Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Cu 369 de meciuri oficiale jucate în campionatele din România, Olanda, Belgia și Italia, Marin a ajuns la 64 de partide și 11 goluri în tricoul naționalei României.
Din ceea ce scriu jurnaliștii de la tuttomercatoweb, Cagliari, echipă aflată pe locul 18 cu 14 puncte în Serie A, obținute în 17 etape, ar fi bucuroasă să primească o ofertă acum pentru Marin ca să obțină ceva bani pentru că la vară l-ar pierde gratis pe român.
„Atenție la posibilele oferte pentru Marin. Există posibilitatea să apară o ofertă excelentă pentru el.
Posibila plecare a românului ar schimba, desigur, prioritățile echipei”, a notat tuttomercatoweb.com.
”Ar fi greu să spui nu dacă se găsește potrivirea potrivită. Nicola (n.r. antrenorul Davide Nicola) și-ar dori un lateral dreapta ca să-l înlocuiască pe Zappa, în timp ce teama este că va veni cineva cu o ofertă excelentă pentru Marin și clubul este puțin probabil să poată refuza.
Posibila plecare a românului ar schimba evident cărțile de pe masă, pentru că ar fi prioritar să vânezi o alternativă importantă”, au mai scris italienii.
Răzvan Marin valorează ”doar” 4 milioane de euro pe transfermarkt.com, după ce la un moment dat ajunsese la 15 milioane de euro.