Premier League: Arsenal - Tottenham, miercuri, 22:00, DGS 1
La Liga: Barcelona - Betis, miercuri, 22:00, DGS 2
Fotbalistul a sesizat UEFA, Liga Profesionistă de Fotbal din Franța și Federația de Fotbal din Franța, pentru că PSG nu i-a plătit mai multe salarii și bonusuri incluse în contractul care a expirat pe 30 iunie.
Liga Profesionistă de Fotbal din Franța s-a confruntat cu refuzul lui Kylian Mbappe și al apropiaților săi de a ajunge la un consens cu oficialii de la PSG și a fost nevoită să sesizeze în instanță ambele părți implicate. Procedura de soluționare a litigiului financiar ar putea să prelungească și mai mult conflictul, poate câțiva ani, după cum a relatat footmercato.net.
"Clientul meu dorește pur și simplu ca munca sa să-i fie plătită, așa cum ar trebui să se întâmple în cazul oricărui jucător care și-a încheiat contractul pe o perioadă determinată.
Aici este cazul unui angajat cu contract pe durată determinată care își duce la bun sfârșit contractul, iar clubul îi spune: 'te duci în altă parte, nu te plătesc '. Dreptul muncii trebuie să se aplice.", a declarat Delphine Verheyden, avocatul lui Kylian Mbappe.
Căpitanul Franței solicită prin reclamația sa cele 55 de milioane de euro, bani care reprezintă trei salarii brute pe lunile aprilie, mai și iunie, plus o primă pentru cea mai recentă prelungire de contract.
Pe 13 august, Mbappe, al cărui contract cu PSG a expirat pe 30 iunie, a trimis un email către FFF, prin care a informat că a făcut un demers legal la UEFA.
La scurt timp după ce vestea s-a propagat în presa internațională, PSG a fost contactată de jurnaliștii francezi pentru o reacție, dar aceasta a fost mai pașnică decât se aștepta multă lume.
"PSG nu vrea să facă niciun comentariu legat de discuțiile din prezent, care au loc în mod constructiv de câteva luni bune încoace, și echipa continuă să abordeze acest subiect în mod respectuos", a transmis clubul din capitala Franței, potrivit Foot Mercato.
PSG continuă să susțină ideea că s-a ajuns la un acord oral, și, prin urmare, moral, cu Kylian Mbappe în ceea ce privește renunțarea sa la anumite bonusuri.
În cadrul unei conferințe de presă, Mbappe a fost întrebat despre conflictul legal cu PSG, dar a refuzat să vorbească despre acest subiect. Mai mult, francezul a avut un mesaj pentru fosta sa echipă.
”Probleme salariale cu PSG? Am doar lucruri pozitive de spus despre PSG, le doresc numai bine”, a spus Kylian Mbappe, citat de jurnalistul italian Fabrizio Romano.