SuperLiga: Univ. Craiova - Dinamo, duminică, 20:30, DGS 1
SuperLiga: Botoșani - CFR Cluj, duminică, 18:00, DGS 1
Între timp, gabonezul a ajuns la București, dar Rapid i-a condamnat public comportamentul și a anunțat că îl va sancționa dur. Mai mult, șefii echipei ar fi făcut și o ședință, în cadrul căreia s-ar fi decis că vârful nu mai face parte din planurile echipei.
Între timp, a apărut un scenariu neverosimil la prima vedere și totodată hilar: Boupendza ar putea ajunge tocmai la Zamalek, echipă cu care bătuse palma în vară, dar care l-a pierdut în cele din urmă în fața Rapidului.
Cel care ar fi făcut primul pas către acest transfer este impresarul atacantului. Potrivit presei arabe, Boupendza a fost propus la clubul egiptean, deși cele două părți au fost în conflict deschis în urmă cu doar câteva luni.
Posibila mutare a stârnit deja discuții pe Facebook, unde fanii lui Zamalek au fost întrebați dacă ar fi de acord să-l accepte pe Boupendza, în contextul scandalului din perioada de mercato a verii.
Deși site-ul de specialitate Transfermarkt acordă 43% șanse ca această mutare să se materializeze, în realitate este foarte greu de imaginat cum ar putea Boupendza să bată palma din nou cu Zamalek, după scandalul din vară.
Mai mult, Zamalek a reclamat-o pe Rapid la FIFA, iar acum ar trebui să negocieze o sumă de transfer. Ar însemna, astfel, ca toate părțile implicate să lase trecutul deoparte și să facă un compromis.
Boupendza mai are contract cu Rapid până pe 30 iunie 2026 și nu este exclus ca șefii din Giulești să îl vândă iarna aceasta, chiar și la Zamalek, caz în care ar putea obține o sumă de transfer și, în același timp, ar scăpa și de salariul său (circa 50.000 de euro lunar).