Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Totuși, cele 15 femei din acest top de câştiguri nu ajung toate, însumate, la ceea ce câştigă unul singur din rândul bărbaţilor, fotbalistul Cristiano Ronaldo, informează Agerpres.
Forbes şi Sportico şi-au publicat clasamentele câştigurilor economice în sport în anul care se încheie, diferind doar puţin în sume şi care conduc la aceeaşi concluzie: sportivele câştigă din ce în ce mai mult în fiecare sezon, dar se află la o distanţă considerabilă de omologii lor masculini atât în premii pentru rezultate, cât şi din sponsorizări.
Ambele liste o plasează pe americanca Coco Gauff (20 de ani, 3 WTA) în fruntea femeilor care au obţinut cele mai mari venituri în 2024: între 30 şi 34 milioane dolari, reprezentând a opta parte din câştigurile lui Cristiano Ronaldo, de 260 milioane dolari.
Potrivit Sportico, cele 15 sportive care au obţinut cele mai mari câştiguri în ultimele 12 luni însumează 221 milioane dolari, cu 27 la sută mai mult decât anul trecut.
Coco Gauff deţine recordul şi pentru cei mai mulţi bani câştigaţi la un turneu feminin, cu 4,8 milioane dolari încasaţi la Turneul Campioanelor (WTA Finals) de la Riyadh, luna trecută.
Iga Swiatek figurează şi ea pe podium cu câştiguri de 21,4-23,8 milioane dolari, urmată de Zheng Qinwen (20,6 milioane dolari), Aryna Sabalenka (17,7-18,7 milioane dolari), Naomi Osaka (12,9-15,9 milioane dolari) şi britanica de origine română Emma Răducanu (12,9-14,7 milioane dolari).
Printre cei mai bine plătiţi bărbaţi din sport, conform Forbes, Ronaldo este urmat de jucătorul spaniol de golf Jon Rahm (218 milioane dolari), Leo Messi (135 milioane dolari), LeBron James (128 milioane dolari), Giannis Antetokounmpo (111 milioane dolari) şi Kylian Mbappe (110 milioane dolari).