Media: Digi Sport Special, joi, 20:00, DGS 1
Premier League: Manchester United - Southampton, joi, 22:00, DGS 1
În ultimele două sezoane și jumătate, Sfait a evoluat pentru Salernitana, în Serie B, grupare pentru care a bifat șapte prezențe.
Pentru a-l aduce pe fotbalistul român de la Salernitana, CFR Cluj a achiziționat doar 50% din drepturile sale, astfel încât gruparea italiană va încasa jumătate din suma unui eventual transfer viitor.
În această perioadă de mercato, CFR Cluj a realizat mai multe transferuri, iar unul dintre cei mai remarcați jucători de patronul Ioan Varga este chiar Sfait, pe care l-a comparat cu fostul atacant al echipei, Daniel Bîrligea. La începutul sezonului, Bîrligea a fost vândut la FCSB pentru suma de două milioane de euro.
"Eu zic că este mai bun. Are viteză, dribling foarte bun, vede bine jocul, este calm când are mingea la picior și este foarte agresiv", a spus Ioan Varga, conform prosport.
Noul atacant al celor de la CFR Cluj, Sfait, are un stil de joc asemănător cu cel al lui Daniel Bîrligea, atât în ceea ce privește abilitățile ofensive, cât și în privința traseului său la nivel de tineret. Fotbalistul care a evoluat pentru Salernitana în Serie A și Serie B își poate să joace pe postul de extremă, pe ambele flancuri ale atacului.
Născut în Cluj, Sfait a ajuns la Salernitana după ce a petrecut 8 ani în Austria. La rândul său, Daniel Bîrligea și-a petrecut mare parte din perioada de formare fotbalistică în afacerea României și a fost descoperit de CFR în Italia. Actualul atacant al FCSB avea 22 de ani când a ajuns la Cluj.
Citește și: