Supercupa Spaniei: Real Madrid - Mallorca, joi, 21:00, DGS 1
Scoția Premiership: Dundee - Rangers, joi, 22:00, DGS 2
Belgianul face parte din echipa "Cetățenilor" din 2015, perioadă în care a câștigat 6 titluri de campion în Premier League, dar și Champions League, în 2023.
Deși belgianul a refuzat să vorbească despre o viitoare destinație, se pare că se află de câteva luni de zile în discuție cu o grupare din MLS.
Spaniolii de la Mundo Deportivo au anunțat că mijlocașul ofensiv se află în discuții cu cei de la San Diego FC, formație din MLS.
Aceeași sursă anunță însă că nu este vorba doar de bani pentru o eventuală mutare, ci mai mult să fie îndeplinite condițiile salariale pentru întreaga echipă, unde trebuie să fie respectate mai multe marje.
La finalul partidei dintre Manchester City și West Ham, scor 4-1, meci în care i-a pasat decisiv lui Foden care a marcat ultimul gol al ”Cetățenilor”, De Bruyne a vorbit despre viitorul lui.
Kevin de Bruyne a fost întrebat despre speculațiile privind viitorul său pe Etihad Stadium și a dat un răspuns clar. De asemenea, belgianul a vorbit și despre forma sa sportivă.
”Nu-mi pasă. Încerc doar să revin la nivelul din trecut. Simt că în fiecare săptămână mă simt din ce în ce mai bine. Pot să joc 90 de minute acum. Au fost câteva luni grele cu accidentarea.”
Muncim foarte mult și echipa revine din punct de vedere fizic. Au fost momente în care am jucat bine, alte momente mai puțin. Este o îmbunătățire, dar înțelegem că trebuie să fie mai bine.
Toată lumea spunea: 'City câștigă tot timpul, trebuie să fie ușor'. Nu este!”, a spus Kevin de Bruyne, citat de BBC, la finalul partidei.