Marius Șumudică, OUT de la Rapid! Giuleștenii au anunțat cine va conduce echipa

Marius Șumudică, OUT de la Rapid! Giuleștenii au anunțat cine va conduce echipa
📅 2025-05-20

Antrenorul de 54 de ani preluase echipa în luna august, iar în perioada petrecută în Giulești a înregistrat 16 victorii, 11 remize și 11 înfrângeri.

Șumudică, OUT de la Rapid

”Începând de astăzi, 20 mai 2025, FC Rapid și antrenorul principal Marius Șumudică au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale.

Aceeași decizie a fost luată și în privința staff-ului tehnic format din Gabriel Mărgărit, Cristian Petre, Ciprian Moscu, Sener Gencturk și Marius Șumudică Jr.

Le mulțumim tuturor pentru activitatea desfășurată și le urăm mult succes în continuare!”, au transmis giuleștenii.

Formația alb-vișinie a transmis că Octavian Chihaia, antrenorul echipei de tineret, va fi principal la ultima etapă din acest play-off, în deplasare cu Universitatea Cluj.

”Conform procedurilor interne ale clubului, antrenorul echipei de tineret, Octavian Chihaia, deținător al Licenței PRO, va prelua conducerea tehnică a echipei pentru următorul meci oficial, împotriva Universității Cluj.

Acesta va colabora cu staff-ul tehnic al clubului, în cadrul căruia Roberto Berruero și Dumitru Hotoboc își vor păstra funcțiile actuale”

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri digi sport

Manchester City - Bournemouth, LIVE VIDEO, 22:00, Digi Sport 1. ”Cetățenii” pot urca pe loc de Champions League. ECHIPELE

Manchester City - Bournemouth, LIVE VIDEO, 22:00, Digi Sport 1. ”Cetățenii” pot urca pe loc de Champions League. ECHIPELE

Ianis Hagi a reacționat, după ce Rangers a anunțat despărțirea

Ianis Hagi a reacționat, după ce Rangers a anunțat despărțirea

Revenire la Manchester United pentru finala Europa League cu Tottenham

Revenire la Manchester United pentru finala Europa League cu Tottenham

Tensiune mare la PAOK! Răzvan Lucescu s-a certat cu patronul Ivan Savvidis: ”Totul a înghețat”

Tensiune mare la PAOK! Răzvan Lucescu s-a certat cu patronul Ivan Savvidis: ”Totul a înghețat”

Nu s-a ferit de cuvinte după ce Rangers a anunțat despărțirea de Ianis Hagi: ”Îl macină! Exagerează”. Unde poate ajunge

Nu s-a ferit de cuvinte după ce Rangers a anunțat despărțirea de Ianis Hagi: ”Îl macină! Exagerează”. Unde poate ajunge

Mihai Pintilii, replica zilei când a fost întrebat despre Gigi Becali: ”Să-și facă talentul”

Mihai Pintilii, replica zilei când a fost întrebat despre Gigi Becali: ”Să-și facă talentul”

”Au fost mai multe!” Reacția conducerii de la Rapid, despre conflictul Marius Șumudică vs Daniel Sandu

”Au fost mai multe!” Reacția conducerii de la Rapid, despre conflictul Marius Șumudică vs Daniel Sandu

Clinton Njie, mesaj pentru un singur jucător de la Rapid

Clinton Njie, mesaj pentru un singur jucător de la Rapid

”Nu sunt un clovn!” Ange Postecoglou a răbufnit înaintea finalei Europa League

”Nu sunt un clovn!” Ange Postecoglou a răbufnit înaintea finalei Europa League

Gigi Becali îl vrea pe Ianis Hagi la FCSB. ”Garantez! O să vorbesc cu Gică”

Gigi Becali îl vrea pe Ianis Hagi la FCSB. ”Garantez! O să vorbesc cu Gică”

Good News

Only good and positive news.