Premier League: Arsenal - Tottenham, miercuri, 22:00, DGS 1
La Liga: Barcelona - Betis, miercuri, 22:00, DGS 2
Mutarea a fost anunțată de celebrul jurnalist italian Gianluca Di Marzio și, ulterior, confirmată de patronul grupării ardelene Ioan Varga. Însă, în cele din urmă, după cum a anunțat presa din ”Cizmă”, transferul lui Sfait în Gruia a picat în ultimul moment, iar fotbalistul român a rămas la Salernitana.
Conform ultimelor informații venite dinspre vicecampioana României, CFR a ratat transferul lui Andres Sfait din cauza grupării din Serie B, iar mutarea mutarea internaționalului de tineret în Gruia ”nu a căzut” definitiv.
Ioan Varga a dezvăluit că transferul lui Andres Sfait la CFR Cluj nu s-a concretizat în mercato din această vară (încheiat pe 9 septembrie), deoarece oficialii Salernitanei nu au reușit să semneze la timp actele mutării (în termenul prevăzut de instituțiile fotbalistice de la noi în care au putut fi legitimați jucătorii noi aduși în ”fereastra” de transferuri tocmai încheiată).
De asemenea, omul de afaceri din Gruia a spus că transferul lui Andres Sfait la CFR se va perfecta în timpul perioadei de mercato din iarnă.
”Nu a picat. Nu au reușit să semneze ei (n.r. Salernitana). Noi am semnat, jucătorul a semnat, clubul nu a reușit să semneze în timpul în care putem să îl înregistrăm și a rămas pentru la iarnă”, a spus Ioan Varga, la iamsport.
În acest sezon, Andres Sfait, internaționalul român de tineret care poate evolua în ambele flancuri ale atacului sau în spatele vârfului, a jucat 56 de minute pentru Salernitana (11 într-o partidă din Serie B și 45 în Coppa Italia).