Europa League: Tottenham - Man. United, miercuri, 21:45, DGS 1
Minifotbal: România - Uzbekistan, miercuri, 20:45, DGS 2
Acum, după ani de zile în care a fost hulit în Ucraina, Parchetul General de la Kiev a anunțat oficial că l-a pus sub acuzare pentru că ar fi ajutat un stat agresor. Concret, Anatoliy Tymoshchuk, numit ”marele trădător al Ucrainei”, a scos la licitație un tricou cu autograful său, iar banii primiți, echivalentul a aproximativ 6.500 de euro, i-a donat pentru a sprijini armata rusă, notează sport.ua.
Anterior, în 2023, Consiliul Național de Securitate și Apărare al Ucrainei a impus sancțiuni economice asupra averii lui Tymoshchuk, care a fost ”șters” din istoria fotbalului ucrainean. I-au fost retrase toate distincțiile primite de-a lungul timpului în țara sa.
După ce Anatoliy Tymoshchuk a fost pus sub acuzare, fostul fotbalist și antrenor Jozsef Sabo a oferit o reacție extrem de dură la adresa ”trădătorului”: ”El este acum în Rusia, e război și nu-l vor extrăda. Este un nemernic atât de mare încât drumul spre Ucraina îi e deja închis. Acum, cu atât mai mult”, a spus Sabo, potrivit sursei menționate mai sus.
În urmă cu aproximativ un an, Nadezhda Navrotskaya, fosta soție a lui Tymoshchuk, a scos la iveală modul în care antrenorul s-a purtat cu ea și cu cele două fete ale lor.
”Într-o zi chiar a trebuit să sun la poliție! A venit la noi acasă, a bătut la ferestre, iar copiii s-au speriat. Poliția l-a condus afară, iar copiii au văzut totul. A mai venit o dată.
L-am salutat normal, copiii stăteau în spatele meu, iar `Tolik`, fără niciun motiv, m-a împins și am căzut. Copiii au fugit la etajul doi la dădacă și au început să baricadeze ușa cu jucării, astfel încât el să nu poată intra.
Copiii nu prea vor să vorbească cu el. Uneori ei pun întrebări, iar el spune niște chestii nebunești. Anatoliy aproape că nu îi felicită de ziua lor. Fără cadouri, nimic.
De exemplu, vecinii noștri germani le trimit cadouri copiilor noștri sau le pun bani într-un plic... Dar nimic de la tata, de ani de zile. Tymoshchuk îi minte constant. Spune: `Îți voi cumpăra un iPad`, iar fetele râd de el”, a transmis Navrotskaya, conform presei din Ucraina.