Dennis Man e "pe val"! Golul lunii august în tricoul Parmei

Dennis Man e "pe val"! Golul lunii august în tricoul Parmei
📅 2024-09-16

Fanii Parmei au votat golul lui Dennis Man cu Fiorentina "golul lunii august"

Proapăt revenită în Serie A, Parma a avut parte de un debut de sezon excelent. În primele trei etape au obținut patru puncte, după remiza cu Fiorentina, 1-1, și victoria cu AC Milan, 2-1.

În meciul cu Napoli, din ultima etapă , "Cruciații" au pierdut dramatic duelul de pe Stadio Diego Armando Maradona, scor 1-2. Napoletanii au înscris ambele goluri în prelungiri.

Din cele patru goluri marcate de Parma în actualul sezon, două au fost trecute în contul lui Dennis Man, unul dintre ele a fost desemnat și "golul lunii august".

Dennis Man a reușit să înscrie și în tricoul primei reprezentative, chiar în primul meci al tricolorilor din noua ediție a Ligii Națiunilor. El a deschis scorul în duelul cu Kosovo, câștigat cu scorul de 3-0, și a fost numit "omul meciului".

Dennis Man, Valentin Mihăilă și Răzvan Marin au fost lăudați de presa din Italia

Pe lângă cei doi amintiți anterior, și Răzvan Marin (28 de ani), fotbalistul celor de la Cagliari, a fost remarcat de presa italiană, după ce a transformat penalty-ul obținut de Man.

"România a avut un mare succes la debutul în această ediție de Nations League. Echipa României a trecut de Kosovo cu 3-0, cu goluri în fiecare repriză. Printre vedetele serii au fost cei doi atacanți de la Parma, Dennis Man și Valentin Mihăilă.

Primul, în special, a marcat golul care a deschis scorul, din assist-ul lui Răzvan Marin de la Cagliari. Tot Marin a stabilit scorul de 2-0 dintr- lovitură de pedeapsă. Și Mihăilă s-a descurcat bine, dar a lovit bara", a scris publicația parmalive.com.

VIDEO Rezumat Kosovo - România 0-3

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri digi sport

”Întărire” pentru Barcelona! Fotbalistul revine la echipă după 5 luni

”Întărire” pentru Barcelona! Fotbalistul revine la echipă după 5 luni

Apariție specială a lui Marius Șumudică la primul meci în Giulești + Mesajul apărut la peluză pentru antrenor

Apariție specială a lui Marius Șumudică la primul meci în Giulești + Mesajul apărut la peluză pentru antrenor

Decizia radicală luată de fanii Rapidului care l-au ironizat pe Șumudică, la 5 zile după ce ”au făcut pace” cu antrenorul

Decizia radicală luată de fanii Rapidului care l-au ironizat pe Șumudică, la 5 zile după ce ”au făcut pace” cu antrenorul

Rapid București - 'U' Cluj 0-1, ACUM, la Digi Sport 1. ”Șepcile Roșii” au dat lovitura în Giulești

Rapid București - 'U' Cluj 0-1, ACUM, la Digi Sport 1. ”Șepcile Roșii” au dat lovitura în Giulești

Parma - Udinese 2-3. Gazdele au condus cu 2-0 la pauză, dar a urmat ”remontada”. Man și Mihăilă, câte un assist

Parma - Udinese 2-3. Gazdele au condus cu 2-0 la pauză, dar a urmat ”remontada”. Man și Mihăilă, câte un assist

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..