Europa League: Tottenham - Man. United, miercuri, 21:45, DGS 1
Minifotbal: România - Uzbekistan, miercuri, 20:45, DGS 2
Mai mult accidentat, atacantul român a reușit să marcheze doar trei goluri în cele 26 meciuri jucate, motiv de nemulțumire pentru oficialii echipei.
Șefii lui Trabzonspor nu sunt mulțumiți de prestațiile lui Denis Drăguș și i-au decis soarta.
Conform celor de la Fotomac, Trabzon nu mai are răbdare cu atacantul român de 25 de ani și va fi pus pe lista de transferuri în această vară.
Mai mult, sursa menționată susține că mai multe echipe din Europa sunt interesate de serviciile lui Denis Drăguș și astfel sunt șanse foarte mari ca aventura la Trabzonspor să se termine la finalul stagiunii curente.
Denis Drăguș a fost dorit de Eyupspor, nou-promovata care e surpriza sezonului din Turcia în ultima zi de transferuri din iarnă.
Trabzonspor a acceptat să-l cedeze pe Denis Drăguș sub formă de împrumut, până la finalul sezonului, dar jucătorul a refuzat mutarea.
Deși antrenorul lui Eyupspor, Arda Turan, fost mare internațional turc, s-a implicat personal și a discutat cu Denis Drăguș, atacantul român a fost de neînduplecat.
Denis Drăguș nu a ținut cont de faptul că avea șanse mai multe să fie titular la Eyupspor și a decis să rămână la Trabzon, anunță jurnalistul turc Hasan Tuncel, pe Twitter.