Cupa Spaniei: Deportivo Minera - Real Madrid, luni, 20:00, DGS 1
Premier League: Wolves - Nottingham Forest, luni, 22:00, DGS 1
Pentru a se menține pe podium și în noul an, dinamoviștii vor să întărească lotul condus de Zeljko Kopic (47 de ani).
După ce Dinamo și-a anunțat intențiile de a-l transfera pe Alex Pop (24 de ani) de la Oțelul Galați, ”Câinii” vor să îl aducă în ”Ștefan cel Mare” și pe Mihnea Rădulescu (19 ani), unul dintre cei mai bine cotați tineri fotbaliști din SuperLigă.
Jucătorul ofensiv de la Petrolul a avut evoluții constante în acest sezon, perioadă în care a marcat 4 goluri și a oferit un assist în 21 de partide disputate.
Oficialii ”Lupilor Galbeni” ar dori în schimbul lui Rădulescu suma de 500.000 de euro și există deja tratative între cele două părți, pentru ca mutarea să se realizeze în perioada de mercato a iernii, potrivit iAMsport.ro.
Alex Pop va intra în ultimele șase luni de contract cu Oțelul Galați la 1 ianuarie 2025, astfel că va putea semna din postura de jucător liber cu oricare altă echipă.
Dinamo vrea să întărească compartimentul ofensiv și îl consideră pe vârful născut la Buenos Aires, în Argentina, o soluție foarte bună pentru atacul ”Haitei”.
Însă, în ultima perioadă au apărut informații că și Gigi Becali, patronul rivalei FCSB, și l-ar dori pe Alex Pop în curtea campioanei României. Astfel, rămâne de văzut dacă Pop va decide să plece de la Oțelul și, ulterior, cu cine va dori să semneze.