Media: Digi Sport Special, joi, 20:00, DGS 1
Premier League: Manchester United - Southampton, joi, 22:00, DGS 1
Omoh a fost sub contract cu CSM Alexandria în prima parte a anului trecut. A jucat 9 meciuri pentru echipa din Teleorman, care a retrogradat în C la finalul sezonului precedent. În carieră, Omoh a trecut pe la cluburi din Suedia, Israel și China.
La Alexandria, atacantul a fost trimis de conducere să-și facă abonament la o sală de forță atunci când a întrebat unde pot jucătorii să-și suplimenteze pregătirea fizică.
"Am văzut Alexandria drept o oportunitate pentru mine să revin în formă. Am mai fost în contact cu câteva cluburi, dar n-a fost să fie. Am vorbit cu Poil Iași, fosta mea echipă, mi-au spus că sunt în căutare de jucători mai tineri. Așa că am spus să încerc la Alexandria. Jucasem în China, campionatul se terminase în toamnă, eram stresat și voiam să joc.
Am vrut să ajut echipa să rămână în liga a 2-a, deși se afla într-o situație dificilă. Am zis că și asta e o oportunitate. Știam că e o echipă mică, aflată în luptă, așa că nu m-am așteptat la foarte multe, ca să fiu sincer. Am încercat să mă adaptez la nivel, la situația clubului. Erau multe lucruri de reparat acolo, erau multe probleme pentru jucători.
Africanul vrea să continue în România, cu toate că ultima experiență în fotbalul de la noi n-a fost una încheiată cu happy end: "Acum sunt în Nigeria, am venit să-mi văd mama. Dar mă antrenez zilnic, îmi caut o echipă la care să joc. Aș vrea să revin în România, e o ligă foarte bună".
Omoh are 53 de meciuri jucate în primele două ligi din România. A dat 7 goluri și 5 pase decisive, toate în SuperLigă.