Media: Digi Sport Special, joi, 20:00, DGS 1
Premier League: Manchester United - Southampton, joi, 22:00, DGS 1
Starul brazilian ar putea părăsi Arabia Saudită în această iarnă, după ce în ultimele luni au apărut zvonuri în presă despre un posibil transfer al său la mai multe echipe de pe continentul american: Corinthians, Santos și Inter Miami.
În privința ultimei variante, Javier Mascherano (40 de ani), fostul coechipier al lui Neymar la Barcelona și actualul antrenor al lui Miami, a spus că mutarea brazilianului la formația din MLS este imposibilă (din cauza plafonului salarial impus în campionatul american).
După ce a fost refuzat de Inter Miami, Neymar se pare că a stârnit interesul unei alte formații din campionatul Statelor Unite.
Potrivit francezilor de la Foot Mercato, americanii de la Chicago Fire (formație din Major League Soccer) au început discuțiile cu Neymar.
Sursa citată anterior scrie că oficialii lui Chicago au inițiat negocierile și cu omologii de la Al-Hilal pentru un transfer definitiv al brazilianului încă din această iarnă (căruia i-ar fi pregătit un angajament întins până în ianuarie 2027).
Neymar a evoluat foarte puțin pentru Al-Hilal de la transferul său în Arabia Saudită din cauza accidentărilor succesive la genunchi cu care s-a confruntat în ultimii doi ani (a jucat doar 42 de minute pe tot parcursul lui 2024).
De altfel, cota sa de piață s-a părbușit la 15 milioane de euro (potrivit Transfermarkt), după ce fusese transferat de șeici în august 2023 de la PSG pentru 90 de milioane de euro.