s-a ferit de cuvinte: "Șumudică nu este dorit la Rapid"

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.