O româncă a intrat într-o sală de forță cu alte gânduri, dar s-a transformat rapid într-o ”bestie” și a scris istorie

O româncă a intrat într-o sală de forță cu alte gânduri, dar s-a transformat rapid într-o ”bestie” și a scris istorie
📅 2023-12-03

Tânăra din Iași a intrat pentru prima dată într-o sală de forță la 16 ani, pentru a-și îmbunătăți condiția fizică pentru meciurile de handbal, sport pe care îl practica atunci. În câțiva ani, însă, s-a transformat într-o ”bestie”, cu un trup ”sculptat”, după cum se poate vedea în galeria foto de mai jos, și s-a apucat de culturism.

Galerie Foto

Ștefana Sandu, campioană mondială și europeană

Rezultatele au început să se vadă foarte repede, iar în 2019, la doar 18 ani, a devenit campioană mondială la categoria bodyfitness în cadrul competiției internaționale care a avut loc la Budapesta.

În 2022, Ștefana Sandu a reușit să scrie din nou istorie și a devenit campioană europeană.

Alături de concursurile de culturism, tânăra este și antrenoare personală de fitness.

A intrat în sală și s-a dus să ridice o ganteră de aproape trei ori mai grea decât ea: ce a urmat i-a surprins pe toți

Un moment petrecut într-o sală de forță a devenit viral pe rețelele sociale.

O tânără în vârstă de 19 ani, fără vreun fizic impunător, și-a pregătit o ganteră care, foarte probabil, cântărește de aproape trei ori mai mult decât corpul ei, 160 de kilograme, scrie Mundo Deportivo.

Șansele de reușită păreau mici, doar că tânăra a ridicat gantera fără mari dificultăți.

Când au văzut ce a reușit colega lor de sală, băieții prezenți lângă tânără nu și-au putut ascunde mirarea, după cum se poate vedea în galeria foto de mai jos.

Galerie Foto

Cum arată culturista pe care nimeni nu o crede că nu își editează pozele și dieta pe care o urmează

O altă tânără devenită celebră pentru greutățile pe care reușește să le ridice este Vladislava Galagan (27 de ani). Rusoaica a început antrenamentele în sala de forță de când avea 16 ani, iar rezultatele sunt evidente.

Galerie Foto

Odată cu ascensiunea în mediul online, rusoaica a început să primească foarte multe mesaje de la persoane care o acuză că își editează pozele și că musculatura sa nu este, de fapt, atât de dezvoltată.

Oamenii îmi spun că pozele mele sunt editate pentru că nu pot crede că cineva care arată ca mine poate fi atât de puternic”, a declarat Vladislava Galagan, potrivit Nypost.

Rusoaica dedică mult timp antrenamentelor în sala de forță, unde este prezentă de șase ore pe săptămână, câte o oră și jumătate pe zi.

În privința alimentației, Vladislava Galagan consumă patru mese pe zi, care să-i aducă cel puțin 100 de grame de proteină, obținute din carne de vită, pui sau pește sau din ouă.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri digi sport

Etapa a 15-a | Chindia Târgoviște - Concordia Chiajna 1-0, pe Digi Sport 1. Programul complet și toate rezultatele înregistrate

Etapa a 15-a | Chindia Târgoviște - Concordia Chiajna 1-0, pe Digi Sport 1. Programul complet și toate rezultatele înregistrate

Fabio Pecchia a dat verdictul în privința lui Valentin Mihăilă, după meciul cu Spezia

Fabio Pecchia a dat verdictul în privința lui Valentin Mihăilă, după meciul cu Spezia

Dan Petrescu ar putea fi demis de la Jeonbuk

Dan Petrescu ar putea fi demis de la Jeonbuk

Scoțienii s-au răzgândit în privința lui Ianis Hagi: "Este predispus la accidentări"

Scoțienii s-au răzgândit în privința lui Ianis Hagi: "Este predispus la accidentări"

Performanța remarcabilă reușită de Mike Maignan în meciul AC Milan - Frosinone

Performanța remarcabilă reușită de Mike Maignan în meciul AC Milan - Frosinone

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..