Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
După ce Rangers și-ar fi manifestat interesul pentru Olaru, potrivit presei italiene, Genoa, gruparea patronată de Dan Șucu, ar fi demarat deja negocierile cu actuala campioană a României pentru transfer.
La câteva ore distanță după ce presa din Peninsulă a prezentat această informație a apărut și replica lui Gigi Becali (66 de ani), care a fost una cât se poate de categorică.
După apariția acestei știri, Gigi Becali a susținut următoarele:
”Spune-mi și mie cine îl vrea pe Olaru, că eu nu știu. (n.r. italienii spun că Genoa ar fi început negocierile pentru transferul lui Darius Olaru) Nu este adevărat”, a fost reacția scurtă a lui Gigi Becali, la sportpesurse.
Informațiile italienilor cu cele ale lui Becali se bat cap în cap, așa că rămâne de văzut în cele din urmă dacă Genoa, va pune mâna pe fotbalistul ”roș-albastru”.
Darius Olaru a fost cel mai bun jucător al FCSB-ului în acest sezon. În 30 de partide jucate pentru campioana României în toate competițiile, mijlocașul a marcat 15 goluri și a furnizat șapte pase decisive.
Darius Olaru se află la FCSB încă din ianuarie 2020, după ce a fost cumpărat de ”roș-albaștrii” de la Gaz Metan Mediaș pentru 600.000 de euro.