UCL: Benfica - Barcelona, marți, 22:00, DGS 1
UCL: Monaco - Aston Villa, marți, 19:45, DGS 1
Decizia a fost una neașteptată, întrucât antrenorul obișnuia să mai petreacă timp pe teren și să salute galeria. La flash-interviu, ”Șumi” a explicat că a recurs la acest gest deoarece vrea să îl copieze pe Diego Simeone, un antrenor pe care îl apreciază.
La conferința de presă de după meci, Șumudică a mai vorbit despre acest subiect și a dezvăluit că în perioada următoare va purta costum complet negru, așa cum face și antrenorul celor de la Atletico Madrid, care a reușit în ultimii 15 ani să se lupte de la egal la egal cu cele două mari echipe din Spania, Real și Barcelona.
”Mi-am pus eu în minte anul acesta să plec la cabine și să încerc să-l copiez pe Simeone. Am luat-o la fugă, m-am dus. Să vedem, sunt în discuții cu o casă de costume, să-mi fac unul cu cravată neagră.
Renunț la geacă și mă voi îmbrăca în negru din cap până în picioare. Se termină meciul și gata, direct la vestiare.
Așa face Simeone, îmi place mie Simeone ca antrenor. Încerc să fiu la fel și pe margine, să iau de la el, să vedem dacă voi reuși. Chiar vreau să vorbesc să mă aduc să asist și eu la niște antrenamente de ale lui, fiindcă este unul dintre idolii mei.
O singură dată nu am avut geaca norocoasă, la Sepsi. În rest, de fiecare dată când am fost cu geaca asta, nu am pierdut. Vreau să-mi iau un palton, o să vorbesc de unde și le procură Simeone”, a declarat Șumudică.
Diego Simeone se află din decembrie 2011 la Atletico Madrid, echipă cu care mai are contract până în iunie 2027. În cele 710 de meciuri în care i-a pregătit pe ”rojiblancos” până acum, a înregistrat o serie de două puncte pe meci.
La Atletico, Simeone a cucerit opt trofee: două La Liga, două Europa League, două Supercupe ale Europei, o Cupă a Spaniei și o Supercupă a Spaniei.
Argentinianul a fost desemnat cel mai bun antrenor din lume la sfârșitul sezonului 2015/2016.