SuperLiga: Sepsi - Farul, joi, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - FCSB, joi, 20:30, DGS 1
Potrivit Marca, jucătorul a fost testat pozitiv în jurul orei 5 dimineața și s-a descoperit o concentrație de ”1.01 mg de alcool per litru de aer expirat”, echivalentul a peste 2 grame de alcool pe litru de sânge. Testul a fost efectuat după ce Depay a vizitat două cluburi de noapte.
Mai mult, veștile nu sunt deloc bune pentru atacantul celor de la Corinthians. Fostul jucător de la PSV, Manchester United și Olympique Lyon, printre altele, a fost condamnat de Tribunalul Penal din Monaco la patru luni de închisoare cu suspendare.
În plus, fotbalistul trebuie să plătească o amendă de 9.000 de euro și i s-a interzis să conducă în Monaco timp de doi ani.
Depay a ajuns în campionatul brazilian în toamna anului trecut și a semnat un contract valabil până în 2026.
Rămas fără club vara trecută, după despărțirea de Atletico Madrid, a ajuns în Brazilia. Cariera sa la Corinthians merge destul de bine până acum și a marcat 7 goluri, la care se mai adaugă alte 4 pase decisive.
Pentru aceste realizări, Depay primește un salariu uriaș, care crește de la an la an. În primul sezon, olandezul va primi 11 milioane de euro, în timp ce în cel de-al doilea va ajunge la 13 milioane de euro.
De asemenea, în 2026, Memphis Depay va putea ajunge să primească salarii totale care se vor ridica la 19 milioane de euro.